Negocieri dure s-au dus miercuri între sindicaliştii din domeniul feroviar şi ministrul transporturilor, Alexandru Nazare, pe tema concedierii a 1.140 de salariaţi. Rezultatul: sute de ceferişti vor primi „cadou”, de Paşte, actele privind încetarea contractelor de muncă.
Liderul Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), Gheorghe Frăţică, ne-a declarat că CFR Călători va scoate de pe lista de disponilizare cel puţin 200 de salariaţi cu probleme sociale. „Am cerutministrului transporturilor, Alexandru Nazare, să se ocupe de cazurile sociale. Toate listele vor fi refăcute. Acestea au fost întocmite încă de la sfârşitul anului trecut. Din totalul de 1.140 de oameni puşi pe lista disponibilizărilor, aproximativ 200 vor fi scoşi. Ceferiştii care au doi sau trei copii vor fi scoşi de pe liste. Directorul general al CFR Călători, Ioan Maer, urmează să primescă listele cu personalul care va fi disponibilizat”, ne-a explicat Gheorghe Frăţica. Pe lângă concedierile colective, sindicaliştii au negociat cu oficialii Ministerului Transporturilor permisele de călătorie pentru pensionarii CFR şi acordarea unor drepturi salariale. „Chiar dacă listele se definitivează vineri, preavizele se înmânează în data de 23 martie, înainte sau cel târziu după Paşte. Disponibilizaţii vor primi timp de şase luni un salariu compensatoriu de aproximativ 670 de lei/lunar”, a precizat liderul de sindicat.
EUR4.4408
USD3.4767
GBP5.5015
CAD3.4092
CHF3.6976
BGN2.2706
CZK0.1760
DKK0.5975
100 HUF1.4937
100 JPY4.3810
MDL0.2942
RUB0.1114
TRY1.8998
Comentarii
Din pacate se vede ca intr-adevar dl. Nazare nu a mintit: a fost scolit - si inca bine - de dna. Boagiu. Am mai scris si ma asteptam sa-mi raspundeti chiar si fie printr-o contrazicere: acei PUTUROSI care se plimbau pe timp frumos, ploaie sau ger pe calea ferata, nu faceau altceva decat sa constate eventualele defecte ale caii ferate, ale podurilor, cei care nu faceau alceva decat sa bata cu ciocanul in roata sesizau eventualele fisuri aparute in roti si chiar osii, cei care intretineau instalatiile si care aveau sefi de formatii si ajutori de sefi, erau oameni care stiau chiar pe de rost punctele slabe si forte ale caii. Acesti oameni erau selectati din cateva zeci chiar. Disponibilizarea lor si pensionarea fara o prealabila pregatire de inlocuire a lor, este o crima la adresa cfr-ului. In sprijinul celor spuse mult prea pe scurt de mine este situatia dezastruoasa a caii ferate. As solicita Redactorilor sa semnaleze aceste pareri conducerii CFR-ului. Nu tin neaparat sa fiu eu evidentiat.
Mai trebuiespus ceva. Neputinta feroviarilor de a tine deschise liniile de cale ferata in iarna asta s-a datorat in mare parte lipsei de personal. Cu cine sa intervina fratilor daca ei au dat tot afara. Nimeni nu spune asta dasi toti o stiu. Le e insa rusine sa afirme asa ceva ca doar FMI -ul ne vegheaza.