2016-12-03 06:47

ARHIVE


Adevărurile poliţiei politice pentru un simulacru de justiţie. Nichita Stănescu, Eugen Barbu şi sursele de la Europa Liberă care nu dădeau „randament”

 |  18:16
Adevărurile poliţiei politice pentru un simulacru de justiţie. Nichita Stănescu, Eugen Barbu şi sursele de la Europa Liberă care nu dădeau „randament”
Adam Michnik, jurnalist, eseisist, isoric, fost opozant al regimului comunist din Polonia, a atacat o temă fierbinte a zilelor noastre: „Adevărul poliţiei politice“. Omul care a înfruntat cu demnitate şi curaj poliţia politică poloneză, preferând puşcăria în locul Rivierei franceze, susţinea că trebuie să tratăm cu prudenţă documentele din arhive pentru că „adevărul poliţiei politice nu este acelaşi cu adevărul uman“. În opinia lui Michnik, distins cu prestigioase premii şi medalii internaţionale, dosarele celor urmăriţi pentru convingerile lor, înainte de 1989, au fost concepute pentru ca puterea să aibă instrumente de şantaj asupra oamenilor.

În prezent, la Curtea de Apel Bucureşti, dosarele informatorilor fostei Securităţicurg gârlă. Întrebarea este câtă greutate au de fapt documentele din arhivele Securităţii pe bazacărora instanţa dă verdicte? Aflăm ce s-a petrecut cu adevărat îmbrăţişând doarvarianta CNSAS, chiar dacă ştim că o parte a arhivei a fost distrusă. Mai mult,din documentele rămase transpare o mare doză de subiectivism - în primul rând,din cauza factorului politic, determinant în perioada comunistă. E foarte greusă alegi acum bobul de neghină. În altă ordine de idei, una este să scriiarticole sau cărţi în baza documentelor întocmite de fosta Securitate, provocânddezbateri şi polemici, alta-i ca o instanţă să judece nişte oameni pe bazanotelor poliţiei politice, plecând de la premisa că sunt infailibile.

„Lovirea“ unor intelectuali în preajma Plenarei ideologice aCC al PCR

Cât adevăr conţin dosarele întocmite de poliţia politică dinRomânia, după cum spunea şi Michnik? Pot fi judecaţi oamenii, luând drept repernotele întocmite în tot felul de circumstanţe?

Păi hai să vedem cum stau lucrurile făcând apel la documente publicate înainte ca CNSAS săprimească dosarele fostei Securităţi.

Poetul Nichita Stănescu s-a aflat o lungă perioadă în atenţiaSecurităţii, chiar dacă avea relaţii bune cu regimul. Mai mult, Securitatea ainstalat microfoane în casa lui. Ţinte erau, în primul rând, cei din anturajul lui Nichita, însă noteleSecurităţii generate de această operaţiune sunt subţiri. N-a fost scos laiveală vreun duşman înverşunat al poporului care, prin acţiunile sale, să destabilizezeregimul.

La un moment dat, Nichita a sărit în apărarea lui AndreiPleşu. Conform documentelor Securităţii, în mai 1982, atât poetul, cât şicritici de artă, scriitori, artişti plastici considerau că sancţiunea aplicatălui Pleşu – excludere din partid, desfacerea contractului de muncă, interdicţiade-a publica, pentru că a participat, într-un cadru oficial, la o şedinţă demeditaţie transcendentală – e disproporţionată. În opinia celor care-i luauapărarea lui Pleşu, motivul mazilirii acestuia era legat de „lovirea“ unorintelectuali în preajma Plenarei ideologice a CC al PCR şi a Congresuluiculturii şi educaţiei socialiste, unde ar fi urmat să ia măsuri ideologicedure.

