2016-12-08 14:09

ARHIVE


Generalul Doicaru - torţionarul care în apogeul carierei îşi ascultă fiica în momente fierbinţi - ridicat în slăvi sub egida Institutului pentru Studiul Totalitarismului

 |  10:41
Generalul Doicaru - torţionarul care în apogeul carierei îşi ascultă fiica în momente fierbinţi - ridicat în slăvi sub egida Institutului pentru Studiul Totalitarismului
Imaginea de mai sus îl reprezintăpe ofiţerul de securitate Ion Pavel într-un tren de mare viteză din Japonia. La 35 de ani distanţă de acest moment, domnul din fotografie va publica o carte împănată cu odefierbinţi dedicate unui torţionar cu acte în regulă, chiar sub egida AcademieiRomâne - Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST). Paradoxal,pentru că respectivul institut declară că îşi propune „o investigaţie faţetatăa fenomenului totalitar din România, o sfredelire a timpului de ieri, în nouasocietate traumatizată după îndelungatul experiment comunist”, nu girarea unorcărţi despre securiştii care au împuşcat oameni cu sânge rece. Torţionarulridicat în slăvi: Nicolae Doicaru, general de Securitate, fost comandant al luiPavel. Încă din tinereţe, a trimis oameni nevinovaţi în faţa plutonului deexecuţie, iar apoi, din poziţia de şef al spionajului, a coordonat operaţiunicare au vizat anihilarea celor care se opuneau regimului comunist. Şi, ca săpun cireaşa pe tort, Doicaru, şeful Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) pânăîn 1978, şi-a încununat activitatea de spion ascultând înregistrări cu fiica saaflată în braţele unui bărbat.

A trimis nevinovaţi în faţaplutonului de execuţie

Despre cazul generalului NicolaeDoicaru, fostul şef al spionajului românesc până în 1978, s-a scris pe larg,însă subiectul este departe de a fi epuizat.

Pentru prima dată însă, un fostsubaltern al lui Doicaru îi cântă un imn de slavă sub egida unui institut careîşi propune o investigaţie „faţetată” a totalitarismului, conform site-uluiINST şi nicidecum „albirea” unor şefi ai Securităţii.

După cum am mai scris, Doicaru afost membru al Frăţiilor Legionare de Cruce în tinereţe, apoi pion de nădejdeal Siguranţei. Sub comunişti, ocupă, în condiţii încă neelucidate suficient,scaunul de şef al Direcţiei Ministerului de Interne Dobrogea. S-a remarcat prinimpunerea unui regim deosebit de dur deţinuţilor politici de la CanalulDunăre-Marea Neagră.Tot el a acuzat de sabotaj oameni absolut nevinovaţi, trimişi ulterior în faţaplutonului de execuţie. Doicaru nu este străin de arestarea şi uciderea unorluptătorilor anticomunişti şi ar fi participat, alături de Nicolae Ceauşescu,la reprimarea şi chiar la împuşcarea unor ţărani care se opuneaucolectivizării.

Pe muchie de cuţit

Pe generalul Doicaru îl ştia defrică chiar şi Nicolae Ceauşescu.

În primăvara anului 1978, înaintede fuga generalului Ion Mihai Pacepa, adjunctul DIE, Doicaru a fost îndepărtatde la conducerea spionajului românesc. (Ion Pavel susţine că şeful cel mareşi-a pierdut scaunul şi din cauza lui Pacepa, dar ne dumirim repede - e doar opărere.)

Apoi, în vara aceluiaşi an, Doicarua făcut faţă unei anchete deosebit de dure legată de împrejurările în care s-apetrecut dezertarea adjunctului său. Nu-i era deloc uşor. Poate chiar viaţa luiDoicaru atârna de un fir de păr, pentru că Ceauşescu turba de furie după fugalui Pacepa, spionului său preferat.

Însă generalul a ştiut săgestioneze criza şi, chiar în prima sa declaraţie, a sugerat anchetatorilor că,la rigoare, va face anumite dezvăluiri.

Şantajul era pe faţă, fapt carereiese clar dintr-un document studiat de către Mihai Pelin în arhiveleSecurităţii: „Raportez - scria Doicaru pentru cei care investigau fuga luiPacepa - că, în prezentul document, nu am făcut referiri la tovarăşii secretariai CC al PCR şi nici la tovarăşii membri sau membri supleanţi ai ComitetuluiPolitic Executiv“. Mesajul era limpede - el nu dezvăluia, deocamdată, afaceride corupţie, de trafic de influenţă ori legăturile pe care le aveau înstrăinătate granzii partidului.

