2016-12-04 16:28

ARHIVE


Ceauşescu tuna şi fulgera în latineşte când auzea de relaţia comunist-securist. Filiera racolării

 |  18:19
Ceauşescu tuna şi fulgera în latineşte când auzea de relaţia comunist-securist. Filiera racolării
Actorul Ion Besoiu ori scriitorii Nicolae Breban şi IoanGroşan sunt doar câteva nume grele intrate recent în atenţia presei nu doarpentru activitatea lor artistică şi literară, ci şi fiindcă sunt acuzaţi deCNSAS că au colaborat cu Securitatea. Deunăzi, şi poetul Ioan Es Pop a declaratcă timp de cinci ani a colaborat cu poliţia politică şi ne mai aşteaptă multe surprize. Primii trei au avut înbuzunar şi carnete de membri ai Partidului Comunist Român şi, după cum veţivedea mai jos, acest fapt nu era lipsit deimportanţă. Departe de mine gândul să mă fac avocatul „diavolului”.Însă, din 1989 încoace, i-am tot „lustrat” pe informatori (e drept, unii dintreei chiar meritau să li se bată public obrazul, fie pentru că au fost laşi după1989, fie pentru că au dat declaraţii mincinoase), dar i-am ales în cele maiînalte funcţii pe cei care i-au împins pe informatori în braţele Securităţii. Eo poveste tristă, sută-n sută românească.

„Sine die”

Înainte ca Armata şi Securitatea să-l lase pe Ceauşescu săpăşească în gol, „Geniul din Carpaţi” rostea nervos o expresie latineascănemaiauzită de colaboratorii apropiaţi. Iată despre ce este vorba:comandantului suprem i se raportase faptul că Securitatea prelungea „sine die”perioada în care un membru de partid putea colabora cu poliţia politică,încălcând astfel o hotărâre a biroului politic al CC al PCR. Aşa că, de câteori îşi aducea aminte, liderul de la Bucureşti spunea că nu-i place deloc acest„sine die”. De vină nu erau însă doar ofiţerii Securităţii, ci şi secretarii departid. Acest din urmă fapt îl îngrijora cel mai mult pe Ceauşescu fiindcă eldorea controlul absolut.

De 20 de ani încoace, nu vedem pădurea din cauza copacilor. Îipunem la zid pe cei care au dat informaţii Securităţii, dar îi „ungem” înParlament ori îi aşezăm în cele mai înalte fotolii pe tovarăşii care au hotărâtracolarea agenţilor Securităţii. Este vorba în primul rând despre foştiprim-secretari PCR ai judeţelor ori sectoarelor. Ei decideau dacă un membru PCRtrebuie să se achite ori nu de o „îndatorire patriotică” – colaborarea cuserviciile secrete româneşti.

Niciodată nu se folosea cuvântul informator

Ştim încă foarte puţin însă despre membrii PCR care aucolaborat cu Securitatea. Cazul Besoiu este chiar unul ciudat, dacă va ficonfirmat de instanţă, mai ales că el a fost şi secretarul de partid alteatrului.

Membrii de partid nu puteau fi atraşi în colaborare fărăacordul prim-secretarului PCR al judeţului ori al celui de sector. Bază legalăera o hotărâre secretă a CC al PCR care recomanda membrilor partidului comunistsă colaboreze cu Securitatea. Era o „îndatorire patriotică”. Însă niciodată nuvom cunoaşte nici măcar cu aproximaţie câţi cotizanţi ai PCR au colaborat cu poliţia politică înainte de1989, din simplul motiv că majoritatea dovezilor au fost arse de multă vreme.

Iată cum se proceda: Securitatea, cât era de temută, nu putearacola un membru al PCR de la sine putere, fie el director, profesor, medic,strungar ori brutar. În hotărârea CC despre care vorbeam mai sus scria şi cădoar prim-secretarul de partid dintr-un judeţ ori cel de sector este persoanacare poate decide racolarea unui membru de partid, care, astfel, deveneacolaborator al Securităţii. În consecinţă, ofiţerul de securitate interesat săobţină informaţii de la un membru PCR era nevoit să facă o cerere cătresecretarul pe judeţ, de sector, după caz. Niciodată nu se folosea cuvântulinformator.

