2016-12-05 22:44

DEZVALUIRI


Avocatul Victor Teodorescu în faţa instanţei: „Acuzaţiile sunt sinistre”

 |  16:25
Avocatul Victor Teodorescu în faţa instanţei: „Acuzaţiile sunt sinistre”

Avocatul VictorTeodorescu, acuzat că a comandat asasinarea soţiei sale, a declarat în faţainstanţei, în şedinţă secretă, cu ocazia judecării propunerii arestării preventive, că acuzaţiile care i seaduc sunt „sinistre” şi că acestea nu fac decât să-i „răsucească un cuţit îninimă”. Potrivit încheierii de şedinţă dată vineri publicităţii de magistraţiiCurţii de Apel Bucureşti, Victor Teodorescu s-a apărat mai bine decât a făcut-oavocatul său din oficiu, argumentând că nu ar fi avut cum să-l determine pe untânăr, cu antecedente penale, drogat şi al cărui fizic era jumătate din fiziculsoţiei sale, să se ducă cu un levier să-i ucidă soţia.

„Apreciazăsinistră această învinuire care i se aduce şi nu face decât să-i răsucească uncuţit în inimă. De 2 luni de când soţia sa nu mai este a dormit numai pe jumătateasa de pat şi înnebuneşte în casa în care au locuit împreună. A făcut depresie,a fost internat în spital şi urmează un tratament pentru că şi-a pierdut soţia”,notează magistraţii în încheierea de şedinţă, consemnând astfel ce a spusVictor Teodorescu în ultimul cuvânt. „S-a afirmat faptul că avea problemefinanciare dovedite, însă în aceste timpuri toată lumea are problemefinanciare. Important este să ai resurse şi posibilităţi de a trece peste ele.Solicită a se constata că are o serie întreagă de imobile. Are probleme de lichidităţi, însă nu are problemefinanciare reale. Dovadă în acest sens stă faptul că în chiar săptămâna premergătoarecomiterii faptei a încheiat o tranzacţie imobiliară care îi permite să trăiascăun număr de luni fără să facă nimic şi să încaseze 3.000 de euro pe lună”, maiarată magistraţii în documentul citat.

Avocatul VictorTeodorescu, reţinut de procurorii Parchetului General sub acuzaţia de instigarela omor, după ce ar fi comandat uciderea soţiei sale, a fost arestat pentru 29de zile, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea instanţei nu estedefinitivă şi poate fi atacată cu recurs. Avocatul Victor Teodorescu urma să încaseze,din poliţele de asigurare încheiate pe numele soţiei sale, aproximativ 200.000de lei, acesta declarând că, după decesul soţiei sale, a lichidat personal uncont al acesteia, încasând peste 160.000 de lei, se arată în referatul cupropunerea de arestare. Potrivit sursei citate, din probele strânse deprocurorii Parchetului instanţei supreme reiese că avocatul Victor Teodorescu,pe fondul existenţei unor datorii semnificative (mai exact acesta a recunoscut,la audieri, suma de aproximativ 270.000 de euro datorate mai multor persoane,dar sumele reclamate de diverse persoane fizice şi juridice depăşesc aceastăsumă), în perioada 1-29 martie a plănuit uciderea soţiei sale, prin intermediulunor interpuşi, în scopul dobândirii unor avantaje materiale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-02-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image