2017-11-23 22:21


CAMPANIILE PUTEREA. Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (IX)

 |  21:01
CAMPANIILE PUTEREA. Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (IX)

Din punct de vedere politic, Regiunea Sud-Est a fost/este controlată de baroni locali puternici precum Mazăre, Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu sau Oprișan. Influența lor a crescut enorm, astfel că au ajuns să controleze aproape în totalitate achizițiile publice din județele pe care le conduc, indiferent de instituțiile care le organizează. Pe cale de consecință, n-a fost o problemă să-și impună constructorii favoriți și să le elimine concurența. În preajma fiecărui baron au înflorit una sau două firme care-și adjudecă cele mai importante contracte, de la construcții și reabilitări de clădiri, la reparații de drumuri și deszăpeziri. Continuăm campania PUTEREA, privind legăturile dintre politicieni și constructorii pe bani publici cu județul Brăila, controlat, până nu demult, de baronul PSD Gheorghe Bunea Stancu.

Concivia SA Brăila a fost înființată în 1991 și își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. În anul 2000, pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de SC Bursagrirom SA, înființată în 1995, care îl are ca principal asociat pe baronul PSD Gheorghe Bunea Stancu. Până în 2014, conform informațiilor de pe website-ul Concivia, participația Bursagrirom a crescut la 70,65%, restul acțiunilor fiind deținute de Asset Invest SA Bacău, 11.58% (SIF Moldova) și alți acționari minoritari, 17,77%. Reprezentantul Asset Invest în Consiliul de Administrație al Concivia este Violeta Sechelariu, soția fostului secretar de stat Sergiu Sechelariu.

Din cauza afacerilor derulate de Concivia, Bunea a fost trimis în judecată la începutul lunii august, acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată. Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA și are la bază o sesizare a ANI, din 2012, potrivit căreia baronul PSD s-a aflat în conflict de interese.

Ancheta a stabilit că în calitate de președinte, Bunea Stancu a inițiat și semnat contractele de asociere între CJ Brăila, Clubul de Fotbal Brăila SA și Asociaţia Sportivă Handbal Club „Dunărea“ ale căror acționari majoritari sunt Concivia SA și Hercules SA, firme controlate chiar de el. Statul a fost prejudiciat, astfel, cu 7.512.207 lei!

Contractele Concivia, capete de acuzare în dosarul lui Bunea

De-a lungul vremii, în mandatele lui Bunea Stancu, Concivia a obținut mai multe contracte publice de la Consiliul Județean, acestea fiind prezentate ca probe, de procurori, în favoarea acuzațiilor care i-au fost aduse. Între 2009 și 2010, Concivia a primit, în asociere cu un proiectant din Constanța, EUROTON SA, un contract pentru proiectare şi lucrări de reparații la o clădire aparținând CJ Brăila. Asocierea Euroton-Concivia a câștigat licitația după ce a fost punctată cu maximum de puncte, 100.

Pe 22 iulie 2011 compania a primit o altă lucrare, de 68 de mii de euro, pentru reparații la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Brăila, fiind singura care s-a înscris la licitația Consiliului Județean. O parte a lucrării a fost subcontractată către Tehnoplus Service, a unor prieteni ai baronului PSD.

Un alt contract câștigat de Concivia de la CJ a vizat echiparea Ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila. Licitaţie la care s-au înscris patru ofertanţi, a fost atribuită Concivia SA deşi niciuna dintre ofertele depuse nu îndeplinea condiţiile din documentaţia de atribuire. Valoarea contractului a fost de 63.284 lei fără TVA și a fost suplimentată prin act adițional.

Alt contract atribuit de Bunea Stancu propriei companii a fost pentru deszăpezirea drumurilor județene în iarna 2009-2010, în valoare de 794.112 lei. Inițial, licitația a fost câștigată de o firmă din Slobozia însă baronul a dispus descalificarea sa din cauza prețului prea scăzut. Apoi a încredințat contractul direct, firmei sale, sub pretextul declanșării codului portocaliu.

La începutul lui februarie 2010, președintele CJ Brăila, Bunea Stancu atribuia Concivia SA contractul în valoare de 565.000 de lei, fără TVA pentru închiderea terasei unui cabinet la instituția pe care o conducea.

Reabilitarea sediului ADR-SE și amenințările la adresa directoarei Mihailov

CAMPANIILE PUTEREA. Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (IX)
zoom

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADRSE) care are sediul la Brăila gestionează fondurile europene alocate prin Programul Operațional Regional și funcționează sub autoritatea Consiliului de Dezvoltare Regională  (CDR) condus, prin rotație, de președinții CJ din regiune (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea). 

La un moment dat, prin 2009, ca președinte al CJ Brăila și membru al CDR, Bunea Stancu a propus schimbarea directoarei ADR SE, Luminița Mihailov. Baronul PSD s-a declarat, la acea vreme, nemulțumit de felul în care aceasta cheltuia bugetul propriu.

