Un model economic viabil, lansat deja in Romania, dar neglijat de guvernarea neoliberala, este distributismul. “Distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al 21-lea – şi asta în mare măsură datorită faptului că posedă cel mai mare potenţial de a arunca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice din SUA.“ scria David Gibson in ziarul Washington Post, 17 oct. 2011. În ţara noastră, distributismul, ca model economic şi social, nu a fost un produs de import, ci o creaţie unică a gândirii unor mari economişti (Virgil Madgearu) şi a unor mari politicieni precum Nicolae Iorga şi Ion Mihalache. ROMÂNIA INTERBELICĂ A AVUT O ECONOMIE DISTRIBUTISTĂ. Distributismul nu inseamna redistribuirea avutiei nationale din modelele socialiste, ci propune o cat mai larga distribuire a proprietatii productive (“proprietatea productiva” inseamna posesiunea fizica si folosirea concreta a pamantului, uneltelor si cunostintelor). Distributismul sustine remoralizarea pieţei: o piaţă cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale; relocalizarea economiei: un sistem de micro-proprietăţi, firme de familie, mici gospodării şi ferme agricole. Marile entităţi, căi ferate, utilităţile publice sau băncile nu vor fi privatizate ci MUTUALIZATE, adică vor fi organizate într-o formă care să permită controlarea lor de către angajaţi şi clienţi care devin acţionari direcţi; recapitalizarea micului proprietar prin infiinţarea de bănci populare, facilităţi fiscale şi subvenţii pentru IMM-uri, inclusiv firmele de familie aflate la început şi cele de tip cooperatist, regim de impozitare diferentiat. Distributistii mai sustin breslele (asociaţiile profesionale) – cooperativele (in Romania trebuie adoptata legislaţia europeana a cooperaţiei), producţia locală pentru consumul local, microcreditarea, agricultura sprijinită de comunitate (metodă de cooperare între producător şi consumator prin care se asigură produse de calitate, pe bază de abonament sau de contracte de tipul „risc şi recompensă“ – metoda „Coşul ţărănesc“),  tehnologia la scară mică şi „open source“, agricultura ecologică,  gospodăriile autosuficiente, urbane şi rurale. Distributismul este un sistem sustenabil pe care l-au validat miile de mici firme de familie şi firmele cu lucrători-proprietari, băncile de microcreditare şi uniunile de credit. Pe scară largă, Cooperativele Mondragón din Spania şi economia distributistă din Emiliei-Romagna, din Bologna, unde 45% din PIB provine de la cooperative şi firme de familie demonstrează că economiile şi firmele distributiste au un avantaj structural pe care sistemul monopolist-financiar şi cel socialist nu pot să-l egaleze.

Capitalismul nu este numai un sistem economic păgubos (a se vedea argumentele din articol), el se bazează pe o viziune păguboasă asupra lumii, pe o mentalitate de prădător-distrugător. Competiţia şi creşterea continuă pe care le presupune capitalismul nu sunt posibile. Iar dacă la metehnele structurale ale capitalismului se mai adaugă şi boala finanţismului, avem portretul tipic al unui bolnav irecuperabil.
Articolul acesta, spre deosebire de multe vorbiri din presa noastră şi din politica noastră, priveşte spre alternative. E un început bun. Să mergem însă mai departe şi să spunem lucrurilor pe nume: singura alternativă posibilă este a treia cale – nici socialism-comunism, nici capitalism. Iar această a treia cale e veche şi poartă numele de distributism. Şi nu este doar un model economic, ci o viziune diferită asupra lumii şi asupra locului nostru în lume, o revenire la rădăcini, la noi înşine şi la normalitate. La o lume în care să nu conteze numai ziua de azi şi de mâine, ci şi viitorul copiilor şi nepoţilor noştri (pe care nu avem dreptul să-i lăsăm fără aer, fără apă, fără resurse). La o lume în care viaţa (nu numai economia) să fie sustenabilă – adică să se perpetueze. Nu trebuie schimbată numai economia, trebuie schimbată lumea din rădăcini. Şi trebuie să ne schimbăm în primul rând noi, să învăţăm că avem mai mult de câştigat cooperând decât războindu-ne, muncind pentru noi decât pentru alţii (fiind, adică, distributişti, lucrători şi proprietari), căutând soluţii pentru aici şi nu plecând să trudim în lume .
Nu ştiu dacă distributismul este negociabil ori nu. Cred că mai degrabă nu – pentru că este singura soluţie care a dovedit deja că funcţionează.

Situaţia pe care o traversăm acum este consecinţa aplicării la noi a politicilor distructive neoliberale - liberalizări şi privatizări deșănțate, vinderea pe nimic a resurselor şi bogăţiilor noastre, austeritate. A fost aplicat în România un model străin realităţilor şi valorilor noastre. Schimbarea propusă de distributism nu înseamnă, de fapt, o răsturnare a ordinii existente pentru a pune ceva nou în loc, ci o revenire, în mod pașnic, la scară umană, o „întoarcere acasă”.

Trebuie să ne amintim de modelul economic al celei de-a treia căi, din perioadă interbelică, atunci când ţăranii din Europa de Est au reuşit să lupte împotriva bolşevismului şi a fratelui sau geamăn,  Marea Corporaţie, cum scrie undeva G. K. Chesterton. Pornind de la valori şi realităţi locale, distributismul creează condiţiile dezvoltării clasei de mijloc şi existenţei unui număr cât mai mare de întreprinzători şi mici producători sau lucrători-proprietari, care pot crea bunăstare prin propriile mijloace și prin cooperare cu semenii. Acest lucru nu se întâmplă nici în socialism, nici în capitalismul neoliberal, fiindcă ambele sisteme favorizează monopolul (proprietatea productivă si puterea sunt concentrate fie în mâinile marelui guvern, fie în mâinile unui număr restrâns de capitalişti, situatie care favorizează dominația marilor corporații si conduce la „reproletarizarea” și înrobirea oamenilor de rând).

În plus, atât marxiştii, cât şi neoliberalii pornesc de la o viziune reducţionistă asupra omului (reprezentată de „homo economicus”) și de la o concepţie materialistă, care contrastează cu ceea ce reprezintă o unitate organică, precum familia, națiunea, cultura, Biserica – valori care alcătuiesc fundamentul şi integritatea persoanei umane. Distributistii consideră esenţială apărarea acestor valori pentru păstrarea identităţii şi demnităţii umane. Având la baza principiile de subsidiaritate, localism și descentralizare a deciziilor, alături de cel al proprietăţii asupra mijloacelor de producţie, distributismul face posibil transferul funcţiilor către cele mai mici segmente ale societăţii, începând cu unitatea ei de bază, familia, care nu poate fi separată de chestiunea economică. Erodarea familiei este o cauză fundamentală a destrămării societăţii şi pregăteşte terenul pentru instaurarea unei ordini impersonale în cadrul căreia fiinţa umană nu mai este respectată.

Neoliberalismul: distrugerea clasei de mijloc și anularea pieței libere

Distributismul nu este anticapitalist. Însă distributistii demască faptul că s-a produs o deviere majoră de la principiile capitaliste. După cum arată redutabilul economist John Medaille (în noua sa carte, Către o piață cu adevărat liberă, dar şi în antologia Economia libertăţii. Renaşterea României profunde, co-editor Ovidiu Hurduzeu, Ed. Logos, 2009), capitalismul a fost înlocuit de keynesianism, iar acesta a fost, la rândul lui, înlocuit de un pur mercantilism, sistem care „îmbină privilegiile private cu puterea publică”. „Atât keynesianismul care a înlocuit capitalismul, cât şi mercantilismul, care s-a instalat în locul keynesianismului, depind de intervenţia masivă a guvernului şi de subvenţii care nu mai sunt utile sau sustenabile”.

Neoliberalismul a deviat de la principiile capitaliste clasice, favorizând „piaţa liberă globală” şi monopolurile, strivind clasa de mijloc (care nu mai are acces la proprietatea productivă pentru a se putea dezvolta) şi anulând piaţa liberă. Au fost promovate practici antieconomice,  prin încurajarea consumului nesăbuit, prin urmărirea cu orice preţ a interesului egoist şi a profitului, în dauna binelui comun, cu preţul epuizării resurselor şi deteriorării mediului, s-au confundat nevoile reale cu dorinţele create, nevoile reale ale unei economii cu cele financiare. Economia a devenit tot mai monetarizată, mai abstractă, deci şi mai uşor de manipulat de către speculatori, o economie financiarizată, care a pierdut legătura cu economia reală, așadar s-au produs mari dezechilibre și o destabilizare a întregii economii.

Această abstractizare a economiei este cauza faptului că, asemeni comuniştilor, neoliberalii au redus economia la o ştiinţă fizică, bazată doar pe cifre, care funcţionează în afara oricăror principii morale. Accentul s-a deplasat de pe om pe atingerea „eficienţei”, pe maximizarea profitului şi creşterea nelimitată. Pentru atingerea „eficienţei”, omul a fost înţeles în primul rând ca marfă şi piesă de schimb. Falimentul celor două sisteme dovedeşte că economia nu poate funcţiona ca ştiinţă fizică, ea este o ştiinţă umană care “ar trebui să se ocupe de relaţiile dintre oameni, necesare pentru a asigura convieţuirea în societate. Și orice ştiinţă care studiază relaţiile interumane trebuie să fie o ştiinţă a relaţiilor drepte dintre oameni, o ştiinţă al cărui obiect este dreptatea” (John Medaille, Ovidiu Hurduzeu, Economia libertăţii. Renaşterea României profunde, Ed. Logos).

Dacă accentul s-a deplasat de pe om pe atingerea „eficienţei” şi maximizarea profitului, a fost acordată întâietate capitalului în detrimentul muncii. Menirea statului s-a redus la aceea de a proteja marele capital, astfel, capitalul şi statul s-au îmbinat pentru a restrânge atât libertatea, cât şi proprietatea, cum arată John Medaille. Distributiștii susţin că, într-o economie reală, munca trebuie să aibă prioritate în faţa capitalului, şi nu invers. Altfel, forţa de muncă e transformată în marfă ieftină, ajunge într-o condiţie de sclavie şi tot ea este cea care trebuie să suporte austeritatea, în timp ce sunt acumulate bogăţii imense FĂRĂ MUNCĂ, prin speculaţii care sifonează bogăţia reală a ţării; când operaţiunile speculative eşuează şi balonul speculativ se sparge, tot oamenii de rând care reprezintă forţa de munca sunt cei care trebuie să plătească din bogăţia lor reală. Din pricina acestui sistem care „îmbină privilegiile private cu puterea publică”, dezvoltând un parteneriat nociv stat-privat, nu mai avem un stat democratic, care apără drepturile şi libertăţile legitime ale cetăţenilor lui, ci un stat clientelar.

Statul trebuie să-şi recupereze rolul său adevărat, trebuie eliminate subvenţiile şi reglementările care încurajează monopolul marilor corporaţii, neocolonialismul, care îngăduie sugrumarea micilor întreprinzători, distrugerea ţăranului, a agriculturii si a mediului, vinderea pământurilor şi a resurselor; care permit, de fapt, subminarea economiei naţionale. Rolul statului este de a apăra economia naţională, nu de a o submina. Este nevoie de reglementări care să protejeze bogăţiile noastre reale (patrimoniul natural şi cultural, capitalul uman de valoare care este izgonit din ţară), trebuie încurajate prin legislaţie pieţele ţărăneşti locale, asocierile voluntare şi înfiinţarea de cooperative (formate din membri-proprietari), parteneriatul sat-oraş etc. - acestea sunt principii susţinute de Liga Distributistă Română (http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2012/01/manifestul-ligii-distributiste-romane.html).

Mai ales, statul nu trebuie să permită, cum a permis din plin până acum, erodarea unităţii de baza a societăţii, care este familia. De pe urma erodării ei a profitat sistemul neoliberal care a creat mereu condiţiile destrămării familiei, ale dezrădăcinării şi depersonalizării omului. „Creşterea dimensiunilor statului, monopolul deţinut de corporaţiile uriaşe asupra resurselor lumii, dependenţa tot mai mare de stat a omului obişnuit, datoriile incredibil de mari şi imposibil de acoperit atât ale statelor, cât şi ale cetăţenilor privaţi sunt rezultatul slăbirii politicilor de protejare a familiei că unitate de bază a societăţii” (John Medaille)

Trebuie create condiţiile pentru dezvoltarea clasei de mijloc, fiindcă fără existenţa clasei de mijloc democraţia rămâne un termen din limbajul de lemn al plutocraţiei/globaliştilor, aşa cum şi termenul de „piaţă liberă” a devenit gol de conţinut. Dacă vrem democraţie, trebuie să recuperăm mai întâi sensurile reale ale democraţiei; cum poţi alege liber când nu ai independenţă economică? Cum îţi poţi apăra demnitatea, istoria şi cum mai poţi fi liber când nu mai eşti stăpân pe pământul tău?