2016-12-04 16:39

DEZVALUIRI


Asasinarea lui Mararu nu a fost comandată. Crima a fost doar o răzbunare personală a lui Chilat

 |  20:20
Asasinarea lui Mararu nu a fost comandată. Crima a fost doar o răzbunare personală a lui Chilat

Finalizarea anchetei privind uciderea interlopului nemţeanGheorghe Cătălin Mararu concluzionează dorinţa de răzbunare a asasinuluiCristian Chilat. În actul de acuzare, procurorii nu constată nici o înţelegerede tip mafiot prin care să fi fost comandat asasinatul petrecut în data de 12noiembrie 2010. După mai bine de patru luni şi jumătate de anchetă şi după cescandalul a luat amploare naţională, soldându-se cu schimbarea din funcţie a şeuluiIPJ Neamţ şi cu mişcări de trupe lanivelul Poliţiei Naţionale, dosarul a ajuns în instanţă.

Ziarul “Puterea” a intrat în posesia rechizitoriului întocmitde către procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost trimis înjudecată Cristian Chilat, zis “Falău, pentru omor calificat, tentativă la omorcalificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Potrivit actului deacuzare, în data de 14 noiembrie 2010, interlopul Gheorghe Cătălin Mararu seafla în incinta barului Caffe Latino, din central oraşului Piatra Neamţ, împreunăcu fratele său, Bogdan Anton Mararu. Împreună cu aceştia se afla proprietarul barului,Levi B., şi o cunoştinţă de-a lor.

Filmul crimei

Gheorghe Mararu se era la o masă aflată în partea dreaptăa localului, în imediata apropiere a tejghelei. La ora 12.09, în cafenea a pătrunsCristian Chilat, zis Falău, care avea asupra sa, încărcată, o armă Colt, pregătităcu şapte cartuşe de calibrul 45 (echivalent 11,45 mm), cu intenţia clară de a-lexecuta pe Gheorghe Mararu. Procurorii au evidenţiat că, având în vedere relaţiade duşmănie dintre cei doi, Gheorghe Mararu a anticipat comportamentul agresival lui Chilat, motiv pentru care s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat cătreagresor. Falău a scos din haină pistolul încărcat şi, la o distanţă deaproximativ doi metri de victimă, a tras trei focuri de armă în toracele luiMararu. Traiectoria de tragere a fost identificată prin dreapta stâlpului desusţinere din local, pe care era amplasată casa de marcat. În urma şocului,Gheorghe Mararu s-a dezechilibrat, spijinindu-se de tejghea. Văzând că încă mairespiră, Chilat a mai tras asupra victimei încă un foc de armă prin stângaaceluiaşi stâlp de susţinere, după care s-a retras brusc, deoarece fratele victimei,Bogdan Mararu, a aruncat spre el cu un scaun de bar. Scaunul a lovit mâna încare Chilat avea arma, aceasta descărcând în gol un cartuş. Falău s-a repliatrapid şi a executat două focuri în direcţia lui Bogdan Mararu, nimerindu-l înabdomen o singură dată. După care a mai tras o dată assupra lui GheorgheMararu, care se afla căzut la podea, lângă tejghea.

Cu ultimeleputeri, fratele victimei a încercat să-l lovească cu o scrumieră

Martorii oculari le-au povestit anchetatorilor că, dupăce a tras ultima oară, Cristian Chilat s-a îndreptat spre ieşirea din local. Cusânge rece. Cu ultimele puteri, rănit fiind, Bogdan Mararu a apucat de pe masăo scrumieră, pe care a aruncat-o spre asasin. Scrumiera s-a făcut ţăndărie trotuarul din faţa cafenelei. Anchetatorii au mai stabilit faptul că, după cea părăsit cafeneaua, Cristian Chilat s-a refugiat în comuna Bârgăoani, satulDârloaia, acasă la prietenul său Ion Chilat. Acesta nu este rudă cu asasinul, printr-o stranie coincidenţă ei avândacelaşi nume de familie. Ion şi mama sa, Natalia, l-au rugat pe Cristian Chilatsă se predea. Fără succes. A doua zi, în urma percheziţiei, el a fost găsit depoliţie şi reţinut. Anchetatorii nu au găsit însă şi arma crimei. Asasinul le-adeclarat anchetatorilor, sec, că a pierdut pistolul în timp ce fugea de lalocul faptei.

Anchetatorii mai arată, în rechizitoriul înaintat judecătorilor,că în momentul crimei în cafenea se aflau foarte mulţi clienţi. De altfel, dinrelatările martorilor, dar şi ale personalului angajat, reiese că toate meselelocalului erau ocupate, iar în spaţiul destinat nefumătorilor se aflau inculsivcopii. Acest spaţiu este separat de locul crimei printr-un perete.

La faţa locului au ajuns imediat echipe ale ambulanţei.Fraţii Mararu au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ,unde medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul lui GheorgheMararu. Bogdan Mararu însă a fost internat cu două plăgi împuşcate la nivelabdominal, medicii constatând un orificiu de intrare şi unul de ieşire a glonţului.Rănile au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale.

