2018-02-23 04:35


UPDATE. Procesul lui Becali s-a amânat pentru 14 august

 |  09:41
UPDATE. Procesul lui Becali s-a amânat pentru 14 august

UPDATE, ora 09.45: Avocaţii lui Gigi Becali au cerut la şedinţa de miercuri amânarea judecării recursului formulat împotriva respingerii cererii de executare a pedepsei, lucru acceptat de magistraţii de la Curtea de Apel, care au fixat următorul termen pentru data de 14 august.

Avocaţii lui George Becali - Pavel Abraham şi Paula Iacob - au cerut amânarea pe motiv că nu au apucat să depună toate documentele privind situaţia firmelor lui Becali şi mai au nevoie de timp pentru a studia toate actele de la dosar.

Patronul Stelei spune că vrea să i se întrerupă executarea pedepsei pentru a putea rezolva situaţia financiară la zece firme pe care le deţine.

Mai mulţi jucători ai formaţiei FC Steaua Bucureşti, precum şi antrenorul echipei, au sosit miercuri la CAB pentru a-l susţine pe patronul George Becali.

Curtea de Apel Bucureşti judecă miercuri recursul omului de afaceri George Becali la decizia prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea primită de Becali.

Recursul a fost înregistrat pe 16 iulie pe rolul Secţiei I penală a Curţii de Apel Bucureşti şi are termen miercuri.

Mai mulţi jucători ai formaţiei FC Steaua Bucureşti, precum şi antrenorul echipei au sosit miercuri la CAB pentru a-l susţine pe patronul George Becali.

Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul "Valiza", el având la activ alte două condamnări de doi ani, respectiv trei ani, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi dosarul privind sechestrarea de persoane.

Ulterior, Becali a cerut Tribunalului Bucureşti contopirea celor trei condamnări, instanţa a fost de acord, însă a adăugat un spor de pedeapsă de şase luni, astfel încât el are de executat trei ani şi şase luni de detenţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-31

TAGURI: curtea de apel, bucuresti, george, becali, cerere, intrerupere, pedeapsa





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova