2018-12-17 09:32


Marciuc s-a săturat de Enache

 |  17:58
Marciuc s-a săturat de Enache

Nici vorbă de valsul miresei Iuliana Marciuc cu dintotdeauna amantul său Adrian Enache! După mai bine de 15 ani cât i-a fost amantă, s-ar părea că aceasta s-a săturat să-i suporte trubadurului indecizia şi ar fi pus punct relaţiei dintre ei.

După ce Enache a divorţat, în sfârşit, şi povestea lor de amor, din care s-a născut şi un copil, a primit undă verde la căsătorie, de fapt, s-au tulburat apele între ei. Mai mult, vorbeşte lumea că Enache nu s-a cuminţit deloc şi în continuare vrăjeşte domnişoare în stânga şi-n dreapta, iar lui Marciuc i-a ajuns cuţitul la os, discutându-se în cercul lor de prieteni chiar de o separare a lor. În public au, în continuare, o relaţie decentă, de dragul băieţelului, însă n-ar mai forma un cuplu de câteva luni bune. De altfel, cântăreţul chiar a declarat că nu este dispus să se căsătorească vreodată, că se simte un bărbat liber şi că are toată viaţa înainte pentru a simţi fiorii amorului alături de cine îi va dori inima. Pe de altă parte, şi Iuliana s-a plâns în repetate rânduri cui a fost dispus să o (mai) asculte că s-a săturat să se simtă singură şi nesigură, să nu aibă o certitudine în privinţa lui Enache, să nu poată conta pe el niciodată şi să fie, în ciuda relaţiei de peste 15 ani cu un bărbat niciodată al ei, o femeie a nimănui. Date fiind circumstanţele, la 47 de ani, blonda este hotărâtă să-şi caute fericirea şi să nu mai dea cu piciorul ofertelor amoroase pe care le va primi de aici încolo, aşteptând până la adânci bătrâneţi să-i vină mintea la cap don juanului dâmboviţean.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-06-01

TAGURI: iuliana, marciuc, adrian, enache, casatorie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MARIANA
27 Mai 2015

timpul liber trebuie valorificat.! Castiga bani de acasa.Ai nevoie doar de calculator conectat la internet.Nu necesita experienta,instruiriea se va face prin 12 cursuri gratuite transmise pe email,la sfarsitul acestor cursuri puteti contiuna sau va puteti retrage. ! Daca ai rezultate poti obtine scrisoare de recomandare pentru propriul CV. (“INFO) la adresa de email :mariana.mitru@gmail.com
Random image



Ultimele stiri






loading...