După cum se vede, generalul a jucattare, riscând enorm. Cert este că mesajul său a fost înţeles de cătreanchetatori, ca şi de către capii partidului.

Oricând puteau apărea documentecompromiţătoare despre secretarii CC ori despre membrii Comitetului PoliticExecutiv al PCR atât pe masa lui Ceauşescu, cât şi la redacţiile marilor ziareoccidentale, iar liderul comunist de la Bucureşti nu-şi mai putea permite altscandal la vârf, după fuga lui Pacepa.

„Lipsit total de inteligenţă”

Declaraţia lui Doicaru dată în faţaofiţerilor de securitate care anchetau fuga lui Pacepa a scos la iveală şi osurpriză. Chiar dacă fusese unul dintre cei mai puternici oameni din România,nu putea scrie coerent câteva cuvinte. Omul era semianalfabet - secret binepăzit până în acel moment. Şeful spionajului scria fără subiect şi predicat,mânca litere cu nemiluita, dezacordurile se ţineau lanţ, chiar dacă - atenţie!- era absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Nici până azi nu se ştie cuprecizie dacă tot comportamentul lui Doicaru, de după fuga adjunctului său, s-adatorat vicleniei unei adevărate „vulpi“ ori omul era chiar un imbecil, unredus mintal.

„Lipsit total de inteligentă”, afost verdictul dat fostului şef al spionilor de către ofiţerii care anchetaucazul „Pacepa“.

Cred însă că generalului i s-acreionat un fals portret, tocmai pentru a fi exonerat de răspundere.

Ameninţările sale nu erau glume.

Radu Ciuceanu drege busuiocul

Omul care s-a fotografiat în trenuljaponez de mare viteză are însă o cu totul altă viziune despre fostul şef alDIE. Ion Pavel, despre Doicaru, într-un capitol din cartea sa, „Dincolo deaparenţe - O viaţă pe malul celălalt”, Editura Paradigme, 2010, sub egida INST.

„Puterea de muncă a generaluluiDoicaru – scrie Pavel - era ieşită din comun. Zilele şi nopţile sale, uneleîntregi, şi le petrecea la serviciu cu o detaşare uimitoare faţă de restultrăirilor omeneşti (...) el era modelul şi locomotiva celor care lucrau la aceavreme în D.I.E.” Ăsta-i un flec însă. Iată alt episod. Lui Doicaru, aflat înCentrală, i se transmite în miez de noapte că i-a murit mama. Ca un bravsoldat, nu-şi arată suferinţa, ci... termină lucrarea începută. Abia apoi seridică de la birou şi se ocupă de cele cuvenite într-un asemenea moment. „Unepisod din viaţa unui om... După ce şi-a terminat alocuţiunea a plecat lacăpătâiul mamei sale...”, scrie Pavel.

Strofele imnului de slavă pe careIon Pavel îl închină fostului său şef în „Dincolo de aparenţe” îl fac peistoricul Radu Ciuceanu, şeful INST, sub egida căruia a apărut volumul, săîncerce o oarecare dregere a busuiocului. Aşa că scrie în prefaţa cărţii:locotenent-colonel Ion Pavel a uitat sau n-a ştiut de „treptele mânjite de sângeleluptătorilor din Rezistenţa Antibolşevică din Dobrogea, pe care le-a urcat fărămilă superiorul său”. Atât. Este greu de crezut că un cititor mai puţin avizatva pricepe metafora istoricului, care parcă se fereşte să precizeze cine amânjit treptele cu sângele luptătorilor anticomunişti.

Spionul care îşi asculta fiica

Iată şi un episod de culoare dinviaţa lui Doicaru, pe care probabil că Pavel l-a uitat ori nu l-a ştiut, cumscria Radu Ciuceanu.

Un document, semnat de locotenentulSergiu Ioana, ajuns, în 1978, pe masa comisiei care ancheta dezertareageneralului Ion Mihai Pacepa, scoate la iveală un fapt aproape incredibil.Nicolae Doicaru asculta înregistrări fierbinţi chiar cu propria fiică.

