Pe 30 ianuarie, în comuna Slătioara din judeţul Vâlcea venea pe lume pruncul Dinu Săraru ce avea să devină unul dintre cei mai mari publicişti, dramaturgi şi romancieri contemporani. Cu 80 de ierni pe umeri, maestrul Dinu Săraru se pregăteşte să înceapă lucrul la două nuvele, două poveşti, una din mediul artistic şi actoricesc, al pictorilor, sculptorilor, al arhitecţilor şi al teatrului, şi alta din lumea ţărănească, având un subiect la care prozatorul se gândeşte cu bucurie.

”Dacă este să fiu sincer până la capăt, n-am nicio secundă niciun semn care să m-avertizeze că am 80 de ani. Dacă n-ar fi gonartroza care mă împiedică să mă duc şi la vânătoare, chiar că nu aş crede că am trecut, demult, pragul vârstei a treia. Aşa încât în afară de faptul că toată lumea îmi spune că am 80 de ani, la care eu trebuie să răspund automat “Vă mulţumesc foarte mult pentru urare!”, sunt convins că la 75 de ani mi se părea că sunt mai bătrân ca acum”, a declarat Săraru pentru Agerpres.

”După ce mă întorc de la Paris (…) m-apuc să termin de corectat “Jurnalul unui personaj controversat”, pe care îl sper în librării la sfârşitul lunii martie. E un jurnal sub forma unui interviu pe care mi-l ia Vartan Arachelian. Sper că va fi primit cu interes pentru că am trăit mult, am cunoscut multă lume, m-am războit cu multă lume, am pierdut multe bătălii conjuncturale, pentru că n-am ştiut şi nici n-am vrut să joc hora care să-mi asume răsplata jertfei patriotice. Şi atunci trebuie să-mi fac şi eu bilanţul prieteniilor, duşmăniilor, conflictelor, iubirilor înşelătoare, trădărilor şi speranţelor împlinite şi neîmplinite”, ne asigură apreciatul romancier.

Altfel, Dinu Săraru îşi doreşte să se ducă la Slătioara din Vâlcea natală, unde îşi găseşte liniştea cititului: “Abia aştept să mă întorc, să mă duc la Râmnic şi la Slătioara. Nici nu ştii ce bucurie!”.

Editarea revistei “Clipa”, care îi dă satisfacţia de a fi o “revistă academică de care lumea spune că era nevoie”, rămâne, în continuare, una dintre preocupările publicistului Dinu Săraru: “Vreau să închei aşa, cu finalul unui cântec oltenesc, care mi-a plăcut foarte mult. L-am auzit acum, în nopţile astea, că dorm mai puţin şi mai citesc, mai dau peste un post de radio... Şi cântecul se încheia aşa: <Bate-mă, Doamne, să mor/ Într-o grădină de flori/ În braţe cu cin' mi-e dor>''.

Comentarii

Nume

Email

Reține informațiile personale

Mesaj

Introduceţi mai jos codul din imaginea din stânga: