2018-09-21 13:07


Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (III)

 |  23:03
Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (III)

După Suceava și Botoșani, continuăm prezentarea constructorilor care au legături cu lumea politică în Iași. Fiind județul cu cea mai mare putere economică din regiune, capitală a Moldovei, la Iași s-au concentrat un număr mai mare de firme care fac afaceri cu statul. Cele mai importante și-au îmbogățit patronii, aceștia figurând în topurile milionarilor din zonă. Ca și în celelalte zone, politica și investițiile bugetare merg mână în mână, iar în spatele carierelor de succes și al longevității politicienilor locali stau prieteniile cu diverși patroni de firme construcții. Și cum o mână spală pe cealaltă, este valabilă și reciproca, potrivit căreia succesul în afaceri este dat de o relație bună cu lumea politică.

Regele Titel

Titel Sinescu este unul dintre milionarii Iașiului, cu peste 60 de milioane de euro obținuți din construcții finanțate din bani publici. Cunoscut drept „regele constructorilor“, deși  se prezintă, modest, ca  reprezentant al firmei, Titel Sinescu a înțeles că, pentru a avea succes în afacerile cu bani publici, trebuie să ungi acele rotițe care fac să funcționeze sistemul.

Firma pe care o conduce, IASICON, se laudă cu un impresionant portofoliu de lucrări de drumuri, poduri, rețele de apă, canalizare și stații de epurare în Iași și Botoșani, stația de tratare mecano-biologică în Suceava, construcția unor sedii de instituții, spații de producție, blocuri de locuințe, școli, dar și reabilitarea unor clădiri istorice precum Muzeul Unirii, Biserica Armeană, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ Iași, Palatul „Alexandru Ioan Cuza“ din Ruginoasa, Cetatea Neamțului etc. 

Contractele cu statul vin unele după altele, în ciuda numeroaselor scandaluri legate de calitatea lucrărilor și de nerespectarea termenelor de execuție, mulțumită legăturilor pe care Sinescu le întreține cu lumea politică. Este cunoscut pentru influența pe care o exercită, fapt ce se reflectă și în cifrele anuale de afaceri - 119.911.170 lei în 2014.

Sinescu sponsorizează echipa de fotbal a municipiului Iași, prin intermediul căreia își face imagine Gheorghe Nichita, sau finanțează acțiunile electorale ale partidelor. Într-unul din blocurile proprietate a firmei s-a derulat și povestea de amor cu năbădăi dintre Gheorghe Nichita și Adina Samson, încheiată cu dosar la DNA.

„Lider regional de calitate“ cu zeci de  reclamații

Pe website-ul dedicat, IASICON se prezintă ca „lider regional de calitate în domeniul construcțiilor“ care asigură o gamă largă de servicii. Nu același lucru îl constată ziariștii locali care de-a lungul anilor au publicat numeroase articole legate de felul defectuos în care se derulează contractele firmei.

Unul dintre cele mai controversate proiecte realizate de firma lui Sinescu, care a costat municipalitatea în jur de 80 milioane de lei, a fost modernizarea zonei de agrement Ciric. IASICON a construit o telegondolă în care s-au investit peste 6 milioane de lei, care își va amortiza costurile, în ritmul actual al încasărilor, peste 300 de ani.

Alt scandal în care a fost implicată compania s-a petrecut în 2014, după recepția lucrărilor de reabilitare a unor străzi din centrul municipiului. Investiția, derulată din fonduri europene, „Creșterea accesibilității spre zona centrală economică și comercială a Polului de Creștere Iași“, a fost adjudecată, în asociere cu Asiri Internațional Piatra Neamț, pentru 4,3 milioane de lei, jumătate din prețul estimat. La scurtă vreme, trotuarele s-au surpat, asfaltul a crăpat, iar bordurile au început să sară.

În 2008, IASICON a fost singurul ofertant al licitaţiei pentru consolidarea, restaurarea şi amenajarea Palatului Culturii din Iaşi, investiție care, sub pretextul unor lucrări complexe, a ajuns să se întindă pe zece ani, până în 2018.

DNA intervine în dosarul baronului de Vaslui Dumitru Buzatu

La începutul lunii septembrie, la sediul IASICON au descins și procurorii DNA care au ridicat o cantitate impresionantă de documente privind contractele derulate cu CJ Vaslui. Unul dintre cele mai importante proiecte realizate de IASICON la Vaslui a fost de construcție a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor și a stației de sortare și tratare a levigatului. Potrivit unui comunicat DNA, la Vaslui, procurorii au în cercetare două cauze privind suspiciuni de corupţie și de fraudă cu fonduri europene comise în perioada 2011-2015. Vizat în dosar este președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