Prin 1976, DIE îl urmărea pe unanume Andrei Manoliu. Conform informaţiilor din dosarul întocmit după fuga luiPacepa, studiat de către Mihai Pelin în Arhivele SRI, obiectivul era vizitatacasă de o tânără. Interceptările audio relevau că cei doi întreţineau „relaţiianormale din punct de vedere sexual“ şi că Manoliu o antrena pe tânără în„discuţii neprincipiale”, care vizau regimul politic din România. Ulterior s-aaflat că pe tânără o cheamă Tamara şi este fiica generalului Doicaru. Limbajulde lemn în care a fost întocmită nota locotenentului nu prea ne lasă săînţelegem ce cataloga el drept „relaţii anormale din punct de vedere sexual“.Ce se ştie cu precizie: atunci când şefului DIE i s-a spus toată tărăşenia, acerut înregistrarea. Murea de curiozitate. Dar a rămas fără grai, în pragul infarctului.

Ca să ajungi şef al spionajului înRomânia anilor ’70 trebuia să fi avut calităţi excepţionale. Să fi urâtdemocraţia în tinereţe, să fi colaborat cu ocupantul la nevoie, să fi trimis lamoarte oameni nevinovaţi şi, cel mai important, să nu discuţi niciodată despreafacerile nomenclaturii, chiar dacă, la un moment dat, cazi în dizgraţie.Inabilitatea de a scrie coerent a fost înlocuită cu şiretenia, cruzimea şi culaşitatea.

Acesta este un portret al luiDoicaru desprinse din documentele Securităţii, nu din amintirile vreunuisubaltern.

Institutul de Promovare Faţetată aTorţionarilor

Pavel este uituc, îl scuzăCiuceanu.O fi, dar n-are importanţă. El poate să publice câte cărţi doreştedespre desăvârşiţii generali Doicaru ori Iulian Vlad, ultimul şef alSecurităţi. Poate să mai scrie volume nemuritoare în care să-l demaşte peticălosul Pacepa şi să-i aducă prinos de recunoştinţă omenosului Doicaru, celcare se „detaşa uimitor faţă de restul trăirilor omeneşti”. Poate să tipăreascăşi în ediţii bilingve toate efuziunile sale, încurajate de foşti camarazi înprefaţe elogioase. Să mai scrie un capitol în care să nu spună nimic nou despremoartea lui Chivu Stoica. Ori să descrie, cu lux de amănunte, devotamentul săufaţă de cauză - în pofida faptului că nu-l agrea Elena Ceauşescu, chiar şi dupăce s-a împiedicat, în timpul lansării unei nave la apă, iar el, sepepistul, înlimbajul de azi, a sprijinit-o cu vigilenţă, scutind-o astfel să se întindă pecaldarâm cât era de lungă.

Fostul securist n-are decât săafirme de câte ori doreşte că Doicaru a fost un comunism convins. Un om cucoloană vertebrală, nu precum anticomuniştii de conjunctură apăruţi imediatdupă decembrie 1989, ignorând cu desăvârşire faptul că fostul şef al spionajuluis-a pus necondiţionat la dispoziţia noului regim condus de Ion Iliescu. Faptulcel din urmă nu l-a acceptat, este o altă poveste.

Însă dacă „o sfredelire a timpuluide ieri, în noua societate traumatizată după îndelungatul experiment comunist”,înseamnă girarea de către INST a unor amintiri romanţate despre ucigaşi cusânge rece, istoricul Radu Ciuceanu are o problemă. Dar poate s-o rezolve,schimbând numele Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

De pildă, să-i spună: Institutul dePromovare Faţetată a Torţionarilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638935-12-04

Mai multe imagini:
Generalul Doicaru - torţionarul care în apogeul carierei îşi ascultă fiica în momente fierbinţi - ridicat în slăvi sub egida Institutului pentru Studiul Totalitarismului
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DUMITRU IUGA
03 Iul 2010

De ce uitam ca Radu Ciuceanu a fost parlamentar PRM si a stat in bancile Parlamentului alaturi de colegul sau de partid Ilie Merce, cunoscut ofiter de securitate? Si, mai apoi, acest Institut este o sinecura oferita acestuia de Ion Iliescu imediat dupa evenimentele din decembrie 1989. Cercetati putin cazul si o sa aflati mult mai multe. tiiu2001@yahoo.com
E.B.
03 Iul 2010

Domnule Iuga, va salut. Nu cred ca are importanta activitatea politica a domnului Ciuceanu si nici faptul ca a fost ori nu coleg cu Merce, fost ofiter al Securitatii, responsabil la un moment dat cu anihilarea "actiunilor dusmanoase" ale postului de radio Europa Libera. Important este daca domnul Ciuceanu chiar citeste ce gireaaza, ori doar rasfoieste. Mai ales ca pe coperta respectivului volum, deasupra INST, sta scris un nume cu mai multa greutate: Academia Romana.
CTICU
04 Iul 2010