Propunerea  sa n-a fost finalizată în schimb, coincidență, Concivia SA primit la scurtă vreme, de la ADR SE, prin negociere fără anunț de participare, 128.502 lei fără TVA pentru renovarea birourilor. După doi ani, firma lui Bunea a mai primit alți 857.924 de lei, pentru „lucrări de construcții pentru sediu ADRSE“.

Contracte cu primăriile din județ

Concivia SA are trecere pe la mai toate primăriile din județ, cea mai importantă fiind a municipiului Brăila condusă de Aurel Gabriel Simionescu, omul de casă al baronului Bunea Stancu. Din 2010, Primăria Brăila a atribuit Conciviei contracte în valoare de peste 30 milioane de lei, pentru construcția unor blocuri, reabilitarea unor spitale și școli. Una dintre lucrările importante obținută de firma lui Bunea Stancu a fost reabilitarea Teatrului „Maria Filoti“, de 15.663.310, fără TVA.

Concivia a câștigat alte 22 de milioane de lei de la primăriile din județ. Pentru a obține finanțări de la Consiliul Județean, primarii au acceptat ca o parte din lucrări să le încredințeze Concivia.

După ce baronul Bunea Stancu a fost trimis în judecată, numărul contractelor obținute de Concivia s-a redus. În prezent, chiar dacă fostul baron PSD este în pușcărie, firma derulează contracte pe bani publici, obținute clientelar.

Confort 2000, blestemul baronului Bunea Stancu după arestare

Confort 2000 SRL este o altă societate comercială, înființată de un bun prieten al baronului Bunea Stancu, Corneliu Alexandru Pipera, decedat în 2013, care a înflorit din bani publici. Confort 2000 a răspuns prezent la toate solicitările baronului Bunea Stancu, fie că a fost vorba să mimeze concurența la licitația pentru reabilitarea Teatrului „Maria Filotti“, câștigată de Concivia pentru 15 milioane de lei, sau să preia anumite lucrări, pentru aceiași firmă, ca subcontractor.

În perioada în care CJ Brăila a fost condus de Bunea Stancu, Confort 2000 a obținut mai multe contracte pentru reabilitarea unor clădiri de patrimoniu, aflate în proprietatea instituției, pentru care a încasat în jur de 9 milioane de lei.

În 2009, în asociere cu Concivia SA, Confort 2000 a obținut, de la Primăria Brăila, contractul pentru reabilitarea Centrului „Sfânta Maria“.  Cei doi vechi prieteni și-au împărțit lucrarea, în valoare de 2.315.940 lei, după care au mai cerut și un supliment de 228.000 lei. Pe care l-au primit sub forma unui act adițional.

În luna august a.c., rămasă fără protectorul Bunea Stancu, Confort 2000 a fost implicată într-un scandal cu noua conducere a CJ Brăila și cu Ministerul Sănătății. Societatea care a câștigat contractul pentru reabilitarea Centrului de Radioterapie – Oncologie, din cadrul Spitalului Județean a fost acuzată de  Corpul de Control al ministerului că nu a respectat specificațiile tehnice din proiect. Inspectorii corpului  de control au stabilit că în locul geamului termopan triplu stratificat, constructorul a montat geam dublu stratificat.

Reprezentanții Confort au refuzat să-și asume responsabilitatea și să remedieze situația, motiv pentru care plățile către ei au fost blocate. În replică, firma a oprit lucrările, refuzând să le reia până ce nu-și va primi banii în contul tâmplăriei pe care a montat-o și a reziliat contractul cu Consiliul Județean.

Tancrad Construct SRL firma de casă a PSD

Tancrad Construct SRL Brăila este sora mai mică a Tancrad SRL Galați, patronată de afaceristul Cristian Cătălin Stătic, finul de cununie al fostului procuror șef al Parchetului Curții de  Apel Galați, decedat, Dinu Gâlcă. Stătic este un apropiat al baronului Bunea Stancu dar și al senatorului UNPR Eugen Chebac și al deputatului PSD Cristian Rizea.

În Brăila, firmele sale au beneficiat de numeroase contracte publice pentru asfaltări, reabilitări de drumuri și deszăpeziri, mulțumită baronului Gheorghe Bunea Stancu.

În 2014, numele firmelor lui Stătic au au apărut și în dosarul baronului PSD după ce procurorii au demonstrat că mai multe contracte atribuite de către CJ au fost încheiate prin fraudă, fapt ce a produs un prejudiciu de 2,45 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, Cătălin Stătic i-ar fi determinat pe funcţionarii CJ să declare câştigătoare doar ofertele sale.

Datorită intervențiilor și a presiunilor făcute asupra celor implicați în organizarea procedurilor de achiziții publice, „surorile“ Tancrad SRL şi Concivia SA au pus monopol pe lucrările licitate de CJ, fiind practic singurele firme care câştigă contractele pe plan judeţean.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-08

Mai multe imagini:
CAMPANIILE PUTEREA. Constructorii pe bani publici şi relaţiile lor politice (IX)
zoom

TAGURI: campaniile puterea, constructori, bani publici



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova