2018-12-18 21:27


CERERE. Tiberiu Niţu se retrage la Ploieşti

 |  18:34
CERERE. Tiberiu Niţu se retrage la Ploieşti

Parchetul General susține că Tiberiu Nițu, prin cererea adresată CSM, în care solicită să fie trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești după încetarea mandatului de procuror general, nu a făcut decât să se conformeze dispozițiilor legale și regulamentare privind cariera procurorilor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, remis miercuri Agerpres, "cu cel puțin șase luni înainte de încetarea mandatului funcției de conducere, procurorii care ocupă aceste funcții trebuie să comunice Direcției Resurse Umane și Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii opțiunea cu privire la parchetul la care doresc să funcționeze". 

Tiberiu Nițu a depus o cerere la Secția pentru procurori a CSM în care a solicitat "continuarea activității într-o funcție de conducere" la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, după încetarea mandatului de procuror general al României. Solicitarea lui Tiberiu Nițu a fost aprobată în ședința de marți a Secției pentru procurori a CSM. Tiberiu Nițu a fost numit în funcția de procuror general al României la data de 16 mai 2013, cu un mandat de 3 ani. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-18

TAGURI: cerere, tiberiu, nitu, ploiesti
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...