O altă notă din arhivele Securităţii a unui informator dinanturajul lui Nichita în 1983, scrisă chiar în anul morţii poetului, aratăfaptul că Nichita ar fi rostit cuvinte grele la adresa unui coleg de breaslă,Dorin Tudoran. Cel din urmă se afla în acel moment într-o situaţie nu tocmairoz, pentru că poliţia politică îl considera duşman al regimului comunist, înconsecinţă al României. Aşadar, conform notei, Nichita ar fi spus într-odiscuţie că „Dorin Tudoran nu mai poate fi considerat român, că nu este un poetşi, dacă vrea să scrie, să scrie la patronii lui de la CIA, cu care colaboreazăprin postul de radio Europa Liberă. Conform Securităţii, Nichita Stănescu ar mai fi afirmatcă poziţia lui Tudoran nu era corectă şi „că face ca şi Goma, şi alţii, adică,din lipsă de talent, vor să-şi facă publicitate prin acest sistem.“

La acea vreme, o asemenea apreciere venită din partea unui omprecum Nichita îl putea îngropa pe Tudoran. E adevărat, poetul habar n-avea căaprecierile sale vor ajunge la urechile poliţiei politice, dar iată că nu doarSecuritatea vedea spioni CIA peste tot. Dar nu asta e acum chestiunea importantă,ci cum îl vor cataloga cei care studiază arhivele până mai ieri secrete peNichita? După atitudinea pe care a avut-o în cazul Pleşu ori după aprecierilela adresa lui Tudoran?

„Punctul de vedere al poliţiei politice este în continuarefoarte special“

În primul exemplu, documentele scot la iveală faptul căSecuritatea nu a făcut decât să-i identifice pe cei care cârteau împotrivapartidului. Atât. Ofiţerii nu erau interesaţi dacă aceşti oameni chiar se opunorânduirii.

În cel de-al doilea caz – Dorin Tudoran -, au fostidentificaţi toţi cei care, dintr-un motiv sau altul, aveau păreri critice,poate chiar şi dintr-o anumită rivalitate literară, faţă de o ţintă aSecurităţii. Nu conta contextul în care acestea fuseseră exprimate, ci doarcontabilizarea acestora în tot felul de note secrete care arătau celor dinvârful Securităţii, dar mai ales partidului, că marii scriitori au o atitudinecritică împotriva disidenţilor. Un neadevăr, de fapt.

Acesta este motivul pentru care Michnik, care ştie foarte binece se află şi în arhivele poliţiei politice poloneze, spunea: „Trebuie să fimfoarte prudenţi în timpul lecturării acestor documente, deoarece punctul devedere al poliţiei politice este în continuare foarte special“.

„Nu are nimic împotriva celor de la Europa Liberă”

Am scris de mai multe ori despre implicarea scriitorului EugenBarbu într-o operaţiune de răzbunare a Securităţii împotriva unui fostinformator care părăsise definitiv România şi se stabilise în Elveţia. Eravorba despre poetul Ion Caraion. S-a discutat mult pe marginea acestui caz după1989 încoace, precum şi despre polemica pe care Barbu a avut-o cu postul de radio Europa Liberă, în special cuMonica Lovinescu şi cu Virgil Ierunca, aşa că nu mai insist.

Spun doar că o notă din arhiva grupului operativ ETERUL al Securităţii - cel care se ocupade contracararea postului de radio Europa Liberă - i-a pus pe mulţi pe gânduri.

În respectivul document - de fapt o notă a unui ofiţer -, scosla iveală de către scriitorul Mihai Pelin, se poate citi negru pe alb: „Deţinemdate neverificate, din care rezultă că, recent, scriitorul Eugen Barbu ar fiafirmat că fiecare articol de-al său contra Radio Europa Liberă este comandatde Securitate cu un ritual special: un reprezentant al Securităţii vine la elcu o sticlă de whisky şi îi indică subiectul despre care trebuie să scrie. Elnu are încotro şi se supune, dar, în fond, nu are nimic împotriva celor de laEuropa Liberă. Mai rezultă că, cu ocazia unei călătorii făcute la München, s-arfi dus la post şi le-ar fi spus celor de acolo cum este forţat şi plătit deSecuritate să scrie împotriva lor, după care i-a rugat să-l lase în pace.“

