2017-01-24 19:27


Acuzație gravă la adresa procurorului general: e „pilotat” de SRI!

 |  21:54
Acuzație gravă la adresa procurorului general: e „pilotat” de SRI!

De ce își dorește procurorul general, Augustin Lazăr, încetarea monitorizării magistraților de către Comisia Europeană? Mihai Antonescu, jurnalist cu vechi state în presa din România, consideră că are răspunsul: Augustin Lazăr este omul serviciilor, acționează în conformitate cu solicitările SRI! Ca atare, atât el cât și serviciile, au tot interesul ca activitatea lor să fie cât mai puțin transparentizată. Antonescu nu vorbește din auzite, ci are o probă interesantă: propriul dosar, instrumentat de Lazăr, în anul 1998, și „trântit” de acesta aparent inexplicabil, în ultima fază procesuală! Lazăr a cerut pedeapsa maximă pentru Antonescu, pentru acuzația de antisemitism: șapte ani de închisoare. Însă, doamna procuror de caz, trimisă de Lazăr în instanță, după ce a insistat pe parcursul procesului în sensul pedepsirii exemplare a inculpatului Antonescu, în ședința în care s-au pus concluziile a trecut în extrema cealaltă, cerând clemență și invocând toate aspectele favorabile, de parcă ar fi fost avocatul apărării! Ce se întâmplase? Antonescu spune că Lazăr a fost răzgândit de SRI, la intervenția Mossad. De ce să se fi amestecat serviciul secret israelian în procesul unui jurnalist din România? Pentru că, explică jurnalistul, ar fi fost prima condamnare de acest fel post-decembristă, iar el ar fi fost transformat într-un martir, efectul fiind invers celui scontat, de descurajare a acțiunilor antisemite… Cu alte cuvinte, condamnarea ar fi fost în dezinteresul comunității evreiești din România și a statului israelian. În amplul articol pe care l-a publicat în Bursa pe acest subiect, Antonescu nu prezintă probe în susținerea afirmației sale de intervenție a SRI în dosar. În lipsa probelor și considerând că emitentul acestei afirmații e un fost șef de la abjecta publicație „Atac la persoană”, se poate spune că totul este o simplă speculație, iar Lazăr poate explica, de exemplu, că a vrut doar să-l bage în sperieți pe inculpat, să-i dea o lecție, fără a avea intenția să îl priveze de libertate. Chit că o asemenea explicație n-ar prea ține, fiindcă decizia finală era a judecătorilor, care ar fi putut foarte lejer ignora concluziile verbale, raportându-se la rechizitoriu.

Ieșirea la rampă de luni, a procurorului general, Augustin Lazăr, care a afirmat că MCV ar trebui să continue printr-o monitorizare a politicienilor, cea a magistraților nemaifiind necesară, s-a soldat cu atacuri din partea presei… să o numim binevoitoare cu PSD, întrucât partidul condus de Liviu Dragnea dorește ridicarea MCV anul acesta. Unii speculează că această doleanță e legată de atacurile pe care social-democrații le pregătesc la adresa Justiției, prin abrogarea sau modificarea unor legi esențiale, mergând până la dezincriminarea unor fapte penale și o amnistie în masă, inclusiv pentru fapte de corupție. Fără MCV ar fi mai simplu ca toate aceste intenții anunțate pe la Antena 3 și RTV să fie puse în practică.

Pe de altă parte, de ce să-și dorească Lazăr o stopare a monitorizării magistraților, tocmai acum, când în spațiul public sunt lansate atâtea acuzații de colaborare nelegitimă a parchetelor cu serviciile secrete?

„Din punct de vedere al magistraților, aș dori să vă spun că o monitorizare a magistraților nu ar mai fi necesară, dar ar fi necesară o monitorizare a politicienilor. Adică este o chestiune de voință politică, știți dumneavoastră de ce. Magistrații își fac datoria și probabil că există anumite persoane care ar dori să își pună în practică agenda lor și nu ar avea nevoie de o chestiune care să îi încurce, cum ar fi MCV-ul”, a afirmat Lazăr, după întâlnirea avută cu ministrul Justiției, întrebat dacă se impune ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost introdus în 2007, ca o condiţie a aderării României şi Bulgariei la UE şi se concentrează în special pe reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, vineri, că Raportul Comisiei Europene va arăta progresele remarcabile făcute de România, iar monitorizarea pe Justiţie ar trebui să se încheie în acest an.

În ultimul raport MCV, din ianuarie 2016, Comisia Europeană arăta că au fost unele progrese pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar trebuie continuată lupta împotriva corupţiei la toate nivelurile şi asigurată independenţa justiţiei.

„Independenţa sistemului judiciar şi respectarea hotărârilor judecătoreşti continuă să se confrunte cu provocări. Reforma codurilor penale este pusă sub semnul întrebării în Parlament. Deciziile adoptate de Parlament cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe nişte cetăţeni obişnuiţi sunt în continuare lipsite de criterii obiective”, se arăta în raportul CE.

Comisia Europeană menţiona în raport că sunt în continuare frecvente criticile la adresa magistraţilor exprimate de către politicieni şi în mass-media, precum şi lipsa de respect faţă de hotărârile judecătoreşti. Comisia Europeană recomanda reexamineze modul în care se poate garanta faptul că hotărârile judecătoreşti referitoare la suspendarea din funcţie a parlamentarilor sunt aplicate în mod automat de către Parlament. (Agerpres, News.ro)

Așadar, acesta este contextul în care apare articolul publicat de Mihai Antonescu, din care reproducem pasajul cel mai relevant.

__________________________________________________________________________________________________________________________

În 1998 eram redactor şef adjunct la săptămânalul de scandal "Atac la Persoană". O publicaţie abjectă, mizerabilă, care a bocănit vremelnic cu bocancii murdari în imaculata viaţă publică dâmboviţeană. Bine, nu mai abjectă şi mai mizerabilă decât Charlie Hebdo, cu diferenţa că, dacă noi, redactorii Atacului, am fi fost ciuruiţi şi căsăpiţi, conaţionalii noştri n-ar fi aprins lumânări şi n-ar fi purtat insigne cu "Je suis Ataque!", ci s-ar fi uşurat rânjind pe locurile noastre de veci. Românii victimizează doar pe cei care-şi dau singuri foc în cluburi, babele care-şi uită nepoţeii în parc, printre maidanezi, turiştii care se îneacă în pofida avertismentelor salvamarilor. Cu presa nu există o solidaritate deosebită.

     "Atac la persoană" a fost o fiţuică şovină, calomniatoare, antisemită, excesivă, urâtă unanim de câteva sute de mii de cititori indignaţi.

     Caracterul şovin, antisemit era dat de apropierea faţă de răposatul Tribun, Corneliu Vadim Tudor. Apropiere care nu a rămas nerecompensată, Mitică Dragomir, proprietarul revistei, înainte ca aceasta să fie cumpărată de Sorin Ovidiu Vântu, a devenit parlamentar PRM în anul 2000, iar redactorul şef, Dragoş Dumitriu, în 2004.

     În 7 septembrie 1998, Atacul a sărit calul antisemitismului, în opinia Ambasadei Statului Israel şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, care au emis comunicate de protest extrem de agresive.

     Cornel Nistorescu a înfierat samavolnicia într-un editorial intitulat "Zvastika" publicat în 8 septembrie în "Evenimentul Zilei". Ministrul Justiţiei, Valeriu Stoica, a formulat un denunţ penal împotriva autorilor a căror identitate urma a fi stabilită.

     În 9 septembrie, redactorul şef Dragoş Dumitriu şi cu mine am fost citaţi la Secţia a II-a, anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General, unde am fost primiţi de procurorul Ioan Adam.

     Ni s-a adus la cunoştinţă deschiderea unei anchete în temeiul faptei de antisemitism.

     Mi-am asumat întreaga responsabilitate şi am arătat că antisemitismul nu este descris de legislaţia penală română, dar că, dacă se consideră oportun, se poate interveni cu o sugestie în acest sens şi se poate înainta Parlamentului un proiect legislativ.

     Adam mi-a spus că exista art. 317 CP care descria şi pedepsea "propaganda naţionalist-şovină". I-am replicat că eu sunt un şovin nenaţionalist, că urăsc deopotrivă pe toată lumea şi că nu se poate instrumenta un caz de propagandă pe un singur articol, că "propaganda" este descrisă ca o infracţiune continuată în esenţă. Adam mi-a mulţumit şi ne-a lăsat să plecăm. Dragoş Dumitriu, unul din puţinii intelectuali autentici din media autohtonă, n-a mai fost citat niciodată la Parchet.

