Actualizat acum 2 ore
Luni, 21 mai 2012
Curs valutar
1 EUR ... 4.4408 RON
Vezi cursul valutar
Vremea în Bucureşti
19°
Special - 11 noiembrie 2011 16:12 - 1354 vizualizări - 5 comentarii

Eduard Irimia a mutat K-1 din Japonia în România. VEZI VIDEO!

de Alin Huiu
  • Eduard irimia

 

Nici nu visa acum 15 ani tânărul pletos student la Medicină va avea şansa devină unul dintre cei mai puternici promotori din kick-boxingul mondial. După falimentul anunţat al celebrei promoţii K-1, românul Eduard Irimia a devenit un pretendent la piedestalul ocupat până acum de japonezi. Pe 17 noiembrie are primul examen, când, la Oradea, cele mai mari nume ale momentului din K-1 se vor bate într-o gală care i-a dat toate planurile peste cap, oferindu-i o şansă uriaşă.

 

Cu părinţi divorţaţi, tânărul de 22 de ani se săturase de naveta Constanţa - Ploieşti. Tatăl, antrenor de box, îl chema mereu la sală, şi aşa s-a îndrăgostit de sportul cu mănuşi, deşi nu l-a practicat precum fraţii săi. „Gata, vreau organizez gale”, îi promitea Edi babacului. Se întâmpla în 1996, însă atunci i s-a pus şi prima piedică.

 

„Ce faci tu, măi copile, la box? Du-te în treaba ta”, a venit răspunsul sec al celor care se aflau atunci la conducerea sportului care i-a dat pe Bute şi Vaştag. Vorbitor fluent de engleză, tânărul pleacă la Londra, unde lucrează o perioadă alături de nişte rude, iar ulterior obţine o licenţă de promotor internaţional. „Când m-am întors, le-am arătat o revistă unde apăream ca promotor, eram practic singurul acreditat la nivel internaţional”, se laudă după fix 15 ani la o cafenea din buricul Capitalei. Nu a scăpat de piedici, numai a avut noroc cu tatăl său, devenit un paravan. „Ştiau sunt băiatul lui Irimia şi mai evitam uneori problemele. În 1997 am făcut prima gală de box profesionist la un circ. A fost o combinaţie între elemente de circ şi box.”

 

Doroftei l-a scos din box

 

Au urmat gale în toată ţara, ceea ce devenea un pericol, spune Irimia, pentru alţi promotori locali. Imediat după 2000 a reuşit să obţină primul mare contract, iar meciurile organizate de el au apărut pe Eurosport. „În 2000 l-am adus pe Tony Bad Boy Badea la Ploieşti, însă eram acuzat că fac numai meciuri de palmares. Pe Eurosport era comentator Rudel Obreja, care mă făcea praf la fiecare gală. Nu înţelegeam de ce”, îşi continuă povestea fostul student la Medicină. Până în 2003 s-a dedicat boxului. Atunci a fost şi finalul carierei de promotor în box, tocmai în oraşul natal. La finalul unei gale de la Ploieşti, Leonard Doroftei, pe atunci la apogeu, l-a demoralizat complet. „Meciuri ca astea se făceau pe la 1900, la circ”, au fost cuvintele aruncate de „Moşu”, aflat la doi metri de Irimia.

 

Metamorfoza K-1

 

A fost momentul care i-a schimbat total ideile. „M-am simţit oarecum umilit. Atunci am zis că voi face un produs care să aibă audienţe de două ori mai mari decât au ei. Eram conştient că Local Kombat devine o ameninţare pentru box, dar am vrut să demonstrez că se poate. Şi vreau să cred că am şi reuşit.” În acelaşi an, a organizat şi prima gală, care a prins rapid la public. Având monopol pe o piaţă virgină la momentul acela în România, Irimia şi-a creat eroii. Moroşanu, Atodiresei, Ghiţă, Sebastian Ciobanu, sportivi necunoscuţi până atunci. A devenit promotor, matchmaker şi producător al galelor sale, iar cei de la Eurosport şi-au îndreptat din nou atenţia asupra sa. Aşa a apărut circuitul Collizion, cu gale organizate în mai multe capitale din Europa, iar ulterior a apărut sub licenţa K-1, în mod special pentru o imagine mai bună la nivel internaţional. „Atunci am început noi să ne ridicăm, iar K-1 dăduse primele semne de oboseală. Au făcut o mare greşeală la nivel de marketing. Le-am dat o soluţie, dar nu au crezut în ea şi aşa s-a ajuns la situaţia asta”, explică Irimia.

