Relaţiile dintre China şi SUA  reprezintă una dintre preocupările analiştilor, strategilor şi lobbyiştilor globali. De obicei, acestea sunt prezentate ca relaţia dintre superputerea în declin, SUA, şi cea în creştere rapidă, China. Conotaţia este una evident negativă cu referire la faptul că statul asiatic este o ameninţare, cum remarca un expert al politicii mondiale.

Retorica dintre cele două părţi te duce cu gândul la nişte duşmani gata de înfruntare pentru a-şi promova şi apăra interesele. S-au scris pagini întregi despre faptul că Beijingul este o ameninţare, deoarece vrea un loc primordial în competiţia pentru hegemonia mondială. SUA au mizat pe un astfel de discurs. Atât din punct de vedere economic, cât mai ales militar odată cu prezentarea noii doctrine militare americane. Aceasta se concentrează pe zona Asia-Pacific având ca obiectiv încetinirea expansiunii chineze în regiune. La prima vedere, pare un firav început de Război Rece. Dar în problemele globale retorica are de foarte multe ori legătură cu obţinerea unui efect politic intern major. Politicienii şi antreprenorii aveau nevoie de un nou duşman care ar ameninţa interesele SUA. Aşa a funcţionat mereu politica din spatele scenei, aşa au curs banii. Oamenii intereselor din domeniul apărării aveau nevoie de o justificare pentru un buget  care să le satisfacă nevoile financiare într-un moment de criză,  prin producerea diverselor tehnologii militare. Şi China joacă un rol similar în ograda sa. Diferenţa este că Beijingul este adeptul paşilor mărunţi, cu o politică globală ale cărei faţete sunt mult mai multiple.

Chiar dacă o astfel de retorică dă impresia că favorizează scenariul unui conflict inevitabil, cele două puteri, mult prea legate de interdependenţele globale, nu sunt încă duşmani. Sunt doar rivali ai „Puterii Inteligente”.

Comentarii

Nume

Email

Reține informațiile personale

Mesaj

Introduceţi mai jos codul din imaginea din stânga: