2016-12-03 16:04

DEZVALUIRI


Caransebeş, declarat oraş-martir

 |  21:00
Caransebeş, declarat oraş-martir

Deşi au trecut 21 de ani de când românii au ieşit în stradă pentru a-şi câştiga libertatea, pe harta ţării continuă să apară oraşe declarate „martir”. Ultimul de pe o listă destul de lungă, oraşul de baştină al lui Fernando, Caransebeş.

Din data de 6 ianuarie 2012 locuitorii din Caransebeş pot fi mândri: oraşul lor a fost declarat oficial oraş-martir, după ce cu o zi înainte actul de promulgare a Legii 7 din 2012 a fost semnat şi de preşedintele Traian Băsescu. Ion Marcel Vela, primarul oraşului, a declarat pentru „Puterea” că este mândru de această decizie şi că le mulţumeşte tuturor parlamentarilor, indiferent din ce partid fac parte, pentru faptul că au consimţit la adoptarea legii. Primarul din Caransebeş spune că primele demersuri de recunoaştere a localităţii drept oraş-martir au fost făcute încă din 1995, însă prevederile legilor în vigoare la acea dată au declasificat oraşul din această categorie. Mai exact, în Caransebeş au decedat patru oameni, iar legile din 1995 cereau un număr mai mare de victime pentru ca o localitate să poată solicita titlul de martir, indiferent de numărul de locuitori. Între timp, unii dintre cei 15 răniţi la revoluţia din Caransebeş au decedat şi nu au mai apucat să îşi vadă meritele recunoscute. Primarul Vela s-a mai declarat mândru şi de faptul că oraşul său ar fi fost cel de-al treilea care s-a declarat oraş liber, după Timişoara şi Lugoj. În noiembrie 2011 altor două oraşe, mult mai mari decât Caransebeşul, Constanţa şi Craiova, le-a fost recunoscută titulatura de oraşe-martir. De menţionat că în cazul municipiului Craiova, unde în decembrie 1989 au murit 30 de oameni, alţi 64 fiind răniţi, 14 deputaţi au votat împotriva declarării oraşului drept unul martir, iar alţi 20 s-au abţinut. În ceea ce priveşte Constanţa, iniţiativa parlamentară a avut-o Amet Aledin, de la minorităţi şi independentul Mircia Giurgiu. Imediat, din patriotism local, prefectul de Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a ieşit la rampă declarând că va dispune ca la toate intrările în oraş să fie amplasate plăcuţe pe care să scrie cât mai vizibil: ”Constanţa-Oraş martir”. O lună mai târziu, în decembrie 2011, Dumitru Oprea, parlamentarul ieşean, a provocat un adevărat scandal în momentul în care a încercat să treacă prin Parlament o lege prin care Iaşiul să fie recunoscut drept oraş iniţiator al revoluţiei. Oprea susţinea că la Iaşi a existat momentul „14 decembrie”, cu două zile înainte de pornirea revoltei populare la Timişoara. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a taxat imediat iniţiativa şi pe iniţiatori drept impostură şi impostori.

Titlul este onorific şi nu aduce beneficii

Toată această zbatere a parlamentarilor de diverse culori politice de a înregistra prin lege oraşele sau municipiile unde au candidat drept oraşe-martir nu pare a fi altceva decât o simplă propagandă politică. George Costin, secretar de stat, şeful Secretariatului de Stat pentru problemele revoluţionarilor din 1989, a declarat pentru “Puterea” că aceste recunoaşteri sunt strict onorifice şi nu aduc nici un fel de beneficii materiale sau de altă natură pentru revoluţionarii din respectivele localităţi. „Iniţiativele acestor legi aparţin parlamentarilor. Poate că la un moment dat, datorită legislaţiei, unele localităţi nu au fost trecute în categoria oraşelor-martir”, a declarat Costin. Preşedintele Traian Băsescu declara recent, pe aceeaşi temă: ”Eu nu am fost implicat în revoluţie, am fost într-un oraş mai liniştit, la Constanţa, unde s-au făcut şi acolo că a fost revoluţie, au luat covoarele de prin CC, deci mare revoluţie a fost acolo, avem mulţi revoluţionari de Constanţa, oraş-martir. Văd că toate oraşele se fac oraşe-martir, am ajuns la o penibilitate ieşită din comun. Şi acum mai tot vin legi aprobate de Parlament, tot declarăm oraşe-martir ale revoluţiei”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-23

TAGURI: caransebes, oras martir



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Oraşul lui Bacovia, Capitală a Tineretului din România Un titlu prestigios şi premiul de 50.000 de euro a câştigat oraşul Bacău în competiţia... 14 Noi 2016 | (0)
„Tigrul din orașul nostru” este prima producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” „Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu este prima producție a Teatrului „Matei... 28 Noi 2016 | (0)