 

Momentul-cheie

 

Căderea promoţiei japoneze K-1 a însemnat momentul în care marii luptători au văzut în România o potenţială piaţă. Iar în 2010 a şi profitat. Chiar sub egida japonezilor, Irimia a organizat la Bucureşti o gală de calificare la marea finală din Japonia. „Am avut o pierdere de 300.000 de euro, dar brandul meu a apărut în toată lumea. Aşa a auzit lumea de Irimia, fiindcă logo-ul a fost văzut în toată lumea. A meritat investiţia. A fost momentul în care au văzut că eu pot face pasul următor, să devin important la nivel mondial”, spune euforic şi totodată sigur pe el, între două sorbituri dintr-un pahar de apă plată.

 

„Nu sunt deloc bogat, dar voi fi”

 

Cele peste 50 de gale organizate în ultimii 8 ani nu i-au adus banii pe care credea toată lumea că îi are. „Am o casă, o maşină, un teren, dar nu sunt bogat. Sunt fix la limită. Ce câştig, investesc mai departe. Dacă aş avea nevoie acum de 100.000 de euro, să zicem, nu i-aş putea aduce de acasă”, încearcă acesta să mă convingă. Tot aşa, crede că circuitul său nu va cădea niciodată. „Eu acum am vedere pe patru continente şi de asta sponsorilor le convine. Hai să zicem că un tip cu bani mulţi vrea imagine. Păi la ce să dea 800.000 de euro pe an la o echipă din Liga a II-a la fotbal când la mine, cu banii ăştia, într-un an poţi face lucruri mari şi să te vadă sute de milioane de oameni?”, spune Irimia plin de optimism.

 

Să vină un Abramovic

 

Dacă până acum nu se consideră bogat, brandul SuperKombat i-ar putea aduce un munte de bani în cazul în care va reuşi să vândă o parte din acţiuni. „Vreau să cedez 49% din pachet unei firme internaţionale de investiţii”, spune el. „Aştept să vină un Abramovic pentru K-1. Atunci să vedeţi lucruri măreţe.”

 

Marele examen, pe 17 noiembrie

 

Anularea finalei K-1 din China l-a luat prin surprindere pe Irimia, care acum a reuşit să mute o mare parte dintre sportivi în România. Pe 17 noiembrie, la Oradea, într-un mall, Hesdy Gerges, Ben Edwards, Errol Zimmerman, Rico Verhoeven, Sandu Lungu şi Stefan Leko îşi vor încorda muşchii în faţa a aproape 2.000 de spectatori. „Eu aveam finala SuperKombat programată pe 19, iar asta de la Oradea trebuia să fie una intermediară. Acum a devenit un adevărat examen. Este prima dintr-un proiect amplu organizat de Eurosport, Fight Club. Va fi exclusiv pentru ei, o gală organizată joia”, se mândreşte Irimia, nu înainte de a primi şi prima veste bună pentru anul 2012. „Eurosport m-a anunţat că va prelungi colaborarea şi anul viitor. Deci, practic, încă şase gale”, conchide ploieşteanul.

 

Cine sunt eroii galei de la Oradea

 

Hesdy Gerges (2,00 m, 108 kg) – din descendenţi egipteni, olandezul de 27 de an i-a bătut în ultimii ani pe Ruslan Karaev, Badr Hari şi Daniel Ghiţă. Pe ultimul, chiar în primăvara acestui an într-un meci incendiar (video mai jos). În ianuarie, urmează un meci-revanşă cu titlul promoţiei It’s Showtime pe masă.

 

Errol Zimmerman (1,90 m, 108 kg) – luptătorul care se antrenează la celebra şcoală Golden Glory este un obişnuit al marilor meciuri din circuitele de kick-boxing. În mai anul trecut, l-a făcut KO pe Cătălin Moroşanu după numai 24 de secunde, pentru ca mai apoi să fie spulberat de Daniel Ghiţă în WGP Final 16 de la Seul cu o directă de dreapta.

 

Ben Edwards (1,91 m, 117 kg) – australianul de 26 de ani a devenit cunoscut după ce în 2010 a câştigat gala K-1 Oceania printr-o victorie spectaculoasă în faţa lui Paul Slowinski. Ulterior, la WGP Final 16 a pierdut prin KO la Alistair Overeem.

 

Stefan Leko (1,87 m, 100 kg) – germanul poreclit Blitz datorită loviturilor extrem de rapid este deja un veteran al galelor organizate în România. În ciuda faptului că nu mai e la prima tinereţe, Leko rămâne celebru pentru victoriile obţinute de-a lungul timpului cu Bonjaski, Aerts, Ignaşov sau Sefo.

 

Sandu Lungu (1,83 m, 165 kg) – colosul originar chiar din Oradea este un fost campion de judo, care ulterior s-a concentrat pe MMA. Din acest an a trecut la meciuri pe reguli de K-1, prima victorie fiind obţinută în faţa „Bestiei” Bob Sapp printr-o serie care l-a devastat pe americanul de 170 de kilograme.

Comentarii

cineva

Asta nu e sport nici nu stiu unde au facut arbitri astia de acolo scoala si cu cine nci nu aveti un regulament bine pus la punct poti sa ramai nenorocit toata viata i-ei un picior dupa cap si te trezeti peste cativa ani ca ai o tumoare sau alt ceva doamne fereste.Eu unu nu mi-as da copilul la sportul asta daca se poate numi sport toata lumea vede numai bani dar sa nu uitam ca o viata avem si cel mai important este SANATATEA daca poti sa mergi si esti sanatos esti cel m-ai fericit .

Martiniuc

Felicitari domnule Irimia,succes mai departe. Regret ca acea colaborare cu FRBox s-a intrerupt asa de repede. Ce frumoase erau galele “mixte”.(profesionisti - amatori; amatori- K-1,)Aduceau spectatori si imagine buna,mai ales boxului amator.Poate dupa ce Obreja nu va mai fi la conducere veti reveni la box. Astept eu si asteapta multa lume,sa faceti in box ce ati facut in K-1.

fan K1

Pt .Cineva
Prima data invata gramatica si apoi da-ti cu parerea despre sport in general .In K1 nu se baga sportivii ca musca in lapte sau altfel zis aici
n- au ce cauta “Mamalicichi” !Respecte Edi .

tbr

Pt.Cineva : in aceste gale nu intra oricine…Kik-boxingul se practica in ring in medii organizate cu protectii si antrenori care supravegheaza totul indeaproape. daca unu dintre sportivi vrea sa mearga mai departe in galele “mari” trebuie sa dovedeasca ca este capabil de asta. nu oricine intra acolo. si in + totul se face pe semnatura

GEORGE

PENTRU CINEVA:DA-TI COPILUL LA BALET !..SI O SA BALATEZE IN JURUL PERSONAJELOR DE TIPUL CELUI ’ MAI IUBIT MARINAR AL TARII’............



MIPO

www.legisplus.ro, legislatie, soft juridic

Twitter@ZiarulPuterea

Din bloguri

Twitter@ZiarulPuterea

Ediţia tipărită

Prima Ediţia tipărită
Descarcă prima pagină în format PDF

Curs valutar

EUR  EUR4.4408
USD  USD3.4767
GBP  GBP5.5015
CAD  CAD3.4092
CHF  CHF3.6976
BGN  BGN2.2706
CZK  CZK0.1760
DKK  DKK0.5975
HUF  100 HUF1.4937
JPY  100 JPY4.3810
MDL  MDL0.2942
RUB  RUB0.1114
TRY  TRY1.8998

Data: 21 mai 2012