2016-12-06 18:02

ARHIVE


Nicolae Manolescu către Ceauşescu: Cea mai grandioasă legătură care se face între dezvoltare şi literatură se face şi datorită graţiei eforturilor Domniei Voastre VEZI FILM

 |  18:55
Nicolae Manolescu către Ceauşescu: Cea mai grandioasă legătură care se face între dezvoltare şi literatură se face şi datorită graţiei eforturilor Domniei Voastre VEZI FILM

Dela dogmatismul de tip proletcultist la preşedinţia Alianţei Civice. Chiar dacăeste considerat criticul literar care a plătit rigidităţii comuniste cel maimare tribut, după 1990 a înfiinţat Alianţa Naţională Liberă şi a candidat laPreşedinţia României. Nicolae Manolescu - despre el este vorba - unul dintrecei mai semnificativi critici literari români. Cine este Nicolae Manolescu?Intelectualul rafinat care a pus bazele unei mişcări civice, dorind ulterior săreunifice şi mişcarea liberală, ori omul care, în 1981, îi spune lui Ceauşescufaptul că scriitorii trebuie să oglindească neabătut în cărţile lor realitateacomunistă a României?

10martie 1981. Mai mulţi de scriitori, printre care se aflau Nicolae Manolescu,Mircea Dinescu, Nina Cassian, Eugen Simion, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion,au cerut o întrevedere cu Nicolae Ceauşescu. La 13 martie, Ceauşescu îiprimeşte. Pe scurt, scriitorii şi criticii literari îi cereau lui Ceauşescu sătranşeze disputele dintre ei şi grupul condus de către Eugen Barbu. Iată ce i-aspus atunci Nicolae Manolescu lui Ceauşescu.

«Domnia Voastră, ne-aţi arătat ce secere de la literatură»

„Mult stimate tovarăşe secretar general,Îmi permit să arăt, foarte puţine lucruri, care vor veni în completare - aşacum, de altfel, aţi şi precizat dumneavoastră - la ceea ce a spus colegul meu,Augustin Doinaş. Şi eu cred că avem totala libertate de a răspunde prinvolumele noastre, eforturilor care se fac, de a dărui oamenilor cărţi care săoglindească realitatea şi realizările societăţii noastre contemporane. DomniaVoastră, de multe ori, ne-aţi spus, ne-aţi arătat ce se cere de la literatură,la ce ar trebui să fie această literatură. Din păcate, tovarăşe secretargeneral, ne găsim aici, în faţa Domniei Voastre, nu ca să discutăm cupreşedintele statului şi partidului problemele de fond ale literaturii române,ceea ce ar fi fost de dorit, şi ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi,ci să discutăm, din nou - eu, în ce mă priveşte, vin pentru prima oară în faţadumneavoastră - aceleaşi probleme, să discutăm din nou despre această atmosferăcare domneşte în viaţa literară, de raporturile în cadrul scriitorimii noastre.”

Dinprimul moment, Manolescu a dat cezarului ce-i al cezarului – „ne-aţi spus,ne-aţi arătat ce se cere de la literatură, la ce ar trebui să fie aceastăliteratură”. Apoi, el atinge firav tema discuţiei, scuzându-se că vorbeşteşefului statului despre rivali şi nu despre problemele de fond ale literaturii.Oare cum ar fi reacţionat Ceauşescu dacă discuţia ar fi fost pur literară. Dinpăcate, n-o să aflăm niciodată.

«Aţi instaurat această legalitate»

„Sîntemaici, tovarăşe secretar general - continua Manolescu, solicitînd atenţiaDomniei Voastre din cauza acestor contradicţii, din cauza acestei atmosferenecolegiale. Există un raport care leagă aceste două realităţi. Spre exemplu,există un raport mecanic, dovedind că o literatură bună se poate face într-unclimat bun, dar există şi unele resentimente care la un moment dat denigreazăaceastă literatură. De obicei se leagă valoarea literară de libertatea acesteiliteraturi. Şi eu, tovarăşe secretar general, am să merg mai departe cuaceastă valoare a literaturii, spunînd că ea se leagă de legalitatea instauratăde 15 ani încoace, de cînd Domnia Voastră aţi instaurat această legalitate,făcînd să se cunoască operele unui popor prea adesea încercat şi lipsit în istoriasa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasă legătură care se face întredezvoltare şi literatură în aceşti 15 ani, şi acest cadru legal, se facedatorită şi graţiei eforturilor Domniei Voastre. Poate că nu mai este cazuls-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalităţi.Ţin în această expresie, pentru că mi se pare că numai în acest cadru legal,cultura se poate dezvolta firesc, fără a secreta această otravă care poate ducela nemulţumire şi ură”.

Şidupă ce-i trecuse fireasca emoţie, Manolescu se ţine departe de subiect. Bachiar face un viraj. Îi vorbeşte lui Ceauşescu despre valoarea literaturiiromâne şi despre „legalitatea” instaurată de „Conducătorul iubit” în urmă cu 15ani. Îl preamărea pe Ceauşescu pentru a-şi atinge scopul? O să vedem lasfârşit. Însă afirmaţia legată de instaurarea legalităţii, pe care liderulcomunist o ignora cu desăvârşire, încă de pe vremea în care nu conduceadestinele României, este o culme greu de atins. Cred că şi cei mai inventivi propagandiştiai lui Ceauşescu l-ar fi invidiat pe criticul literar.

De la revoluţia socialistă la criticaprecum un «reglator»

„Fenomenelenegative care se petrec în viaţa noastră literară – îi spunea criticul literarlui Ceuşescu - m-au făcut, stimate tovarăşe secretar general, să mă asociezcelor care au cerut permisiunea de a se afla în faţa Domniei Voastre şi,totodată, acest lucru a pornit din dorinţa cîtorva - foarte puţini - oameni,colegi de-ai noştri, de a pune în discuţie, de a ataca şi dacă se poate spunede a discuta tocmai în acest cadru, de această legalitate. Nu este poate,probabil, nevoie să spun care sînt cauzele care au dus la aceste nemulţumiri.Nu este vorba de unele neînţelegeri, ci este vorba de unele nemulţumiri, aleunora din colegii noştri, care n-au fost aleşi în organele conducătoare aleUniunii Scriitorilor, este vorba de nemulţumirea altora de a fi consideraţi decritica literară la valoarea pe care şi-o imaginează că o au. Pe de altă parte,Uniunea Scriitorilor a devenit, pentru aceşti cîţiva, un cadru neplăcut,stingher, pe care tind să-l stăpînească critic, devenind un duşman de moarte.Nu este nevoie să spunem ce s-ar întîmpla, în acest cadru, cu unele dincreaţiile valoroase, care tratează despre revoluţia socialistă, despre alteprobleme, în lipsa criticii ca reglator.”

Criticuln-avea curaj să pună punctulpe i. Nu-l ridicase în slăvi pe Ceauşescu pentru ca, apoi, să lovească înrivali. Prudenţa era strategia adoptată de el. Vorbea moale despre fenomenenegative, nemulţumiri, supărarea altora de-a nu fi băgaţi în seamă de criticaliterară (a rivalilor din tabăra lui Barbu - n.m.). Nu uită să amintească şidespre critica literară precum un„reglator” ori revoluţia socialistă. Cert e că Manolescu se ferea ca dracu’ detămâie să discute limpede motivul pentru care se afla în faţa luiCeauşescu.

«Politica Ceauşescu şi drepturileuzurpatorilor»

„Ceeace este mai neplăcut, este faptul că aceste discuţii din cadrul literaturii, auînceput să semene cu unele campanii împotriva unor oameni care au merite înliteratura contemporană, unele legate direct de lupta pentru această ţară şipentru acest partid. Domnia Voastră aţi instaurat legalitatea, dar aţi lichidatşi un anumit monopol care a existat pînă în anii '50, şi nu numai pînă atunci,şi care tindea să împartă pe scriitori în două, cei care erau cu literatura şicei care erau împotriva partidului. Ceea ce aş numi eu «Politica Ceauşescu»a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, aunora, foarte puţini, de a se erija ca adevăraţi iubitori de ţară, a iubirii departid. Aceştia, foarte puţini, uită că scriitorul adevărat, sau mai bine zis,este scriitor adevărat cu condiţia să fie un scriitor adevărat! Această a douaparte, a afirmaţiei mele, izvorăşte din declaraţiile făcute de aceştia, foartepuţini, în diferite ocazii şi care au creat un mare loc pentru impostură,pentru veleitarism.Nu mai este nevoie să spun de climatul necritic care are loc în viaţaliterară, climat care trebuie - cred eu - cît se poate de repede să fiediscutat, analizat, înlăturat pentru că, altfel, în relaţiile dintre literaturăşi viaţa literară s-ar putea întîmpla ca această admirabilă literatură pe careo ştim de 15 ani încoace, care se situează la nivelul cel mai înalt al creaţieiartistice româneşti să înceapă să suporte tot mai greu presiunile care apar şi,totodată, să apară tot mai puţine creaţii bune, să apară o anumită oboseală ascriitorilor din cauza acestor campanii, şi în mod deosebit la scriitorii maitineri. Vă mulţumesc, tovarăşe secretar general că m-aţi ascultat. Sper că,cuvîntul meu stingher - vorbesc pentru prima oară în faţa dumneavoastră - areuşit să vă trasnmită o anumită emoţie a stării pe care am vrut să ocompletez, dacă nu şi cauzele ei obiective. Încă o dată vă mulţumesc”.

Tocmaicând te aşteptai ca Manolescu să dea măcar un bobârnac rivalilor conduşi deBarbu, el devine confuz. Parcă seîmpiedica în cuvinte. Aşa că s-a lansat din nou în glorificarea lui Ceauşescu,cel care care i-a pus la punct pe “uzurpatori”. Însă nu era vorba despre ceidin tabăra lui Eugen Barbu, ci despre proletcultiştii anilor ’50-’60. N-aveaimportanţă faptul că însuşi Manolescu făcea parte dintre aceştia, atâta vremecât tovarăşul Ceauşescu afla şi de la un critic literar important că devenisejustiţiarul literaturii române. Pentru Manolescu a fost mai important să scoatăîn evidenţă calităţile „Geniului din Carpaţi” decât să pronunţe măcar unuldintre numele scriitorilor din cauza cărora ceruse audienţă la Ceauşescu.

Cineeste de fapt Manolescu? Tot dogmaticul comunist de dinainte de 1989, ori celcare, după căderea lui Ceauşescu, a pus bazele unor mişcări politice caredoreau să marcheze pozitiv România, candidând chiar şi la preşedinţia ţării?

Nuştiu care va fi răspunsul dumneavoastră, dar eu cred că Manolescu este omulcare nu agreează biografia, nici autobiografia, pentru că a trăit şi trăieşteîn rânduiala actualităţii permanente. Este un mod de-a scăpa de amintirile careîţi punctează existenţa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-05-15

Mai multe imagini:
Nicolae Manolescu către Ceauşescu: Cea mai grandioasă legătură care se face între dezvoltare şi literatură se face şi datorită graţiei eforturilor Domniei Voastre VEZI FILM
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image