Am o veste bună pentru Traian Băsescu & co.: Opoziţia nu s-a trezit. Doarme-n front, cu degetu’mare-n gură. Dacă vreţi, vă fac un tablou al teatrului de război pesedisto-penelist. Dar, vă avertizez, e plictisitor, un fel de natură moartă cu crini obosiţi. Aş aminti doar câteva din marile „succesuri” ale Opoziţiei de toamnă-iarnă 2011: pierderea şefiei Senatului, debarcarea lui Geoană, ratarea vizitei în SUA, neînregistrarea USL la OSIM, sprijinirea candidaturii independentului Oprescu la Primărie. Aş fi trecut aici şi cele două bilete câştigate de Victor Ponta la concertul de Anul Nou de la Viena, dar pentru că a stat patru rânduri în spatele omului de afaceri Sebastian Ghiţă, cred că mai bine ne rezumăm la cele amintite deja.
Opoziţia de iarnă/primăvară 2012 începe la fel de promiţător pentru Traian Băsescu & co. Prima decizie a Opoziţiei pare să fi fost luată la capătul unui campionat naţional de piticot, jucat pe perioada vacanţei de sărbători: viitorii candidaţi ai USL vor fi validaţi public. Adică cum? Bună întrebare. Patru ore am încercat ieri să mă lămuresc cu liderii USL privitor la ce presupune această validare publică. N-am reuşit. Nici măcar ei nu ştiau prea bine ce se vrea. Din câte a înţeles parlamentarul A (să nu le dăm nume, de data asta), „candidatul, după ce a fost desemnat, trebuie să strângă semnături, bănuiesc”. L-am întrebat şi pe parlamentarul B, tot de la USL, ce vrea să însemne validarea publică. „Acum aud pentru prima oară. Lasă-mă să mă interesez şi te sun eu mai încolo”. Nici parlamentarul C nu ştia precis: „Cred că aceia care vor să candideze trebuie să aibă un anume număr de susţinători”.
Toţi cei trei parlamentari cu care am vorbit, dar şi alţii pe care nu-i mai amintim acum, vor să-şi păstreze locurile şi în mandatul 2012-2016.
Să le urăm succes, că vor avea mare nevoie ca să înţeleagă ce au de făcut.
EUR4.4408
USD3.4767
GBP5.5015
CAD3.4092
CHF3.6976
BGN2.2706
CZK0.1760
DKK0.5975
100 HUF1.4937
100 JPY4.3810
MDL0.2942
RUB0.1114
TRY1.8998
Comentarii
Ne place sau nu sau mai bine zis le place sau nu celor de la usl toate bilbele si greselile sau contabilizat in memoria colectiva dovada fiind scaderea in sondajele de opinie.Faptul ca unii nu le recunosc cind nu le convine sau altii profita sa le exagereze si mai mult nu este decit politica care nu prea mai pacaleste pe nimeni. Gaselnita cu - validatul public este o aiureala nascocita sa recupereze din pierderea de imagine publica,eu credeam ca votul este cel care il valideaza pe un politician.Inventivitatea uneori bolnavicioasa a politicienilor care nascocesc tot felul de prostii pentru a atrage electorat sa perfectionat din ce in ce mai mult proportional cu pierderea credibilitatii intregii clase politice.
Hai mai, Sutule, nu te mai da atata rotund, ca primul f…t in gura de catre TB ai fost tu si ti-a placut atat de mult, incat in toate articolele tale o faci pe desteptul fata de cei din USL si-l ridici in slavi pe TB, doar-doar ti-o arunca si tie un os de ros!