2018-11-14 06:49


Pupila lui Mazăre, cel mai activ funcționar public din Constanța

 |  11:58
Pupila lui Mazăre, cel mai activ funcționar public din Constanța

De câteva zile, Compania Natională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (CN APMC) are un nou Consiliu de Administrație (CA), după ce Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a decis structura de conducere a companiei portuare până în primăvara lui 2019.

De fapt, noii administratori sunt tot cei vechi, adică Elena Petrașcu - secretar general al Ministerului Transporturilor și protejata ministrului Lucian Şova -, Mirela Florența Matichescu - pupila fostului edil al Constanței, Radu Mazăre, Nicolae Dan Tivilichi (care este și director general al APC), Gabriela Murgeanu, Daniel Naftali, Mircea Burlacu și Ghiorghe Bătrînca. Tot în acea ședința, din 30 octombrie 2018 ,s-a stabilit și remunerația lunară a membrilor CA la suma lunară brută de 10.636 lei, adică peste 2.300 de euro. Însă, trebuie subliniat faptul că fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Turism, Mirela Florența Matichescu, în prezent administrator public al județului Constanța, este unul dintre cei “activi” funcționari constănțeni. Ea a ocupat, sau deține și în present, numeroase funcții publice bine remunerate, printre care  administrator al Aeroportului Internațional ”Mihail Kogălniceanu”, vicepreședinte al Asociației Litoral - Delta Dunării, membru în Consiliul Director al ADI ITI Delta Dunării, director adjunct al ADI Dobrogea, membru ATOP, administrator al Centrului Cultural ”Theodor T. Burada” sau președinte al Consiliului de Administrație la Spitalul Județean de Urgență Constanța . 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-13

TAGURI: matichescu, mazare, apmc, constanta, petrascu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...