2017-12-14 12:06


A condus BEAT directorul Aeroportului “Mihail Kogălniceanu”? Cine îi cere DEMISIA

 |  13:29
A condus BEAT directorul Aeroportului “Mihail Kogălniceanu”? Cine îi cere DEMISIA

Președintele filialei județene Constanța a PMP, Claudiu-Iorga Palaz, solicită demiterea directorului general al Aeroportului Internațional 'Mihail Kogălniceanu', Bogdan Ionuț Artagea, după ce pe un site de socializare au fost postate mai multe filmări cu autoturismul de protocol al aeroportului condus haotic de Artagea pe un drum național, în apropierea pistei.

"Având în având în vedere filmările apărute în spațiul virtual, realizate de către numitul Daniel Suru, angajat al Forțelor Speciale ale Poliției Române (conform profilului rețelei de socializare — Facebook), cer public ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, demiterea directorului Aeroportului 'Mihail Kogălniceanu', Bogdan Ionuț Artagea, având în vedere faptul că din filmările menționate, acesta a circulat în stare avansată de ebrietate. Este incredibil cum un șef al unui obiectiv de o importanță națională să meargă beat pe drumurile publice, punând în pericol viețile cetățenilor, mai ales ținând seama de faptul că Aeroportul Mihail Kogălniceanu este un obiectiv strategic. Totodată, solicităm ministrului de Interne, Carmen Daniela Dan, să dispună o anchetă în privința verificării faptelor care reies din filmările apărute în spațiul virtual", se arată în comunicatul semnat de liderul județean al PMP.

Comisarul șef Constantin Dancu, împuternicit la comanda Inspectoratului Poliției Județului (IPJ) Constanța, spune că ua fost inițiate deja cercetări în speța reclamată de politicianul constănțean, cazul fiind repartizat pentru documentare și investigare Serviciului Poliției Rutiere. "Noi am fost sesizați ieri (miercuri 11 octombrie n.r) în jurul ori 13.00 — 13.30, prin 112 în legătură cu un autoturism condus haotic pe un drum național, în apropierea Aeroportului Internațional 'Mihail Kogălniceanu'. Am alertat cel mai apropiat echipaj dar nu am reușit interceptarea pe traseu așa că mașina noastră a ajuns la aeroport când vehiculul respectiv era deja în parcare. Se fac cercetări, se audiază martori și vom vedea despre ce este vorba", a declarat pentru Agerpres șeful IPJ.

Cum se apără Artagea

Bogdan Artagea a recunoscut că autovehiculul din imaginile postate pe siteul de socializare este o mașină de protocol pe care o conducea chiar el, când a fost filmat, însă explică însă că nu consumase alcool și că a mișcat volanul involuntar, pentru că încerca să răspundă unui apel telefonic. "Eu nu neg că mă aflam la volanul mașinii și nu neg nici veridicitatea imaginilor. Problema este că eu nu beau alcool deloc pentru că sufăr și mă tratez de diabet. Mașina este în parcare, de ieri, nu a fost dusă la spălătorie, oricine poate să vină și să preleveze probe. În imaginile surprinse se poate observa că am condus cam imprudent, dar realitatea este că am fost filmat când încercam să răspund unui apel telefonic fără să am montată casca hands-free, după ce ieșisem de la aeroport. Nu am găsit casca, am dezechilibrat volanul și am ieșit puțin de pe asfalt, cu roțile de pe dreapta. Nu am periclitat integritatea nimănui. În rest, nu știu ce să comentez. Eu nu consider că trebuie să demisionez pentru aceste imagini postate. Să cerceteze poliția !", a declarat Bogdan Artagea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-10-12

TAGURI: director aeroport mihail kogalniceanu, ionut artagea, demisie, beat, masina protocol





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova