Actualizat acum 20 minute
Luni, 21 mai 2012
Curs valutar
1 EUR ... 4.4408 RON
Vezi cursul valutar
Vremea în Bucureşti
22°
Politică internă - 9 februarie 2012 22:00 - 375 vizualizări - 0 comentarii

Liberalii au intrat în Opoziţie faţă de PSD

de Cristian Şuţu
  • Victor ponta premier liberali

 

Momente de încordare maximă în interiorul Opoziţiei. Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au certat foarte tare astăzi, după discursul din Parlament rostit de preşedintele PSD la votul de învestitură a noului guvern Ungureanu. Surse din PSD ne-au relatat liberalul Crin Antonescu s-a adresat în termeni foarte duri colegului său Victor Ponta, certându-l pentru mesajele transmise în Parlament.

 

PSD şi PNL au cunoscut ieri primul mare conflict intern de când formează împreună alianţa USL. S-a întâmplat în Parlament, la votul de învestitură a guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Opoziţia a lipsit din sală. Cu câteva excepţii. Una dintre ele: însuşi Victor Ponta, liderul PSD şi copreşedinte al USL. Discursul lui Ponta a fost surprinzător de neutru, pe alocuri chiar conciliant cu adversarii săi politici, fapt ce a dus la un ropot de aplauze, la final, din partea parlamentarilor Puterii.

 

Preşedintele PSD şi-a exprimat bucuria, de la microfon, faţă de faptul că noul premier nu a acceptat în cabinet foşti miniştri „care reprezentau pentru societatea românească nume şi persoane cu totul indezirabile” şi i-a dat ca exemplu pe Elena Udrea şi Traian Igaş. Victor Ponta a prezentat apoi 15 puncte-proiect în care - spune el - noul guvern va avea susţinerea Opoziţiei dacă le va promova.

 

El s-a referit la dezbaterea Tratatului de guvernanţă bugetară şi fiscală şi a ACTA, susţinerea pentru Schengen şi MCV - în plus, combaterea „politizării şi a corupţiei promovate de PDL“, lupta împotriva corupţiei care trebuie continuată, inclusiv cu un control mai riguros al achiziţiilor publice, depolitizarea structurilor deconcentrate, respingerea proiectului privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici, revenirea salariilor şi pensiilor la nivelul de dinainte de tăieri, respectiv asumarea unui nivel de deficit de 3% şi a unei legi a responsabilităţii fiscale.

 

Ceartă la telefon

 

Imediat după ce a coborât de la tribună, Victor Ponta şi-a deschis telefonul şi a citit mai multe mesaje. Din informaţiile noastre, cel puţin unul dintre ele venea de la Crin Antonescu, care i-ar fi reproşat - spun sursele noastre din PSD - faptul că a fost „foarte blând” cu cei de la Putere. Mai mult, liderul PNL l-a criticat pe omologul său de la PSD pentru sprijinul pe care, în numele Opoziţiei, Ponta l-a anunţat pentru guvernul Ungureanu. Ulterior, Ponta avea să fie întrebat despre reacţiile dure primite de la liberali.

 

„Nu am discutat în USL discursul meu, eu îmi fac singur discursul. Dacă colegii de la PNL s-au supărat, vom discuta acest aspect. Nu înţeleg de ce i-a deranjat atât de tare, am vorbit în numele meu şi, dacă vor, şi al PSD”, a declarat Ponta.

 

Mai mulţi lideri liberali s-au arătat în mod public deranjaţi de discursul lui Ponta, foarte conciliant, în opinia lor, la adresa noului guvern. „Am fost şi noi miraţi de acest discurs al lui Victor Ponta. Nu l-am stabilit împreună în USL”, a declarat Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL. La scurt timp după aceea, liberalii au fost convocaţi într-o şedinţă a conducerii centrale a PNL.

 

Crin Antonescu: Nu ne potrivim stilistic

 

Liderul PNL a ţinut ieri să afirme şi public că n-a fost de acord cu mesajele transmise de Victor Ponta în Parlament. Întrebat dacă s-a simţit reprezentat de discursul lui Ponta, Antonescu a declarat: „Nu! Dar asta nu e deloc un motiv de disensiuni în USL. Sunt, până la urmă, personalităţi diverse. S-ar putea ca nici pe alţi liberali să nu-i fi reprezentat. Importantă e strategia politică. Şi cred mai mult ca oricând că USL are nevoie de unitate. Noi suntem într-un război, suntem aliaţi, suntem umăr la umăr; într-un război, cu aliaţii tăi eşti camarad”. Crin Antonescu a explicat ulterior că, deşi n-a fost de acord cu participarea vreunui parlamentar al Opoziţiei la şedinţa din Parlament, l-a rugat pe Victor Ponta să transmită mesajul USL. „L-am rugat pe dl Ponta să vorbească în numele USL. Nu am vorbit nici despre 15 condiţii, nu ne potrivim stilistic cu noul suflu al domniei sale, care îi ia de noi pe membrii guvernului Ungureanu”.  În fine, liderul PNL a făcut un apel către colegi săi liberali, dar şi către cei din PSD şi PC „de a nu uita nici o secundă cu cine ne batem, pentru cine ne batem şi cu ce mijloace ne batem”.

Comentarii



MIPO

www.legisplus.ro, legislatie, soft juridic

Twitter@ZiarulPuterea

Din bloguri

Twitter@ZiarulPuterea

Ediţia tipărită

Prima Ediţia tipărită
Descarcă prima pagină în format PDF

Curs valutar

EUR  EUR4.4408
USD  USD3.4767
GBP  GBP5.5015
CAD  CAD3.4092
CHF  CHF3.6976
BGN  BGN2.2706
CZK  CZK0.1760
DKK  DKK0.5975
HUF  100 HUF1.4937
JPY  100 JPY4.3810
MDL  MDL0.2942
RUB  RUB0.1114
TRY  TRY1.8998

Data: 21 mai 2012