2016-12-11 10:16

ARHIVE


Jebeleanu regreta că nu l-a omorât pe Ceauşescu: «Dacă ştiam de pe vremea cînd era mic că va ajunge mare şi ne va persecuta, îl lichidam de atunci, împreună cu soţia» VEZI FILM

 |  21:45
Jebeleanu regreta că nu l-a omorât pe Ceauşescu: «Dacă ştiam de pe vremea cînd era mic că va ajunge mare şi ne va persecuta, îl lichidam de atunci, împreună cu soţia» VEZI FILM

Eugen Jebeleanu regreta că nu l-a lichidat peNicolae Ceauşescu atunci când putea să o facă. Culmea, Securitatea interpretatoată povestea ca pe o deviere de la ideologia vremii. Ofiţerilor antitero leera şi frică să se gândească la faptul că un comunist cu state vechi doreapieirea „Geniului din Carpaţi”. Nu doar generali năzuiau îndepărtarea cupluluiCeauşescu, cum scriam în urmă cu două săptămâni, ci şi scriitori importanţi laacea vreme. Cert e un fapt, şi unii şi ceilalţi complotau împotriva lideruluicomunist ori sperau ca acesta să fie schimbat, nu însă şi regimul.

„Uniuneava redeveni Uniune, iar scriitorul scriitor”

Eugen Jebeleanu, scriitor proletcultist în primafază a instaurării comunismului în România, îl înjura frecvent pe Ceauşescu (nu era singurul), iar Securitatea, conştiincioasă,îi consemna suduielile. Însă atunci când liderul comunist a tăiat dinprivilegiile scriitorilor agreaţi de partid, poetul a trecut la afirmaţii maidure - regreta că nu i-a „lichidat” peCeauşescu şi pe soţia sa. Toată tărăşenia a fost luată în serios de UM 0544.

La începutul anilor ’80, partidul intenţiona sădesfiinţeze organizaţia de partid din cadrul Uniunii Scriitorilor, iar membriisă fie transferaţi la organizaţiile de cartier ori la cele de la locul demuncă. Asta însemna, de fapt, diminuarea semnificativă a influenţei unorveterani ai PCR, precum Jebeleanu, care începuseră să-l deranjeze pe Ceauşescu,din ce în ce mai convins că România începe şi se termină cu el.

Conform unei note strict secrete a UM 0544(structură antitero a DIE, adică a departamentului Securităţii care se ocupa despionaj şi informaţii externe) din 15 ianuarie 1981, scriitorul Eugen Jebeleanua spus, extrem de supărat, dar şi ameninţător: „... Cel care a adus ţara înhalul ăsta de haos are zilele numărate. Dacă ştiam de pe vremea cînd era mic căva ajunge mare şi ne va persecuta, îl lichidam de atunci, împreună cu soţia...Prin desfiinţarea organizaţiei de partid de la Uniune, partidul şi-a dat aramape faţă... În curînd, Uniunea va redeveni Uniune, iar scriitorulscriitor...”. Personajul care fusese mic,dar ajunsese mare era chiar Ceauşescu.

Ciudat însă, autorul respectivului raport ori sefăcea că nu pricepea ameninţările lui Jebeleanu, reproduse probabil de vreuninformator, ori era tâmpit de-a binelea. Altfel, nu ar fi scris în nota sacătre superiori că poetul se manifesta duşmănos în primul rând la adresa PCRdar, paradoxal, punea între ghilimele declaraţia belicoasă legată de Ceauşescu.Jebeleanu se dădea de ceasul morţii că nu l-a lichidat pe Ceauşescu şi pe soţiasa atunci când liderul comunist era „mic” şi avea această posibilitate, iarsecuristul trăgea concluzia că poetul se manifestă „duşmănos la adresa PCR(...) într-o manieră tendenţioasă”. Nu era nimic tendenţios. Ba dimpotrivă.

(ASRI, Fond D, dosarul nr. 10.966, vol. 11, f.30-31)

„Daţi-ne, vă rog, înapoi viaţa de partid!”

Chestiunea desfiinţării comitelului de partid de laUniunea Scriitorilor nu-l preocupa doar pe Jebeleanu, ci şi pe alţii care simţeaucă-şi pierd, în primul rând, privilegiile. Acesta a fost motivul pentrucare Al. I. Ştefănescu, soţul NineiCassian, i s-a plâns chiar lui Nicolae Ceauşescu la o întâlnire din primăvaraanului 1981, pe care şeful statului de atunci a avut-o cu mai mulţi scriitorişi critici literari. „Sînt - îi spunea Ştefănescu lui Ceauşescu - prozator,membru în Biroul de proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Împărtăşesccea mai mare parte a afirmaţiilor făcute aici de colegii mei. Nu vreau să repetceea ce s-a mai spus. Am să mă refer însă la o problemă care mi s-a părut a fiomisă. Îmi permit să afirm şi să cred că desfiinţarea Comitetului de partid dela Uniunea Scriitorilor nu este o măsură folositoare, ea fărîmiţînd activitateapartinică a scriitorilor, minimalizînd-o şi reducînd-o, în unele cazuri, lazero. Sînt de părere că dispariţia vieţii de partid unitare de la UniuneaScriitorilor lipseşte Partidul Comunist Român, Comitetul său Central de olegătură directă cu scriitorii membri de partid, contribuind astfel ladiminuarea prestigiului Uniunii Scriitorilor în general şi la slăbireaspiritului partinic al fiecărui scriitor în parte. Aşa cum înainte aveam treiorganizaţii de partid cu un comitet, nimic nu împiedică să avem astăzi uncomitet de partid cu 5 sau 6 organizaţii de bază cîte avem. Daţi-ne, vă rog,înapoi viaţa de partid!”

Cu cinci ani înaintea acestei discuţii, relevă onotă a Securităţii. Ştefănescu îi cerea soţiei sale să fie intransigentă înscrierile sale, să denunţe ce se petrece cu adevărat în România comunistă.„Scoate din tine toată otrava” o îndemna Ştefănescu pe Nina Cassian. Însă, înfaţa lui Ceauşescu s-a întors cu 180 de grade, ba chiar i-a cerut şefuluistatului de atunci să-i dea „înapoi viaţa de partid”.

„Valahilor, proşti şi împuţiţi”

UM0544 nu îl avea în vizor doar pe Jebeleanu. În perioada în care Ceauşescupersonal a strâns şurubul în ce priveşte libertatea de exprimare, şi aşa firavăîn comunism, primii care au realizat despre ce este vorba au fost scriitorii.Mulţi dintre ei se întâlniseră deja cu şeful statului de atunci, realizând cănu se ascunde după degete. Ceauşescu le spune pe şleau că literatura înseamnă,de fapt, slăvirea comunismului şi a „omului nou”. Câţiva au protestat vehement,alţii, mai mult sau mai puţin voalat.

Depildă, în acelaşi document al Securităţii se consemnează modul în care areacţionat la deciziile lui Ceauşescu scriitorul de limba germană ArnoldHauser, pe atunci redactor-şef adjunct la revista „Neue Literatur”. El le-aspus cu năduf lui Dragoş Vicol, Dan Deşliu şi Gheorghe Pituţ: „... Măivalahilor, proşti şi împuţiţi, noi, nemţii, plecăm, dar voi ce faceţi cu oasemenea orânduire... Degeaba explici şefului statului ce-i literatură, ca elnu pricepe nimic, iar la vârsta pe care o are, e greu să-şi mai ridice nivelulcultural... E mărginit şi asta-i explicaţia că toate merg la noi în ţarăanapoda... Partidul profită şi de dezbinarea existentă între scriitori pentrua-şi apăra interesele şi stăpâni situaţia.”

Însă Hauser nu s-a „răcorit” îndeajuns. Aşa că l-ainterpelat şi pe Victor Tulbure, alt poet proletcultist, autorul celebreipoezii comuniste „Balada tovarăşului căzut împărţind Scînteia în ilegalitate”,întrebându-l: „Cât ai primit pentru poezia «PCR», care a devenit sloganul«Partidul, Ceauşescu, România» şi nu cum ar fi trebuit să se spună, «Petreşti,Ceauşeşti şi Rudilii»?... Te-ai vândut mai rău ca Iuda şi ar trebui să fiispânzurat că ai dat tonul şi formula cultului personalităţii.”

Răspunsul lui Tulbure l-ar fi complexat până şi peCaragiale. Cu un ton spăşit, el a spus: „... Nu am încredere în partid şisecretarul său general şi jur că nu voi mai scrie nici un rând.”

Curat murdar, monşer!

„O masă de roboţi dereglaţi”

Dan Deşliu, alt exponent al realismului socialistîn literatură, care ulterior s-a întors împotriva lui Ceauşescu, devenind chiarun disident autentic, afirma, conform aceluiaşi document, că toţi scriitoriisunt nişte laşi că nu-şi predau carnetele de partid. „Am ajuns la convingereacă, în ţara asta conduc doar doi oameni, iar partidul este o masă de roboţidereglaţi... Toţi scriitorii sunt nişte laşi, căci nu-şi predau carnetele deapartid, aşa cum am procedat eu... Goma a fost o nimica toată faţă de ceea cevoi face eu. Vor cădea multe capete şi se vor rostogoli multe scaune”, stăscris în nota amintită mai sus, precizându-se că fragmentul consemnat faceparte dintr-o discuţie care a avut loc între Deşliu şi primarul Capitalei.

În timp ce Deşliu dorea să cadă capete, sărostogolească scaune, Fănuş Neagu se pregătea să cureţe partidul la propriu:„... A venit vremea să punem mâna pe bîtă şi să facem ordine în ţara asta. Partidultrebuie curăţat de tot ce-i mai rău. Cei de sus dinadins creează nemulţumire înţară, justificându-se cu ideea economiilor... Pentru toate aşa-zisele opere aleşefului statului se găsesc destui bani, şi chiar valută, iar pentru cultură nuse găsesc.”

După cum se vede, cel puţin prin prismadocumentelor Securităţii, în opinia scriitorilor importanţi la acea vreme, nupartidul era de vină, nu ideologia criminală era buba, nu dogma şi caracterulpoliţienesc al regimului, nu genocidul din timpul obsedantului deceniu oricrimele care au urmat ulterior, ci doar Ceauşescu, sinistra sa soţie şi gaşcade lângă ei. Nici o clipă nu s-a pus problema schimbării sistemului - cel puţinaşa reiese din foarte multe documente ale Securităţii legatate de scriitori- iar nemulţumirile multora plecau de lapierderea unor privilegii pe care tot partidul le acordase.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-06-12

Mai multe imagini:
Jebeleanu regreta că nu l-a omorât pe Ceauşescu: «Dacă ştiam de pe vremea cînd era mic că va ajunge mare şi ne va persecuta, îl lichidam de atunci, împreună cu soţia» VEZI FILM
zoom
Jebeleanu regreta că nu l-a omorât pe Ceauşescu: «Dacă ştiam de pe vremea cînd era mic că va ajunge mare şi ne va persecuta, îl lichidam de atunci, împreună cu soţia» VEZI FILM
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image