Relu Fenechiu, între libertate şi puşcărie
2018-08-21 19:25


Relu Fenechiu, între libertate şi puşcărie

 |  20:14
Relu Fenechiu, între libertate şi puşcărie

Ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, a ajuns la capătul liniei politice. Fenechiu are de ales între libertate şi puşcărie. După cum ştiţi, ministrul Relu Fenechiu este actorul principal în procesul penal Transformatorul. ÎCCJ urmează să dea sentinţa definitivă în dosarul lui Fenechiu.

În acest caz de libertate şi puşcărie, de la porţile pesediştilor s-a făcut auzită o ofertă machiavelică pentru minsitrul liberal: dacă Relu Fenechiu îşi dă demisia în următoarele ore, judecătorii vor da o sentinţă de 2 ani cu suspendare; dacă Relu Fenechiu nu îşi dă demisia atunci magistraţii îl vor băga 5 ani după gratii pe liberal. La cei 47 de ani, ministrul Relu Fenechiu are de luat o decizie capitală: acceptă trocul juridic propus de aliaţii din USL sau continuă să joace cartea politicianului inocent care nu a fluierat în biserică.

Guşă, la 43!

Săptămâna trecută au fost negocieri intense pentru preluarea Realitatea TV, la sediul Interagro a lui Ioan Nicolae, de pe Bulevardul Dacia din Capitală. Înainte să se mute la Oradea, de unde va administra afacerea Budureasa, Cozmin Guşă a uitat că negocia, chipurile, cu firme străine şi a perfectat tranzacţia anului cu amicul Nicolae.

Patronul Interagro anunţase deja, pentru cine a avut urechi de auzit, cu ocazia lansării, în aprilie, a Consiliului Investitorilor Români, că noua structură va fi mediatizată de două televiziuni. Era vorba, deşi nu a spus explicit, de Realitatea TV şi Money Chanel TV. Creierul care a conceput Consiliul a fost Cozmin Guşă însuşi, care marţi a ajuns la frumoasa vârstă de 43 de ani. Mulţi înainte!

Cu dedicaţie, pentru Vlădescu-ANRMAP

Președintele ANRMAP, Lucian Dan Vlădescu, a dat ieri un comunicat de presă în care face precizări cu privire la calitatea de autoritate contractantă a regiilor autonome şi a companiilor naţionale/societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.

Un bla-bla mai mare rar s-a văzut, aşa că redăm doar finalul comunicatului: „Ca o concluzie generală, nu s-a pus niciodată problema ca regiile autonome sau companiile naţionale/societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat să fie exceptate de la prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii”. Domn Vlădescu s-a dat ori nu s-a dat drumul la contracte din bani publici cu dedicaţie pentru firmele partidelor care v-au căţărat în funcţie? Aşteptăm comunicatul lămuritor. Pe bune!

Filiera Ciocanilor. Faza pe europarlamentare

Cum am stabilit în episoadele anterioare, fraţii Dan şi Corneliu Ciocan sunt conducătorii politici de facto ai judeţului Olt. O fac, mână în mână, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Paul Stănescu, şi cu fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov. Despre ce fac cei patru împreună o să mai vorbim la Bursa Zvonurilor. Azi povestim despre ce viitor îi pregătesc cei doi Ciocani omului lor de la Ministerul Agriculturii, secretarul de stat Daniel Botănoiu. I-au promis că-l vor face europarlamentar, dacă e cuminte şi mănâncă tot. Partea nasoală acum vine. Botănoiu a căzut în dizgraţia lui Victor Ponta, aşa că şi-a pus în cui pofta de a ajunge şeful Departamentului pentru Agricultură al PSD. Ciocanii tot pompează pe la Dragnea, dar şef e tot premierul... Jocurile nu sunt, totuşi, făcute. Sfârşitul episodului şase.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-04
Citeste si:
De ce a rupt-o Olguţa Vasilescu cu Adrian Mititelu

TAGURI: relu, fenechiu, libertate, puscarie, demisia, ministru, transformatorul, bursa, zvonurilor, ciocan, cozmin, gusa, realitatea, achizitii





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SANDU
02 Iul 2013

Vladescu s-a cam laudat prin piata ca a primit o slujba strategica la Bruxelles,informatie aparuta in presa .In realitate dupa atitea gafe Ponta incearca o solutie cit de cit onorabila numai ca nimeni nu vrea sa se lege cu Vladescu la cap.Acesta este implicat in marile tepe ale Impact de la Oradea si Cluj,a fost descalificat la alegerile din barou datorita...restantelor,si a avut restante pina si la intretinere!!!!Concubina lui o fosta judecatoare a fost favorizata de masurile luate de Danut Vladescu la ANRMAP
ANONIM
02 Iul 2013

De ce va luati de Vladescu ca bla-bla si nu mai stiu ce? Omul atata poate! Nici in calitate de avocat nu a dovedit mari calitati de orator(el avea doar tupeu!)asa ca de ce ar fi mai artist ca_comunicator in scris? Parca il vad si acum in fata ochilor cu blugii lui(banuiesc chinezesti!), cu roba trantita peste tinuta de strada(mai din Ferentari asa)dar cu un tupeu.....Doamne ce tupeu! La Oradea il cara jolly-joker-ul IMPACT-ului cu o Dacie la fel de obosita ca blugii lui Danut! Deh, greutati, Ferarri(what?), concubina de intretinut(ma rog, pe vremea aceea poate ca sotia era sotie, nu concubina ca acum), sume mari la intretinere, taxe neachitate la barou! Acu' de unde bani si de blue jeans? Ca IMPACT-ul dadea la greu dar mai in alte zone! Eh, lua si Danut dar...Din 2012 alta viata! Doar stim deja, " decat" din prietenie pentru Victoras a acceptat(asa, din plictiseala)postul la ANRMAP. Dar ambitiile " a existat" din start. Ca tot el a zis-o: frate, am lasat avocatura de " succesuri" si "ma-m" bagat la ANRMAP, EXIM BANK si alte spagaturi(in sensul cunoscut de la Mircea Badea, nu altceva, Doamne fereste)cu tinta....UE! Dupa un an omul s-a si vazut in...competitie! Ba mai trambita ca a si demisionat! Pe 13 iunie 2013! Iaca pozna! N-a demisionat deloc, da' deloc! "Datorita" si "din cauza" presei cele rele poate ca Victoras(colegul)nu-l mai trimite la Comisie! Ba mai stii cu ce vine din CHINA(eh, nu cu blugi!)si poate nu-l va mai dori nici la ANRMAP! La, la, la/La la la/Te puuup, pa, pa!
CRLEONE
03 Iul 2013

Filiera Ciocanarilor este complectata si Dl.NICA de la Ialomita PSD,care Il sustine pe Botanoiu via Ilie Sarbu,adica Tata socru. Acest botanoiu este cel care a distrus FNPAR via Matei de la Timisoara,la ingropat pe Rosculete si mai are citeva dosare penale ascunse in fisete.Este artizanul OUG 74/2013 MO 389/29.06.2013 prin care ilegalitatile din sectorul de imbunatatiri funciare sunt legiferate.
APETRI
03 Iul 2013

"Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, disperat să pozeze în Făt Frumos în faţa FMI, renunţă la specialiştii în recurtare şi numeşte, cu de la sine putere, manageri privaţi şi membrii CA la cele trei companii CFR. Astfel, din pixul lui Fenechiu a ajuns turcul Mustafa Aysun, preşedinte al Consiliului de Administraţie de la CFR Marfă , grecul Dimitris Sophocleous- director general al CFR SA, iar la CFR Călători a aterizat Valentin Dorobanţu, cel care ţesuse, la finele lui 2012, mersul trenurile pentru interesele operatorilor privaţi. Mustafa Aysun şi Dimitris Sophocleous au demisionat după câteva luni, iar locul lor este luat de doi oameni de încredere ai lui Fenechiu- Liviu Radu şi George Micu. Numirea lui Micu şi Dorobanţu a generat uimire şi iritare în rândul ceferiştilor, mai ales că doi sunt cunoscuţi ca oamenii fără coloană vertebrală, care se înclină în funcţie de interese, dar în aşa fel încât să le meargă bine doar lor. Oare, aşa a înţeles Relu Fenechiu că managementul superior la CFR înseamnă ca directorul de azi, să devină peste noapte – manager privat, adică să treacă de la un salariu lunar de 6-7.000 de lei la o remunerație de 9-10.000 de euro? Cu asemenea strategie ca a lui Relu Fenechiu, nu trebuie să ne mai mire că se lichidează calea ferată. "
MIREL
03 Iul 2013

Mai da Vladescu asta este un fel de pacalici bun la toate. Mai ieri pleca la Bruxelles acum este iar mare presedinte de ANRMAP si da indicatii pretioase. Colegul lui de banca "Ponta" nu reuseste oare sa ii faca un culcus cald undeva pe la UE sa scape de el?
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...