Las la o parte povestea cu sticla de whisky. Pare cusută cu aţă albă. Mi-e greu să cred căSecuritatea îl „injecta“ pe conu Jenică în venă cu alcool ca să aibă putirinţăsporită în lupta cu postul de radio duşmănos. Întreb doar cum să fie judecatEugen Barbu? După modul în care s-a implicat în preluarea de la Securitate anotelor informative ale lui Caraion, pe care, apoi, le publică în revista „Săptămâna“ drept file dintr-unjurnal pierdut al poetului stabilit în Elveţia? După scrisorile pe care i letrimitea lui Ceauşescu, în care-i numea pe „duşmanii“ strecuraţi în breaslă,ori după nota de mai sus, care arată că era şi el om sub vremi?

„Au adoptat o poziţie pasivă”

Documentele care vorbesc despre sursele Securităţii, foarteimportante în contextul deconspirării celor care au făcut poliţie politică, pun la rândul lor multe semne deîntrebare. Dau doar exemplul agenţilor care spionau Europa Liberă. O notăîntocmită la 29 martie 1983 de către maiorii Vasile Măierean şi Valer Dragotaarăta superiorilor celor doi ofiţeri că sursele plecate în străinătate şi intrateîn contact cu redactorii Europei Libere nu prea fac mare brânză. „Au adoptat opoziţie pasivă, doar înregistrează concepţiile acestora (a celor care lucrau laEuropa Liberă – n.n.), preocupările lor prezente şi viitoare… şi nu au reuşitsă determine o schimbare a atitudinii acestora faţă de ţara noastră sau săcreeze tensiuni şi dezbinări între ei.“

Ciudată concluzie pentru că, atunci, Securitatea Bucureştimiza pe 223 de surse care se ocupau de acest post de radio, dintre care 33 cuposibilităţi în afara ţării. Ulterior, la 28 noiembrie 1983, aceeaşi Securitatea Municipiului Bucureşti (SMB) se baza pe 280 de surse, dintre care 90 aveau posibilitatea săobţină informaţii în străinătate. În vara anului următor, SMB avea un potenţialsporit: 100 de surse în exterior. Cu toate astea, documente rămase arată că„sursele care pleacă în străinătate ne dau, totuşi, informaţii restrânse“. Întoamna anului 1984, agenţii Securităţii Bucureşti ajunseseră la 379, însă nici unul dintre cei care reveneauîn România nu prea avea de oferit informaţii preţioase celor din grupul ETERUL,care, după cum spuneam mai sus, se ocupa de „anihilarea“ pe orice căi apostului de radio Europa Liberă.

Presupun că toate sursele grupului ETERUL ar fi deconspiratede către CNSAS. Pentruce vor fi judecaţi cei care „au adoptat o poziţie pasivă”? Pentru că aucolaborat cu Securitatea într-o perioadă în care această îndeletnicire era o„îndatorire patriotică“ ori pentru randamentul pe care nu l-au dat, după cum reiese limpede din notele ofiţerilor care îi coordonau?


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-10-28

Mai multe imagini:
Adevărurile poliţiei politice pentru un simulacru de justiţie. Nichita Stănescu, Eugen Barbu şi sursele de la Europa Liberă care nu dădeau „randament”
zoom
Adevărurile poliţiei politice pentru un simulacru de justiţie. Nichita Stănescu, Eugen Barbu şi sursele de la Europa Liberă care nu dădeau „randament”
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SILE
15 Mai 2011

Parsiva argumentatie. Orice minte sanatoasa si nepartinitoare judeca faptele si relatia lor cu legea(eventual morala). Singurul lucru ce poate fi luat de bun din articol e ca trebuie sa fim foarte atenti cu verificarea realitatii faptelor din respectivele rapoarte. Si ce trebuie adus la cunostinta publicului sunt in primul rind numele ofiterilor si continutul rapoartelor lor.Iar in cazul informatorilor la fel. Interpretarea o pot face si cititorii,pentru ca nu e cum a spus Brucan. O zi buna!

Adauga un comentariu

Random image