     Eu am fost chemat telefonic după trei zile. Adam solicitase poliţiei să cerceteze colecţia "Atac la persoană", de la primul număr până în acel moment. Poliţiştii au mers la Biblioteca Academiei, care arhivează toate publicaţiile din România care au mai mult de zece apariţii, au studiat ziarele din octombrie 1997 până în septembrie 1998 şi au găsit 53 de articole şi alte materiale presupus antisemite. Ioan Adam m-a întrebat cine sunt autorii. I-am răspuns că nu doresc să identific alţi autori, dar că 7 texte îmi aparţin. Am declarat aceasta în scris. Cel care m-a invitat la procuratură data următoare a fost şeful secţiei, Augustin Lazăr. Foarte politicos, acesta mi-a comunicat punerea sub învinuire şi trimiterea în judecată.

     Prin rechizitoriul întocmit de Augustin Lazăr şi semnat de Mircea Criste, Procurorul General al Româ-niei, Parchetul General cerea pentru inculpatul Antonescu Mihai Bogdan pedeapsa maximă prevăzută de art. 317 CP, cinci ani de închisoare, un spor de doi ani pentru "mijloacele de o gravitate deosebită prin care a fost comisă fapta" şi interdicţia de a profesa meseria de jurnalist, considerându-se că această profesie a fost şi poate fi folosită în scop criminal.

     Dosarul a primit rol la Tribunalul Municipiului Bucureşti unde a fost judecat de preşedintele de şedinţă Marin Cîrcel.

     Apărarea mi-am construit-o pe următoarele idei:

     Antisemitismul nu este descris de legea română. Asimilarea faptei cu propaganda naţionalist-şovină este improprie, dreptul este formal şi nu logic. Un text de presă a fost considerat în acelaşi timp faptă, probă şi consecinţă. Eu nu sunt antisemit. Propaganda invocată nu este făcută în beneficiul cuiva şi nu are scop identificat. Nu sunt efecte juridice ale faptei, ci doar reacţii (de exemplu, prin comparaţie cu instigarea - fapta are consecinţe doar dacă cel instigat comite actul la care se referă instigarea, indignarea acestuia sau a publicului este o reacţie, nu un efect).

     Am fost asistat de Cerveni&Cerveni, iniţial, Nicolae Bulumac-Cerveni, Dumnezeu să-l odihnească, m-a lăsat baltă în plin proces, ba chiar în şedinţa de judecată, obligându-mă să pun singur concluzii (ceea ce n-a fost rău, oricum eram infinit mai deştept şi mai pregătit juridic decât el!), mai apoi de Eugen Vasiliu, la acea vreme parte a societăţii de avocatură Vasiliu-Apostol-Nazat. Vasiliu m-a asistat şi reprezentat exemplar, dar era clar că judecătorul Marin Cîrcel mă va lăsa să-mi fac circul şi mă va condamna la maximum de pedeapsă cerut de Parchet la denunţul Ministrului.

     Culmea e că eu, Mihai Antonescu, antisemit până şi prin nume, lucrasem între 1995 şi 1997 numai pentru evrei. Nu numai că pentru evrei, ci pentru firme ale Mossad sau ale unor angajaţi Mossad!

     Mircea Bleher, un evreu din Timişoara, fost sportiv, campion la lupte libere, plecat în Israel, militar mai apoi, pilot pe elicopter de război, agent Mossad, trecut într-o oarecare rezervă, a revenit în România unde a înfiinţat mai multe afaceri. Pentru societăţile sale Best Service Com şi Pacific Motors (importatoare de Skoda, Piaggio, Daewoo, taximetrie sub marca OK -969 etc.) a lucrat subsemnatul. Iar mai apoi, acelaşi subsemnat presupus antisemit a activat ca expert de imagine pentru Casa Vernescu şi Queen Investments, proprietarul Casino Palace, firme înfiinţate chiar de Mossad în România, prin Double Contact Inc., ca azil şi acoperire pentru agenţii pensionaţi, refugiaţi sub protecţie. Acolo am colaborat direct cu oameni ca Enrico Aidan (fost membru al rezistenţei tripolitane, prins şi torturat de regimul libian, mai apoi şef la King David Hotel), Marius Salomon (evreu din Baia Mare, plecat în Israel şi trimis de serviciu în Africa de Sud), Zwika Greenbaum, etc., floarea zero-zero din Ţara Sfântă.

