2016-12-08 04:22

ARHIVE


Gheorghe Dinică trăgea o duşcă pe scenă, de gât cu lăutarii, iar ofiţerii Securităţii deveneau «cronicari teatrali» VEZI FILM

 |  19:09
Gheorghe Dinică trăgea o duşcă pe scenă, de gât cu lăutarii, iar ofiţerii Securităţii deveneau «cronicari teatrali» VEZI FILM

Atunci când marele actor Gheorghe Dinică repeta pentru o piesănouă, agenţii serviciului secret erau în sală şi nu pierdeau nici o replică.Iar dacă Dinică „depăşea textul piesei“, ca să citez expresia din documentelesecrete, poliţia politică intra în alertă. De multe ori, ofiţerii deveneaucronicari teatrali netalentaţi. În opinia lor, reprezentanţii puterii comunisten-aveau cum să fie „decăzuţi, beţivi şi gângavi, batjocorindu-se astfel omulpolitic care-l reprezintă“. Au fost şi zeci de situaţii de-a dreptul comice.Una dintre acestea: securiştii descopereau cu stupoare că sunt chiarpersonajele unor piese. Iar când un scriitor precum Geo Bogza se manifestafăţiş în în favoarea regizor, agenţii întocmeau rapoarte stufoase. E bine căaceste documente au rămas, pentru că acum realizăm cât de vulnerabil eraregimul doar la replicile unor actori.

„Hai, ţară, hai, popor!“

Primăvara anului 1982. La Teatrul Naţional se repeta„Ploşniţa“ de Vladimir Maiakovski. Piesa era regizată de Horea Popescu, peatunci director adjunct al teatrului. Dintr-un raport strict secret alSecurităţii, datat 23 aprilie 1982, reiese că ofiţerul care asista mai mult saumai puţin conspirat la repetiţii era foarte atent la „şopârlele“ din replicileactorilor. Gheorghe Dinică era unul dintre „capii răutăţilor” şi dădea maridureri de cap băiatului cu ochi albaştri care monitoriza repetiţiile. Înconsecinţă, securistul se străduia să fie cât mai coerent în raportul său,pentru ca şefii să înţeleagă că nu-i a bună atunci când actorul se referea lagreutăţile construirii socialismului. Mai ales că spunea pe scenă: „poporul derând“, arătând spre un grup de „lăutari (ţigani) aflaţi la nuntă, după careurma replica: „Hai, ţară, hai, popor!“, ceea ce nu cadra deloc cu „realităţilesocialiste“. În comunism, lumea cea nouă nu se construia cu lăutari, ci cumuncitori, ţărani şi intelectuali. Asta era ordinea.

Marele actor mai avea şi alte „păcate“. După ce „îşi terminăintervenţiile muzicale“, aflăm din acelaşi document, actorul, cu o sticlă înmână, din care trage câte o duşcă, îi invita pe lăutari să cânte cu el,spunând: „Mă bucur de toate binefacerile culturii(socialiste -n.m.) de tipnou“. Modul în care Dinică îşi rostea replicile, trăgând din când în când lamăsea - atitudine care pare că-l scotea din sărite pe securist, precum şi interpretarea rolului său, apreciatot securistul nostru în raportul din 23 aprilie 1982 - „pot crea ilaritate şialuzii printre spectatori“.

Decăzut, beţiv, gângav

În concluzie, scria ofiţerul, Dinică „depăşise textul piesei“.Cu alte cuvinte, „şopârlele“ actorului aduceau mari prejudicii regimuluicomunist. Şi nu doar replicile lui Dinică deranjau, ci şi ale actorului RaduGheorghe, care întruchipa „reprezentantul puterii“. În opinia vigilentuluisecurist, nu era firesc ca „reprezentantul puterii“ să fie „un decăzut şibeţiv, gângav, batjocorindu-se astfel omul politic care-l reprezintă“. Greu decomentat. Asta era epoca. Probabil ca autorul notei habar nu avea că însuşiMaiakovski a scris această piesă tocmai pentru că era dezamăgit de comunism.Oricum, documentul e antologic. Parcă-l văd pe marele actor Gheorghe Dinicăfăcând praf regimul cu doar două vorbe. Iar sistemul tocmai de asta se temea cadracul de tămâie - de vorbe. Dar, mai ales de adevărul din spatele lor. În aceaperioadă, nici un spectacol, o piesă de teatru în cazul nostru, nu putea aveapremiera dacă nu trecea de cenzura partidului unic. Şi uite cum, înainte ca activiştii să-şi spunăcuvântul, securiştii întocmeau rapoarte în privinţa purităţii ideologice aspectacolului.