Mironescu,cercetat pentru complicitate la uciderea lui Mararu

La data de 24 decembrie 2010 procurorii au extins cercetărileşi au început urmărirea penală împotriva apropiatului lui Chilat, Ioan DumitruMironescu. Asta, deoarece el este cel care i-a indicat asasinului locul în carese afla victima şi i-a pus la dispoziţie arma crimei. Anchetatorii au dispusefectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice în vederea determinăriiprofilului genetic al lui Mironescu şi a identificării acestuia pe tuburilecartuşe culese de la locul crimei. Mai mult, anchetatorii au mai dispusefectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă Mironescupoate să participe la proces, având în vedere faptul că, la data de 14februarie 2011, acesta a fost victima unei tentative de omor în urma căreia s-aales cu fracturi şi traumatisme cranio-cerebrale multiple.

Procurorii au disjuns cauza privitoare la Mironescu, elfiind acuzat de complicitate la omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Bătaia de joc lacare îl supunea Mararu i-a indus sentimentul de ură

Anchetatorii au investigat toate pistele posibile pentrua descoperi mobilul crimei. Asta, deoarece pe piaţă fusese aruncată ipotezaunui asasinat la comandă, în spatele căruia ar sta interese de tip mafiot cevizau scoaterea din scenă a grupării Mararu. Mai mult, se punea accentul pe ocomplicitate a poliţiştilor cu aceste grupări interlope, complicitate care săfi condus la evenimentul din 14 noiembrie.

Procurorii au constatat însă că asasinatul din PiatraNeamţ reprezintă un simplu act de răzbunare. Procurorii subliniază, înrechizitoriu, faptul că, de mai mulţi ani, Gheorghe Mararu se afla în relaţiide duşmănie cu Cristian Chilat. Aceeaşi relaţie de duşmănie exista şi întreGheorghe Mararu şi un alt interlop, apropiat al lui Chilat, pe nume IoanDumitru Mironescu. Chilat şi Mironescu, spun anchetatorii, sunt prieteni vechi şiobişnuiau să se antreneze împreună, primul fiind boxer de performanţă, iar aldoilea antrenor de arte marţiale, participant la competiţii internaţionale. Pânăîn 2005, Mironescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai luiGheorghe Mararu, cunoscut cămătar la nivelul judeţului Neamţ. Cu timpul însărelaţiile dintre cei doi s-au răcit. Mironescu şi Mararu au început să se acuzereciproc pentru diverse fapte săvârşite împotriva membrilor fiecăreia dintretabere.

În noaptea de 1 spre 2 septembrie 2005, Cristian Chilat afost bătut de indivizi neidentificaţi şi băgat în spital timp de 58 de zile.Atât Chilat, cât şi Mironescu erau convinşi că în spatele agresiunii se aflăGheorghe Mararu. De altfel, acesta a şi fost cercetat penal pentru vătămarecorporală de către Parchetul Judecătoriei Piatra Neamţ, însă dosarul s-a închisodată cu prescrierea faptei. În noaptea de 22 spre 23 noiembrie 2005, dar şi înnoaptea de 7 spre 8 februarie 2006, două autoturisme ale lui Mararu, un Audi A8şi un Porsche Cayenne, au fost incendiate. Familia Mararu i-a bănuit imediat peChilat şi pe Mironescu. Lucrurile nu s-au oprit aici. La începutul lui 2006,Gheorghe Mararu a fost bătut de un necunoscut într-o scară de bloc. El nu adepus plângere la poliţie. În dimineaţa de 11 februarie 2006, Ioan Mironescu afost împuşcat de două ori, în maxilar şi în gamba dreaptă. Un necunoscut a trasasupra lui cu o armă cu amortizor. Anchetatorii au avut probe, la vremearespectivă, că în spatele tentativei de asasinat s-ar afla familia Mararu,motiv pentru care Parchetul Tribunalului Neamţ a început, la 21 martie, urmărireapenală.

La data de 24 mai 2006, mai mulţi indivizi au incendiat oproprietate a fraţilor Mararu, din Piatra Neamţ. Autorităţile l-au identificatdrept făptaş pe un apropiat de-al lui Mironescu, pe nume Daniel Păduraru.Incendiatorul a fost însă achitat de instanţă.

La data de 10 mai 2006, Mercedesul lui Bogdan Mararu afost incendiat. De această dată, făptaşul s-a dovedit a fi CristianChilat. El a fost reţinut, iar la percheziţia domiciliară a fostgăsit un pistol cu glonţ Glock şi 11 cartuşe. Chilat a fost condamnat, în anul2008, de Tribunalul Neamţ pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.Interlopul a susţinut tot timpul că nu el a incendiat maşina lui Mararu. Maimult, el îl acuză pe Gheorghe Mararu că a amplasat în imediata apropiere alocului incendiului un capac al unui pet cu urmele sale de ADN. După arestareasa pentru uciderea lui Gheorghe Mararu, Cristian Chilat le-a declarat, înscris, anchetatorilor că a fost în cel puţin două rânduri umilit şi bătut de cătrebodyguarzii lui Mararu. Astfel au crescut în el sentimentele de ură şi de răzbunare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-07-24

Mai multe imagini:
Asasinarea lui Mararu nu a fost comandată. Crima a fost doar o răzbunare personală a lui Chilat
zoom
Asasinarea lui Mararu nu a fost comandată. Crima a fost doar o răzbunare personală a lui Chilat
zoom
Asasinarea lui Mararu nu a fost comandată. Crima a fost doar o răzbunare personală a lui Chilat
zoom




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image