2016-12-10 18:52

DEZVALUIRI


Calul Senior, campion naţional, a devenit din greşeală material didactic pentru Medicina Veterinară

 |  20:24
Calul Senior, campion naţional, a devenit din greşeală material didactic pentru Medicina Veterinară

Caz neobişnuit încadrul Facultăţii de Medicină Veterinară. Un cal folosit ca material didactic,deşi avea stăpâni care încercau de aproximativ două luni să îl recupereze, amurit ieri-dimineaţă în condiţii suspecte. Toată povestea calului Senior ridicămari semne de întrebare, mai ales că declaraţiile celor implicaţi în aceastăsituaţie sunt contradictorii.

Proprietarii legalil-au încredinţat unei sportive ca să îlîncalece şi să intre în concurs cucondiţia să fie îngrijit şi dacă există probleme să fie returnat lor. Înaugust-septembrie 2010 a fost donat la Facultatea de Medicină VeterinarăBucureşti de către clubul de echitaţie Agrointernaţional, unde era folositpentru şcoală. După mijlocul lui octombrie, Roxana Hădărean a aflat de situaţiacalului Senior şi a făcut demersuri neoficiale şi oficiale să fie lăsat săplece de la FMV. Însă de pe 25 octombrie 2010, de la înregistrarea oficială aprimei cereri de adopţie, aceste demersuri au fost desconsiderate. Ieri-dimineaţă,o sursă din FMV ne-a contactat să ne informeze că Senior a murit. Am vorbit curectorul facultăţii, Ştefan Diaconescu, care susţinea că animalul trăieşte şică se lucrează la formele legale pentru a fi returnat proprietarului. Calul numai era însă în grajd şi, din discuţiile cu un student, a reieşit că Senior afost omorât, se pare, din greşeală. „Studenţiin-au întrebat pe nimeni în momentul în care l-au luat pe el să-l taie. Efectivl-au luat de capul lor. Voiau să-l taie p-ăsta întâi. Fii atentă că acum vor să strice materialul. Or să facă o necropsie lamişto, am fost de faţă când discutau aia. Nu te-au lăsat să faci poze că sevedea că are jugulara tăiată. Ei or să declare în acte că a fost eutanasiat dincauza colicii. Oricum, la necropsie trebuie să apară că în sânge are substanţade la eutansiere şi la el nu o să apară. Ei aici or să falsifice actele, amfost de faţă”, a declarat studentul pentru „Puterea”. Întrebat dacă nu aunevoie de o aprobare înainte de a eutanasia un animal, acesta a răspuns: „Nu,n-au nevoie de aprobare, aşa merg lucrurile la noi în facultate”. Am reuşit săstăm de vorbă şi cu profesorul Georgescu Bogdan din cadrul FMV: „Acum este lanecropsie şi încercăm să aflăm ce s-a întâmplat cu el. A murit subit şi trebuievăzută cauza morţii, d-aia nu am cum să vă ajut în momentul acesta”, a declaratacesta pentru „Puterea“.Decanul FMV, GabrielPredoi, ne-a declarat că Senior a murit de colică.Aceasta s-a stabilit în urma necropsiei efectuatede medicii facultăţii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638951-11-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

NS15
07 Dec 2010

Probabil au ramas fara cai bolnavi de omorat cu brutalitate. Ce nu fac unii oameni pentru stiinta...
CUCU
09 Dec 2010

Calul Senior o fost campion national cum a fost si Hadarean Roxana campioana. Adica niciodata!!! Ca sa vedeti ce minciuni si telenovele scoateti si denigrati acest sport.
CALULOLT80
10 Dec 2010

Intradevar Hadarean Roxana nu a fost niciodata campioana. Hadarean e o persoana caruia ii place sa se dea mare, dar nu ii reuseste. Mai bine ar sta in banca ei. A ajuns sa se laude singura si sa-si faca complimente pe FB. Imi pare nespus de rau pentru calul Senior. Pe FB contul Senior Hope e facut de H.R. mai departe cred ca se intelege.
ROXANA
12 Dec 2010

Inca o data va spun, nu eu administrez contul lui Senior de pe Facebook. Si nici pe YouTube nu am decat un singur cont. Incredibil... altii mi-au facut complimente... Nu am sustinut niciodata ca sunt campioana, dar vicecampioana nationala am fost, si la fel a fost si Senior in 2008 cu Doina la proba Avansati.

Adauga un comentariu

Random image