Indicaţie superioară de partid

În respectivul document, securistul scria, pe scurt, motivele racolării, fărămulte detalii. El explica doar în câteva rânduri de ce îl „cerea ţara” perespectivul. Motivul putea fi real ori imaginar. Dacă secretarul de partid îşi dădeaacordul (de regulă nu se opunea), cel vizat era convocat în biroul său. Nudirect, ci prin intermediul altui secretar de partid, cel de întreprindere, depildă. Doar când viitorul colaborator al Securităţii ajungea în biroulprim-secretarului, acesta din urmă îi spunea că are datoria patriotică săcolaboreze cu ofiţerul de securitate. Ba mai mult, că este o indicaţiesuperioară de partid. Ulterior, colaboratorii – mare atenţie! – nu semnau vreunangajament, chiar şi dacă nu se achitau cu mare zel de sarcinile primite.

La Bucureşti, atunci când era vorba despre anumitepersonalităţi – somităţi ale vieţii ştiinţifice, membrii PCR, de pildă –,acordul pentru racolare îl dădea prim-secretarul de partid al municipiului.Este posibil ca în multe cazuri lucrurile să se fi petrecut altfel, dar schemaera cea prezentată mai sus.

Urmele colaborării membrilor de partid cu poliţia politicăconstau în fişe sumare aflate la Securitatea internă ori la cea externă(serviciu de spionaj). Numai că, de-a lungul anilor, în mai multe rânduri,aceste documente au fost arse. Asta se petrecea şi după închiderea anumitordosare.

Ceauşescu se temea să nu piardă controlul

Au fost însă foarte multe cazuri în care informatorul membrude partid, numit colaborator al organelor de stat, rămânea pe o perioadănedeterminată în slujba poliţiei politice, chiar dacă în hotărârea CC scria căracolarea are o perioadă determinată. Acesta e motivul pentru care Ceauşescu atunat şi fulgerat când a aflat situaţia reală, spunând că membrii de partid nupot colabora „sine die”. În realitate, el se temea că Securitatea să nu-icontroleze pe acei oameni mai bine decât partidul.

Aşadar, informatorii membri de partid erau racolaţi doar cuacordul prim-secretarului de la judeţ ori sector şi, în anumite cazuri, alprim-secretarului pe municipiul Bucureşti. După 1989, aceşti foştiprim-secretari au ajuns în funcţiile cele mai importante, chiar cea de şef destat. Cazul Iliescu, fost prim-secretar la Timiş şi la Iaşi, este elocvent.Adevărat, şi Iliescu a fost urmărit de Securitate, dar e greu de crezut că eln-a avizat şi colaborarea unor membri de partid cu Securitatea, că doar astaera procedura.

În opinia mea, în ceea ce priveşte „Epoca de Aur”, cei maivinovaţi de racolarea membrilor de partid sunt prim-secretarii de judeţ orisector, oamenii fără de care Securitatea nu putea recruta în parohia roşie aPCR, apoi securiştii şi, în ultimul rând, informatorii. Aceştia din urmăprimeau un ordin pe care, din poziţia de membru de partid, n-aveau cum să-lrefuze. Că doar atunci când deveneau membri PCR ştiau foarte bine că nu potignora sarcinile primite fără consecinţe. Iar una dintre sarcini putea fi şicolaborarea cu Securitatea. După 1989, secretarii de partid s-au spălat pemâini mai ceva decât Pilat din Pont. Scurt timp, au stat mai în spate, apois-au proptit din nou în funcţiile cel mai importante. Era firesc, atât timp câtdeţineau informaţii importante, cum ar fi colaboratorii Securităţii. Aur curatîntr-o perioadă de tranziţie. Culmea ironiei, unii chiar i-au blamat peinformatori.

