2018-12-10 22:49


Cu baschetul la Circ!

 |  15:33
Cu baschetul la Circ!

Circul Metropolitan va fi gazda Campionatului European de Baschet 3x3, competiţie care se desfăţoară în perioada 14-16 septembrie.

Cei mai buni jucători de baschet din lume vor fi la București în acest sfârșit de săptămână și vor participa la Campionatul European de Baschet 3x3, disciplină care a fost inclusă în 2017 pe lista sporturilor olimpice, urmând să debuteze la ediția Tokyo 2020 a JO. Concursul, găzduit de țara noastră pentru a treia oară în istorie, va avea loc la Circul Metropolitan, fiind pentru prima când un turneu final continental se dispută într-o astfel de arenă. 

Vor lua startul cele mai bune 12 echipe din Europa la feminin și 12 la masculin, iar reprezentanții României se vor lupta pentru medalii, având în vedere performanțele din trecut: băieții au luat aurul în 2014, fetele argintul în 2016.

Naționala masculină va juca meciurile din grupă vineri, 14 septembrie, în timp ce tricolorele vor evolua sâmbătă 15 septembrie. Ziua de duminică este rezervată meciurilor eliminatorii.

Meciurile naționalelor României se vor juca după cum urmează:

14 Sep, 19:25: România-Ungaria (Masculin)

14 Sep, 21.25: România-Letonia (Masculin)

15 Sep, 19.25: România-Serbia (Feminin)

15 Sep, 21.25: România-Olanda (Feminin)

Pe lângă meciuri, spectatorii care vor fi prezenți la Circul Metropolitan vor avea parte de un show de cinci stele. Sportivii vor fi prezentați asemenea vedetelor din NBA, pe sufrafața de joc vor fi proiecții 3D, iar fanii vor avea parte de multe momente de entertainment. Artiști ai Circului Metropolitan, majoretele de la Dracula’s Girls precum și celebra trupă italiană de freestyle DaMove Crew vor evolua în pauzele dintre meciuri.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-12

TAGURI: baschet, circ, 3X3
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...