2016-12-06 14:25

DEZVALUIRI


Antonescu îl somează pe Băsescu. „Dacă are probe despre colaborarea mea cu Securitatea, să le producă în 48 de ore”

 |  16:42
Antonescu îl somează pe Băsescu. „Dacă are probe despre colaborarea mea cu Securitatea, să le producă în 48 de ore”

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că îi cere lui TraianBăsescu ca în 48 de ore să aducă clarificări sau probe legate de eventualacolaborare a actualului preşedinte al liberalilor cu Securitatea, menţionând căîn caz contrar devine clar că şeful statului este "laş ca unturnător".

"Îi cer oficial preşedinteluiTraian Băsescu ca în termen de 48 de ore să spună clar, în condiţii de audienţăpublică egale cu cele avute când la lansat insinuarea, ce are de spus. Dacădomnia sa deţine probe indicii, care nu sunt la CNSAS, le are acasă, în vreunseif, să le producă. Dacă nu asta a vrut să spună, confundă numele păsărilor sauera puţin surmenat, să precizeze", a arătat Antonescu.

El amenţionat că nu doreşte scuze de la preşedintele Traian Băsescu faţă depersoana sa.

"Nuvreau scuze faţă de mine. Vreau, pentru toţi românii interesaţi de cine îiconduce, care nu sunt râme, să ştie foarte clar dacă liderul PNL a fostinformator al Securităţii sau, dacă în lipsa acestor precizări sau dovezi,suntem conduşi de un preşedinte care se comportă ca o servitoare proastă şimahalagioacă ce vorbeşte fără noimă prin oraş", a adăugat Antonescu.

"Nu aştept de la preşedintesă îşi ceară scuze. A mai făcut-o faţă de mine în urma altei mizerii pe care afăcut-o în campania electorală din 2009. A făcut-o regim privat şi am avuteleganţa şi generozitatea să le las acolo, în regim privat", a spus Antonescu.

El a arătatcă, dacă preşedintele Traian Băsescu nu va face precizările solicitate, vatrage concluzia că şeful statului se comportă ca un laş şi că"mizeriile" care au circulat pe internet şi pe care le-a folostpentru a face respectiva insinuare sunt chiar opera sa.

"Dacănu face aceste precizări, pot să trag concluzia că aceste mizerii subacoperirea anonimatului care au circulat pe internet sunt opera domniei salesau că, în cel mai bun caz, avem un preşdinte care, în lipsă de alteva, depolitică externă, economică, instituţionaă, stă noaptea şi navighează încăutarea acestor mizerii pe care apoi, de la catedra prezidenţială, să lepropage (...) Voi trage concluzia că avem un preşedinte care se pretează lamijloacee unor postaci plătiţi. Dovedeşte încă o dată iresponsabilit, unpreşedinte laş precum un turnător de pe vremuri de la Securitate", a spusliderul PNL.

Antonescu a precizat că nu aremotive să lase acest episod la capitolul "Şi altele".

"Euvorbesc răspicat. Nu vorbesc în aluzii, nu vorbesc limbaj de turnător, deşantajist ca Traian Băsescu", a spus Antonescu.

"Nuşi-a găsit nici de data asta Traian Băsescu omul cu mine, pentru că, în cepriveşte trecutul meu, acţiuneile mele cu relevanţă publică, nu sunt omuljumătăţilor de măsură, cu vreo muscă pe căciulă. Nu las aşa ceva să circule lanivelul zvonurile, la nivelul comentariilor. Reafirm încă o dată cât se poatede clar ce am spus mereu şi ce nu a fost pus la îndoială - că nu am colaboratsub nicio formă cu fosta Securitate", a subliniat Crin Antonescu.

El a arătatcă necolaborarea sa a fost certifictă în 2005, 2008 şi 2009 de CNSAS, cu toateactele aferente, conform legii. "Niciodată această situaţie nu a fost pusăîn discuţie. Nu poate fi pusă în discuţie nici în funcţie de o anumit conjuctură,nuanţe. E o afirmaţie clară pe care o repet, pentru care nu am temei să măferesc, nici de nuanţă, nici de conjunctură", a spus preşedintele PNL.

