Roșu precum iubirea, cuvânt ce se află în titlurile mai multor filme din competiție: „Amour” de Michael Haneke, „Paradis: Amour” al lui Ulrich Seidl, „Like Someone in Love” de Abbas Kiarostami.

Roșu, precum celebrul covor cu cele 24 de trepte, covor ce se schimbă de trei ori pe zi. Roșu, precum rochia purtată de maestra de ceremonii a actualei ediții, actrița franceză Bérénice Béjo, protagonistă a faimosului Artistul. Era normal să-i revină acestă onoare, doar filmul soțului ei, Michel Hazanavicius, se înscrie ca unul dintre cele mai mari succese ale cinematografului francez din toate timpurile: un premiu la Cannes anul trecut și Oscarul 2012. Și ar mai fi un roșu: cel din filmul cu care s-a deschis miercuri seara festivalul, Moonrise  Kingdom, al americanului Wes Anderson, o încântătoare fantezie despre dragostea (iar dragostea) la 12 ani, dar nu în zilele noastre, ci prin 1965, când eliberarea sexuală nu era la modă.

Prin urmare, totul e puritate și visare, într-un decor cu case desenate naiv, precum cele din basme, cu actori în toată firea și în toată celebritatea, care se copilăresc. Durul Bruce Willis, diabolicul Edward Norton, binecunoscuți spectatorilor noștri, sunt acum un polițist cam nătăflețși trist și, respectiv, un instructor de cercetași  neajutorat. Amândoi  au mărturisit la conferința de presă cât de odihnitor este „să te joci” în  astfel de filme, după evadarea din atâtea universuri ale violenței. Lumea se întreabă dacă i-o fi plăcut și lui Nanni Moretti, temutul președinte al  juriului, care nu prea știe de glumă.

Comentarii