2018-12-16 01:05


Cine ar putea fi noul director general al CNAIR

 |  11:33
Cine ar putea fi noul director general al CNAIR

Printre primii oameni cu care Lucian Şova a venit în Palatul CFR, imediat după numirea sa ca ministru al Transporturilor, s-a aflat și actualul director general interimar al CN Poșta Română, Elena Petrașcu.

Aceasta este o fostă învățătoare din Voluntari, licențiată în drept la Academia de Poliție și perfecționata educațional la SNSPA și Academia Națională de Informații. Venirea Elenei Petrașcu nu este deloc întâmplătoare, pentru simplul fapt că a petrecut mulți ani în Ministerul Transporturilor, fiind o perioadă, în timpul mandatului de ministru a lui Dan Şova, eminența cenușie din spatele ministrului. De fapt, între Elena Petrașcu și actualul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, este o relație extrem de strânsă de foarte mult timp, acest aspect fiind evident atunci când Lucian Şova a ajuns, anul trecut, ministrul Comunicațiilor în cabinetul Tudose. Elena Petrașcu a devenit imediat șefa de cabinet a lui Lucian Şova, şi, ulterior, a fost impusă de acesta în fruntea Poștei Române, unde se află și acum. Potrivit surselor noastre, prezența acesteia lângă actualul ministru al Transporturilor are o țintă foarte precisă: Elena Petrașcu o să fie impusă în scurt timp la conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în locul actualului director, Ștefan Ioniţă, care se va reveni pe postul de unde a venit, adică cel de director la Direcția Tehnică și Calitate în cadrul CNAIR.

Executată silit de bănci

Numai că Elena Petrașcu are mari probleme de integritate, fiind de mult timp în vizorul ANI. Însă, marea problemă a protejatei lui Şova constă în faptul că ea nu a fost în stare să-și administreze corect nici măcar propriul patrimoniu imobiliar. Concret, Elena Petrașcu este protagonistă dosarului de executare silită nr.11157/300/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2, pentru un imobil construit pe credit în valoare de aproape 500.000 USD. Cum poate Elena Petrașcu să fie un bun administrator al unei companii de anvergura Poștei Române, cu responsabilități uriașe în activitatea de distribuție a pensiilor și fluxuri financiare de sute de miliarde de lei, când n-a fost în stare să-și gestioneze banii pentru propria casa ridicată într-un cartier de la marginea Capitalei? Iar, acum, culmea!, Lucian Şova vrea ca protejata sa să dea ora exactă pentru tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră în România și să gestioneze bugetul de sute de miioane de euro al CNAIR.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-09

TAGURI: elena petrascu, cnair, sova, transporturi, posta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...