I-am mai spus d-lui Berdeli si cu alte ocazii ca folosirea titulaturii DIRECTIA DE INFORMATII EXTERNE in loc de DEPARTAMENTUL DE INFORMATII EXTERNE il descalifica si decridibilizeaza scrierile lui despre spionajul romanesc, chiar si atunci cand contin unele date veridice. Niciodata, in istoria acestei institutii, ea nu s-a numit asa cum o boteaza dansul.
CONSTANTIN
04 Iul 2010

@CTICU niciodata sa nu spui niciodata siteul SIE- Ulterior, activitatea de informa?ii externe a avut subordon?ri diverse, astfel: • 1954-1963: Directia I, subordonat? Ministerului Afacerilor Interne (MAI); • 1963: s-a înfiin?at Direc?ia General? de Informa?ii Externe (DGIE), tot în componenta MAI; • 1968-1972: DGIE a fost subordonat? Consiliului Securit??ii Statului (CSS), separat de MAI; • 1972-1978: Departamentul de Informa?ii Externe, a func?ionat în cadrul CSS din Ministerul de Interne
CTICU
05 Iul 2010

Pentru Constantin: Si totusi spun: NICIODATA. Cititi atent, chiar si pe saitul SIE pe care-l invocati, si nu veti gasi titulatura DIRECTIA DE INFORMATII EXTERNE. Daca o veti gasi oriunde altundeva, in vreun act oficial (nu in ziare), dau o bere.
E.B.
05 Iul 2010

@Cticu. A?i intervenit în dou? rânduri, cred îns? c? f?r? folos. Spionajul, m? refer la perioada comunist?, s-a numit: Direc?ia A - Informa?ii Externe din cadrul Direc?iei Generale a Securit??ii Statului, Direc?ia I - Informa?ii Externe din DGSS, Departamentului de Informa?ii Externe, Centrului de Informa?ii Externe. Mihai Pelin, care a scris cea mai important? carte despre spionajul românesc, tocmai pe baza unui dosar cu mii de pagini întocmit dup? dezertarea lui Pacepa, ?i-a intitulat volumul: "Culisele spionajului românesc - File din Istoria Direc?iei de Informa?ii Externe 1955-1980", Editura Evenimentul Românesc 1977. Este chiar o lucrare de referin??. A?adar, dac? v? obosi?i s? interveni?i, n-o face?i doar ca s? v? afla?i în treab?. A?i sugerat c? sunte?i cunosc?tor - intra?i pe fondul problemei. V? mul?umesc!
TICU
09 Iul 2010

Pentru E.B. Dimpotriva. Cred ca am intervenit cu folos. Iata de ce: 1. V-am prins si cu o omisiune: in succesiunea de titulaturi ati uitat-o pe DGIE (1963-1972). 2. Titlul cartii regretatului Pelin asa cum l-ati citat dvs.intre ghilimele, este incorect. 3. Intr-o discutie cu Mihai Pelin, atunci cand scria si la revista ALERTA a lui George Dora, l-am intrebat ce intelege dansul din prescurtarea D.I.E. pusa in titlul "culiselor" la care si dvs. va referiti.
TICU
09 Iul 2010

tot pentru E.B.: Mi-a raspuns: Departamentul de Informatii Externe. 4.Nu sugerez ca sunt cunoscator (a ce?), sunt doar un om caruia ii plac lucrurile exacte.
E.B.
09 Iul 2010

@Ticu. Diferenta dintre noi este urmatoarea: eu discut avand respectiva carte in fata, care se numeste exact asa cum am scris mai jos, "Culisele spionajului românesc - File din Istoria Direc?iei de Informa?ii Externe 1955-1980", iar dvs. din amintiri.
TUDOR
05 Aug 2010

Diocaru dupa ce a fost dat afara de la Securitate a fost pus Ministrul Turismului, in 1978 dupa Ion Cozma. Venisem dupa litoral la ITHR Bucurestui si acest nenorocit a incercat " dinamizarea " turismului dubland numarul de securisti in functiile de conducere. A tinut o sedinta cu toate conducerile din turism la H. Parc, unde a fost o revista de fraont cu acuzatii grave si in finala dat " un ordin de front " unde in loc de intreprinderi spunea : plutoane, companii, etc. Noroc ca l-au dat afara

Adauga un comentariu

Random image