El a arătat că porneşte, însolicitarea adresată şefului statului, de la prezumţia că nu ştie ce a vrutacesta să spună în emisiunea televizată, dar a arătat că a văzut interpretareape care organisme de presă, pe care nu le-a numit, au dat-o.

PreşedinteleTraian Băsescu a catalogat, , drept "admirabilă" alianţa dintre PNL şi PC, vorbinddespre "Felix cu Porumbacu, Porumbelul (...) cu domnul CrinAntonescu".

La remarcarealizatorului emisiunii potrivit căreia se vede o coeziune pe frontulopoziţiei, Băsescu a intervenit cu observaţia: "Admirabil!".

În timpce moderatorul emisiunii invoca pactul de colaborare între PNL şi PC, Băsescu aintervenit din nou, spunând: " ".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639233-12-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

NUTY
09 Ian 2011

Victor Ponta, combinat într-o „?pag?“ la Ministerul Agriculturii! Un afacerist care face parte din re?eaua celebrului Genic? Boeric? s-a l?udat c? politicianul l-ar ajuta s? pun? mâna pe un contract gras Ponta spune îns? c? nici nu-l cunoa?te pe dubiosul om de afaceri Dup? scandalul manechinelor pe care personaje cu func?ii din PSD le-ar fi pl?tit pentru sex, numele lui Victor Ponta este din nou „târât“ într-un caz cu iz penal! Reporterii „Na?ional“ au aflat c? un afacerist din Mehedin?i ?i-ar fi „?epuit“ partenerul de la care a luat 15.000 de euro sub pretextul c? i-ar da mai departe lui Victor Ponta ca s?-i ajute s? pun? mâna pe o licita?ie de la Ministerul Agriculturii. Afaceristul acuzat este Ioni?? Troac?, cumnatul celebrei cânt?re?e de muzic? popular? Niculina Stoican. Mai mult, despre Troac? se ?tie c? face parte din re?eaua lui Genic? Boeric?, poreclit „Regele TVA-urilor“. Atât Troac?, cât ?i Boeric? sunt judeca?i la acest moment ­într-un alt dosar care prive?te o în?el?ciune de aproape 10.000.000 de euro. „Din 2008, de când am devenit prieten ?i am f?cut mai multe afaceri cu Ioni?? (n.n. – Troac?), el mi-a cerut cu împrumut mai mul?i bani, vreo 90.000 de euro! Prima dat? ­i-am dat bani ca s? cumpere ni?te utilaje, apoi a venit ?i mi-a zis c?-i mai trebuie 15.000 de euro, spunându-mi c?-i d? lui Victor Ponta s? ob?in? un proiect de dezvoltare pe fonduri europene de la Agricultur?. Ioni?? are un frate, Mihai, care învârte afaceri mari pe la Târgu Jiu ?i spunea c? acesta a intervenit la Ponta, cu care ar fi prieteni! Acum un an, Ioni?? a disp?rut ?i mi-a zis s?-mi iau gândul de la bani”, ne-a dezv?luit fostul partener al lui Ioni?? Troac?. Cine îl ?ine în bra?e pe Troac? Pân? acum, orice tentativ? de a recupera banii a fost sortit? e?ecului. „Ioni?? este ?inut în bra?e de Poli?ia din Mehedin?i ?i nu se poate face nimic acolo, dar nu m? dau b?tut! Eu nu ?tiu cine este implicat în umbr?, dar v?d c? m? lupt cu morile de vânt“, ne-a mai spus afaceristul p?gubit. Contactat de „Na?ional“ ca s? comenteze întregul scandal, Victor Ponta a negat categoric orice amestec: “Nu îmi sun? cunoscut acest nume (Mihai Ioni?? – n.n.). Nu are cum s? fi fost partenerul meu de afaceri, pentru c? eu nu am f?cut afaceri. Dac? voi fi chemat la audieri, normal c? am s? m? duc. Dac? trebuie am s? m? duc ?i la pu?c?rie, împreun? cu to?i politicienii incomozi din aceast? ?ar?!” Zilele urm?toare, „Na?ional“ va dezv?lui o adev?rat? bomb? legat? de „caracati?a“ de la Mehedin?i ?i de tunuri de milioane de euro! Adrian Nicolae

Adauga un comentariu

Random image