     Procesul meu de antisemitism a început să facă gălăgie. Presa internaţională a început să comenteze în fel şi chip.

     În patrie, nebunii începuseră să mă asalteze. Mă sunau legionarii, mişcare resuscitată de Şerban Suru în 1998: "Camarade Antonescu, Legiunea te sprijină!". Mă sunau funariştii să-şi exprime solidaritatea şi să mă mobilizeze să lupt nu doar cu evreii, ci şi cu ungurii. Babe peremiste nebune veneau la tribunal cu iconiţe să mă încurajeze: "Bată-i Arhanghelii de jidani, maică!". Nu era bine deloc...

     Mossad-ul a reacţionat, cum era şi firesc. Scopul internaţional era să se semnaleze o brumă de antisemitism şi în România, să intrăm şi noi în rândul lumii, nu să se creeze un fenomen care să degenereze şi o minoritate zgomotoasă să dea senzaţia unei atitudini de masă.

     Nimeni nu mă bănuia sincer că aş fi putut fi antisemit, în afară de exaltaţii cu colivia plină de sticleţi. Dar mă chema Antonescu, România luptase alături de Reich. Heider se ridica în Austria, iar ungurii aveau mişcări dubioase.

     Şapte ani cu executare m-ar fi făcut martir. Un martir supărător care n-avea nicio legătură cu nimic.

     Aşa că Mossad-ul a mers la SRI. SRI-ul a mers la Augustin Lazăr...

     Procuroarea de şedinţă, care a cerut isteric pedepsirea mea exemplară, a cerut instanţei ca, ţinând cont de condiţia mea de intelectual, de conduita mea exemplară şi de contextul în care nu au existat consecinţe severe, să mi se aplice o pedeapsă mai blândă, suspendabilă, şi să fiu lăsat să profesez ca să nu fiu privat de mijloacele de trai.

     Nu cred c-am mai văzut sau auzit, nici înainte, nici după acel proces, o asemenea atitudine la un procuror de şedinţă. Mai mult, judecătorul a salutat iniţiativa Parchetului şi m-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

     La apel şi la recurs sentinţa a rămas nemodificată, dându-mi-se de înţeles că asta e soarta mea, aşa s-a stabilit, nici mai mult, nici mai puţin, doi ani cu suspendare.

     Decizia definitivă a fost dată de ICCJ la 21 ianuarie 2001. Doi ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de încercare de 4 ani. Prin efectul amnistie din 2003, perioada de încercare a fost redusă la jumătate şi a expirat la 20 ianuarie 2003. În tot acest timp, nici un judecător n-a îndrăznit, în 102 procese penale, să-mi dea măcar o amendă care să rişte să mă ducă după gratii.

     Sentinţa nu a fost redactată nici până în ziua de astăzi.

     Domnule Augustin Lazăr, oare serviciile secrete româneşti sau străine pot influenţa Justiţia Română? Poate oare un procuror intransigent, incoruptibil, fără mamă, fără tată, care, ca mata, nu ştie pe nimeni, să ia decizii care i-au fost ordonate ca atare? Aştept un răspuns demn şi profesional!

Articolul integral în BURSA


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-12

TAGURI: mihai antonescu antisemitism, august lazar sri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
11 Ian 2017

FENOMENUL JUSTITIA DE TIP MOSSAD ERA FOARTE VIZIBI L INAINTE DE JOHANNIS.... .........SI NU E VORBA DE UN PROCUROR ANUME CI DE "CAMPUL TACTIC" CARE A PERMIS TOATE JAFURILE DE TP ANRP-RECIPLIA......... ...........DECI NU POTI A CUZA UN ANUME PROCUROR... CI REGIMUL POLITIC DE ATU NCI.........SA SPERAM CA SITUATIA NU MAI E TOT ASA .............DAR CA FAPT DIVERS PRM-UL A FOST O AN EXA A PSD.NU ERA NICIUN A NTISEMIT PE ACOLO........ ..ERAU TOTI OAMENII LUI I LESCU
ANONIM
12 Ian 2017

ce mutra de betivan
Random image