În ciuda faptului că multă lume a luat în derâdere turneul selecţionatei divizionare în Antalya, testul a fost unul extrem de util pentru Victor Piţurcă. Selecţionerul şi-a făcut o imagine destul de clară pe cine se poate baza pe viitor la echipa naţională, dar şi pe cei pe care îi va ţine în anticamera primei reprezentative.
Revelaţia
Fără doar şi poate, omul numărul 1 al turneului de pregătire a fost Marius Niculae. Atacantul dinamovist a marcat de patru ori în două meciuri, confirmând astfel că forma bună din campionatul intern, acolo unde este golgheter, nu reprezintă o întâmplare. De altfel, chiar Piţi a recunoscut că fotbalistul a fost liderul de care avea nevoie naţionala în acest cantonament: “Marius Niculae e un adevărat căpitan de echipă. A dat tonul multor acţiuni în atac, a şi avut numeroase realizări”. Tehnicianul îşi face mea culpa acum, după ce în toamna anului trecut, înaintea amicalului cu Belgia, îl lăsa în afara lotului pe cel poreclit “Săgeată”, deoarece considera că atacantul este prea lent. Astfel, Niculae se va regăsi şi pe viitor în lotul primei reprezentative, alături de Mutu, Daniel Niculae şi Bogdan Stancu.
Certitudini
Cele două meciuri amicale, cu Turkmenistan şi Krivbas Krivoi Rog, i-au întărit convingerile lui Piţurcă în privinţa mai multor jucători, pe care îi vede titulari în noua echipă naţională a României. Tătăruşanu este sigur de postul său, mai ales că Pantilimon nu apără la City, iar rezervele goalkeeperului stelist vor fi Bălgrădean şi Silviu Lung jr. La capitolul fundaşi, antrenorul se va baza, pe lângă consacraţii Goian, Raţ şi Radu Ştefan, pe Luchin, Papp, Chiricheş, Găman şi Gardoş, iar la mijloc îşi pune mari speranţe în Tănase, Bourceanu, Chipciu şi Pintilii.
Rămân în observaţie
Chiar dacă nu au impresionat în Antalya, mai mulţi jucători vor rămâne şi de acum înainte în atenţia lui Piţurcă. Aceştia sunt Dragoş Grigore, Laszlo Sepsi, Constantin Grecu, Mihai Roman, Ionuţ Neagu şi Claudiu Bumba. Singurul care are şanse extrem de mici să se reîntoarcă la lot e Dorin Goga, mai ales că refuză să revină în Liga 1 la un club mare, şi preferă plafonarea, dar şi salariul colosal de la Timişoara, în eşalonul secund.
Foto: Lucian Curelariu
Daca tot ati dat CNP-ul omului in poza aia de ce nu i-ati dat si numele. Mai aveam un vot in plus.
...
EUR4.4435
USD3.4950
GBP5.5488
CAD3.4515
CHF3.6998
BGN2.2720
CZK0.1742
DKK0.5978
100 HUF1.4982
100 JPY4.3489
MDL0.2946
RUB0.1128
TRY1.9167
Comentarii