2016-12-08 08:02

DEZVALUIRI


13 ani de închisoare pentru românul din Legiunea Străină implicat în uciderea fiului preşedintelui din Ciad

 |  14:06
13 ani de închisoare pentru românul din Legiunea Străină implicat în uciderea fiului preşedintelui din Ciad
Curteacu Juri din Nanterre a condamnat joi la pedepse de cinci până la 13 ani deînchisoare patru dintre cei cinci bărbaţi acuzaţi că au participat în iulie2007 la uciderea fiului preşedintelui Ciadului, Idriss Deby, românul MarinCioroianu primind cea mai dură pedeapsă. Curtea nu a respectat cererileavocatului general, care a cerut, marţi, pedepse între 10 şi 20 de ani deînchisoare împotriva acuzaţilor.

Românul Marin Cioroianu, în vârstă de 45 de ani, care anegat faptele de-a lungul procesului, a fost condamnat la pedeapsa cea maimare, primind 13 ani de închisoare. Suspectat că esteorganizatorul atacului, Dan Batoua, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat la12 ani de închisoare. Jaime de Carvalho, în vârstă de 29 de ani, suspectat că aparticipat la atac, a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Suspectat că ajucat rolul informatorului, Pierre-Claude Messi Ntsama, în vârstă de 28 de ani,un apropiat al fiului preşedintelui Ciadului şi judecat pentru complicitate, aprimit cinci ani de închisoare. Un al cincilea bărbat a fost achitat.

Patrudintre acuzaţi au compărut pentru "furt însoţit de violenţă care a condusla omucidere din culpă", iar un al cincilea, Pierre-Claude Messi Ntsama,era judecat pentru "complicitate". Numai doi dintre ei şi-aurecunoscut faptele.

Condamnatpentru trafic de droguri

Suspecţiiîn cazul agresării sale au fost arestaţi în noiembrie 2008, patru dintre ei înregiunea pariziană şi al cincilea în România, respectiv Marin Cioroianu. Acestaa fost predat de autorităţile române celor franceze, fiind încarcerat laCentrul Penitenciar de la Bois d’Arcy, în regiunea Yvelinnes, din apropiereaParisului.

La2 iulie 2007, Brahim Deby, fiul preşedintelui statului Ciad, a fost găsitasfixiat în parcarea imobilului în care locuia din Courbevoie, în apropiere deParis, după ce a fost atacat cu un pistol cu şocuri electrice de patrupoliţişti falşi, iar corpul său a fost acoperit cu pudră de extinctor. Beat şidrogat după o seară petrecută într-un club de noapte, el a decedat în urma uneiinsuficienţe respiratorii. Apartamentul său a fost cercetat minuţios deatacatori, iar buzunarele i-au fost golite de 50.000 de euro.

Camerelede luat vederi din parcare au înregistrat cum Brahim a fost atacat de patrubărbaţi care purtau cagule, unul trăgând spre el cu o săgeată, care l-a nimeritîn coapsă, iar altul l-a imobilizat. Apoi i-au golit în faţă un extinctor,Brahim inhalând spuma.

Unuldintre avocaţii familiei preşedintelui Ciadului, Joseph Cohen-Sabban, a afirmatla începutul anchetei că "furtul" a fost "principalul mobil alacestui caz" şi "crima" a fost comisă odată cu furtul. El aprecizat că "apartamentul (victimei) a fost percheziţionat minuţios"în condiţiile în care Brahim Deby ţinea în locuinţă "sume foarte mari debani, potrivit martorilor".

Cunoscutde poliţia franceză, între altele pentru problemele legate de stupefiante,Brahim Deby fusese condamnat în iunie 2006, de un tribunal corecţional dinParis, la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru "port dearmă" şi "deţinere" de droguri.

Prinsîn Harghita, unde îşi vizita rudele

Românulcondamnat, Marin Cioroianu, este din Dolj şi a plecat în Franţa, în anii ’90,înrolându-se în Legiunea Străină. A fost prins în comuna harghiteană Sânsimion,la o pensiune, după ce îşi vizitase rudele. Poliţiştii l-au ridicat după cel-au supravegheat aproape o lună. La percheziţie s-a descoperit un întregarsenal: un pistol, ascuns într-o gheată după uşă, cuţite, pumnale, o sabie,arc cu săgeţi şi staţii de emisie-recepţie.

Cioroianunu a opus rezistenţă în momentul arestării sale. La locul atacului au fostdescoperite două lucruri ce i‑au aparţinut românului: o mănuşă şi un ceasTissot.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-12-20

Mai multe imagini:
13 ani de închisoare pentru românul din Legiunea Străină implicat în uciderea fiului preşedintelui din Ciad
zoom
13 ani de închisoare pentru românul din Legiunea Străină implicat în uciderea fiului preşedintelui din Ciad
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image