Lipseau „eroii pozitivi“

Alt moment ilar s-a petrecut tot în 1982, la Teatrul„Nottara“. Acolo se repeta piesa „Insomnia“ de Adrian Dohotaru, pe atunciredactor la Revista Flacăra. Actori de prima mână: Alexandru Repan, GeorgeConstantin, Emil Hossu, Victor Ştrengaru, dar şi alte nume cunoscute. Situaţiaera însă încordată pentru că, înainte de începerea repetiţiilor, conform uneinote a Securităţii din 23 aprilie 1982, secretarul literar a scos peste 30 de replici din text. Motivul:„Prezentau aspecte ce ar fi putut fi interpretate negativ de către public“. În„traducere”, nu erau în conformitate cu politica partidului. Securitatearemarca şi faptul că din piesă lipseau „eroii pozitivi“. Tovarăşii cu funcţiide răspundere apăreau drept: „Laşi, oportunişti, demagogi, certaţi cu eticaetc“, după cum scrie în documentul citat mai sus. La fel de grav pentru poliţiapolitică era şi faptul că anumite replici legate de miniştri sau diplomaţi,persoane aproape tabu în epoca comunistă, aveau conotaţii politice. Problemacea mai mare era însă alta pentru ofiţerii responsabili cu supravegherearepetiţiilor, mult mai arzătoare. În scenă apărea des un personaj care nota înpermanenţă într-un carnet. Iniţial, omul dădea impresia unui ziarist caredoreşte să scrie o carte despre eroul principal dar, într-un final, reieşea căde fapt este un securist.

Prea mult. Securitatea chiar nu putea admite un asemeneaafront, aşa că a raportat mintenaş partidului toată povestea. În consecinţă,între repetiţii şi premieră, diferenţă ca de la cer la pământ.

„Trăiască Pintilie! Umilul Geo Bogza”

Un alt episod antologic. Nu este vorba despre teatru, cidespre film. După ce Lucian Pintilie a realizat filmul “Duminică la ora 6” -exerciţiu stilistic pe tema dată: dragostea şi lupta în ilegalitate a unuicuplu cu vederi de stânga -, a urmat „Reconstituirea”. Era dovada „deschiderii”?Nu, că la trei zile de la premiera filmului (5 ianuarie 1970), „Reconstituirea”a fost interzis. Deschiderea culturală şi politică despre care se vorbea atuncia fost doar o minciună. Mai mult, partidul nu suportă să fie arătată ipocriziaautorităţilor comuniste, aşa că dosarul de la Securitate întocmit înainte şidupă difuzarea filmului este voluminos.

Conform notelor din acest dosar, Marina Stanciu, director alCentrului Naţional de cinematografie afirmase că „Reconstituirea” este „un filmmediocru”, care ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi fost interzis.

Florian Potra, consilier în corpul de control al preşedinteluiCSCA (bănuim că este vorba despre cunoscutul critic de film), avea cam aceeaşipărere: „Un film cu multă răutate. Orice intervenţie s-ar fi făcut, filmulrămâne cu această amprentă. El a lăsat spectatorului un sentiment de atmosferăgrea. Lipsit de realitate. Greşeala e că s-a făcut din el o problemă”.

Trecem peste înfierările cu mânie proletară ale tineriloractivişti, dar şi peste faptul că scriitorul Eugen Mandric, un vajnic slujitoral regimului, îi promitea lui Pintilie că nu va publica nimic împotrivafilmului, oricâte presiuni ar veni de sus şi încheiem cu părerea scriitoruluiGeo Bogza despre „Reconstituirea”.

Rapoartele Securităţii consemnează următoarea întâmplare: „Laieşirea din sala de spectacol, Geo Bogza a scris pe capota maşinii lui LucianPintilie, care era acoperită cu zăpadă: «Trăiască Pintilie! Umilul Geo Bogza»”.

La un asemenea comentariu, nici măcar ofiţerul de securitate,care a consemnat evenimentul în nota sa, n-a mai adăugat nimic.

P.S. A trecut un an de când marele actor Gheorghe Dinică nu mai este printrenoi

.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-09-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image