Regruparea nomenclaturii

Pe de altă parte, după 1989, regruparea nomenclaturii ne-acostat scump. Al dracului de scump, mai ales că fenomenul a fost mult maivizibil la noi decât în orice ţară a lagărului comunist. Cazul „România Mare“este unul elocvent. În respectiva publicaţie au fost calomniaţi ani în şir toţicei care îndrăzneau să critice sau doar să arate faptele activiştilor PCR oripe cele ale securiştilor. Nu întâmplător, democraţia şi valorile occidentale aufost puse la zid în revista condusă de Vadim Tudor, cel care a spus în maimulte rânduri: „Lăsaţi securiştii să vină la mine”. Şi Adrian Păunescu aprocedat la fel în publicaţiile sale - ca să mai dau doar un singur exemplu.

Nu cred că mă poate acuza cineva că m-am făcut avocatulmembrilor de partid care, dintr-un motiv sau altul, au colaborat cuSecuritatea. După cum se ştie, am scris de prea multe ori despre misiunile,uneori odioase, primite de aceşti oameni de la poliţia politică. Nu doresc niciînfierarea cu mânie proletară a secretarilor de partid. Acum, la 20 de ani distanţă de evenimetele din 1989, mai foloseştela nimic.

Însă, dacă se începe o dezbatere cu adevărat serioasă legată de informatori, membri de partid în cazul nostru, şi nu doar nişte demascări stalinste, trebuie să ne lămurim şi care-ivinovăţia celor care i-au împins pe aceştia spre colaborarea cu Securitatea.Mai ales că foştii prim-secretari PCR de judeţ ori de sector nu prea sunt sunt pomeniţi în legea deconspirăriiSecurităţii ca poliţie politică.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-09-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

OBSERV
17 Apr 2011

Dl Berdeli. da de ce nu va pasioneaza deloc cei care fac politie poilitica dupa anul 1989? Nu crezi ca se vor deschide ceva arhive in acest sens? Nu sunteti convins ca acestia fac un rau mai mare decat cei vechi? Va place ""reteaua"" de azi cum lucreaza? A ramas vreun sector nevirusat?
PERSEVERENT
17 Apr 2011

Or fi romanii oameni sanatosi la cap sau le-a luat definitiv Dumnezeu mintile? Emil Berdeli, dupa douzeci de ani de la revolutie o tine cu turnatorii, primii secretari si alti fosti. Pe cine mai intereseaza? Cea fost, a fost, comunismul s-a dus! Astazi ne toarna alti, fara aprobarea primului secretar! "Berdeli" e "perdeli" de timp!
DETECTIV
18 Apr 2011

SECURISTII SI COLABORATORII CEI NOI SUNT COPII SI RUBEDENIILE CELOR VECHI !SERPII VENINOSI NU SUNT ODIOSI PENTRU CA MUSCA CI PENTRU CA SE ASCUND CA SA MUSTE!..SUGESTIE:NUMAI NATO POATE FACE CURATENIE(SA OPERZE CANCERUL}....CHIAR DACA NOTA DE PLATA VA FI PIPERATA SUNTEM CONVINSI CA MERITA FIECARE EURO.!!!DOAMNE AJUTA!
10DANIEL
20 Apr 2011

D-le "perseverent", in ce perseverezi dumneata? D'aia suntem unde suntem, pentru ca unii mai cred ca turnatorii nu mai intereseaza pe nimeni si comunismul s-a dus. S-o fi dus, dar comunistii si securistii, nu. Ne conduc si azi deghizati, culmea!, in politicieni de dreapta. Ca dovada ca s-au reactivat in forta, nu atat dupa '89, cat dupa 2009, in tandemul Base-PDL, cand interceptarile ilegale au luat din nou avant, asa incat anchetele si arestarile sa porneasca si sa se opreasca "unde trebuie".

Adauga un comentariu

Random image