CONEST SA: Patron contrabandist cu relații în PSD și PMP

Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (III)
zoom
De numele CONEST SA se leagă cel mai mare scandal din municipiul Iași, în care a fost implicată Primăria condusă de Gheorghe Nichita, tăierea teilor din centru și înlocuirea lor cu salcâmi japonezi. A fost o acțiune în cadrul unui proiect care privea modernizarea axei culturale a oraşului, implementat de această companie pentru 87 de milioane de lei. La Primăria Iași, CONEST se bucură de o atenție specială datorită relației apropiate dintre acționarul majoritar, un controversat afacerist local Viorel Cozma, și Gheorghe Nichita. Cei doi sunt nedespărțiți la evenimentele oficiale, recepțiile de investiții și inaugurările de șantiere. Mai mult, foști angajați ai companiei dețin funcții de răspundere în cadrul municipalității, precum Dumitru Tomorug, șeful Direcției Tehnice de Investiții, și primarul interimar Mihai Chirica. De asemenea, în Iași, CONEST deține în proprietate un cartier de vile, „Colina Soarelui“, în care se spune că locuiesc cei doi primari, ales, Nichita, și interimar, Chirică.

Având în vedere cele de mai sus, nici un ieșean nu se mai miră că Viorel Cozma și firma au câștigat, în ultimii ani, de la municipalitatea ieșeană zeci de milioane de euro din contracte finanțate din fonduri europene sau din bugetul local. Între acestea, cele mai importante sunt „Dezvoltare și reabilitare artera funcțională SUD“ (14.000.000 euro), „Modernizarea rețelei de linii de tramvai Iași“ (12.000.000 euro), „Dezvoltare Rețea Rutieră Axa Culturală Iași“ (12.500.000 euro), „Axa de Dezvoltare Nord – Sud Pasajul Octav Băncilă“ (15.000.000 euro) investiții finanțate din bani europeni prin POR, „Pasajul pietonal subteran Hala Centrală“ (3.500.000 euro) lucrare finanțată de la bugetul local.

Viorel Cozma este un personaj controversat despre care se spune că a intrat în afaceri făcând bişniță cu mărfuri din Turcia. Cu banii câștigați, a trecut la un alt nivel, al combinațiilor cu produse petroliere din spațiul ex-sovietic. Apropiații săi susțin că vagoanele de carburanți - motorină și benzină - importate din Basarabia erau declarate ca solvenți ori compuși inferiori, pentru a se evita taxele vamale. Cozma neagă acuzațiile de evaziune fiscală, însă din cauza lor „s-a trezit“ cu două condamnări cu suspendare, de 2 și respectiv 5 ani. 

În 2010, după ce a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni, fostul contrabandist a preluat în forță, în urma unui mare scandal, conducerea CONEST SA. În spatele preluării se pare că s-ar fi aflat chiar primarul Gheorghe Nichita, care tocmai se hotărâse să-și înlocuiască constructorul de casă, Euroconstruct SRL. Imediat, CONEST a început să câștige, la foc automat, contracte de zeci de milioane de euro cu Primăria Iași. În vreme ce CONEST-ul se ridica sub aripa ocrotitoare a lui Nichita, Euroconstruct se afunda, ajungând, în scurtă vreme, să-și ceară insolvența.

În vara lui 2011, Viorel Cozma a devenit nașul de cununie al actualului deputat Petru Movilă, fost PDL, actual lider al PMP Iași, conectându-se și mai strâns la viața politică. (Va urma).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-02
Citeste si:
Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice II
Campaniile PUTEREA: Constructorii pe bani publici și relațiile lor politice

TAGURI: constructori, bani publici, relatii
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


JAF PESTE TOT?
02 Noi 2015

La CFR Calatori, cand se face licitatie pentru achizitiile publice cand atribuire directa si tot asa... Sediile celor trei companii feroviare-CFR Calatori, CFR Marfa si CFR SA, aflate in Palatul CFR de langa Gara de Nord au fost ieri vizitate de catre procurorii DNA insotiti de mascati. Potrivit informatiilor , descinderile au vizat unele contracte de achizitionare de energie si carburanti, dar si modul cum s-a incasat si utilizat taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI). Totodata, procurorii DNA au ridicat o serie de documente de la CFR Marfa privind un dosar aflat in lucru care vizeaza unele aranjamente regizate de oamenii din compania de stat si Ministerul Transporturilor cu firmele lui Gruia Stoica. DNA , sa controleze cel putin dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014-2015 de la CFR Calatori? Oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS Bv.), Carmen Maria Popescu(“regina achizitiilor” de la CFR Calatori), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(sef oficiu juridic),Claudiu Dumitrescu(fost membru CA,inculpat), Alexandrina Gatej(fosta presedinte CA),Dana Galben Rachila(membru CA pe viata?),Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(manager privat CFR Calatori) ,Mantoiu Cornel ,Zaharia Adrian, etc? Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...