2018-12-18 21:21


Și pompierii de la Palatul Parlamentului sunt angajați pe pile

 |  16:02
Și pompierii de la Palatul Parlamentului sunt angajați pe pile

După ce s-a aflat că și sediul Senatului și Camerei Deputaților este pe lista clădirilor ce nu dispun de autorizație ISU, parlamentarii s-au grăbit să arate că ei se află, de fapt, în semi-legalitate.

Autorizația ISU lipsește doar fiindcă nu a fost recepționată clădirea, altfel aceasta este perfect securizată împotriva incendiilor, dispunând de „instalaţii de detecţie, semnalizare şi anunţare a incendiilor, de stingere cu hidranţi (interior şi exterior), instalaţii de sprinklere cu apă pulverizată şi gaz inert, stingătoare portative de incendiu şi alte mijloace individuale de protecţie şi intervenţie în caz de incendiu” - după cum se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaților. Dar asta nu e tot: Palatul Parlamentului dispune de propriul detașament de pompieri, precum și de „formațiuni de intervenție organizate la nivelul structurilor Camerei Deputaților”. Ei bine, Bursa Zvonurilor a aflat că „formațiunile de intervenție” sunt compuse din angajați pe pile, respectiv rude și apropiați ai parlamentarilor, în special ai celor din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Suntem convinși de profesionalismul desăvârșit al acestor angajați și ne rămâne doar să le urăm zbârcă, pardon succes, în caz de Doamne ferește!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-23

TAGURI: pompieri, palatul parlamentului, angajati, pile, bursa zvonurilor, camera deputatilor, isu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


STATUL ANGAJEAZA PILOSI SI RUD
20 Noi 2015

Nu e nici o noutate, statul a angajat pana acum doar pilosi si rude. Inclusiv in universitatile de stat posturile raman mostenire la urmasii de sange. In timp ce persoanele calificate si competente sunt marginalizate, someaza, sau se chinuie prin cele strainatati sa-si intretina familiile... Numai ca de 26 de ani, cu astfel de angajati ai statului am transformat Romania in Romanica, si in prezent Romanistan. Mai ales ca vor veni si emigranti musulmani (ISIS) in zona, cat de curand. RUSINE !!! Suntem condusi (inca !!) de niste boi, derbedei si ticalosi de cea mai joasa speta ! Mai ramane sa ne cumparam cate un Kalashnikov si munitie ca sa facem ordine si sa traim omeneste...adica Estul Salbatic ..
Random image



Ultimele stiri






loading...