2016-12-11 04:30

DEZVALUIRI


CNADNR şi Ministerul Finanţelor, în topul instituţiilor care au cheltuit cei mai mulţi bani pe servicii de asistenţă juridică

 |  19:06
CNADNR şi Ministerul Finanţelor, în topul instituţiilor care au cheltuit cei mai mulţi bani pe servicii de asistenţă juridică

Curteade Conturi solicită Senatului, printr-o adresă transmisă acestei Camere, săelaboreze o lege prin care să restrângă situaţiile în care autorităţile localeşi centrale pot să angajeze servicii prestate de cabinete de avocatură private.

ChestorulSenatului, Ioan Chelaru (PSD), a declarat că membrii Biroului Permanent au luat,luni, în discuţie un Raport al Curţii de Conturi privind situaţia cheltuielilorefectuate cu angajarea unor servicii de asistenţă juridică şi reprezentare decătre instituţii ale autorităţilor publice locale şi centrale. ConducereaSenatului a decis, potrivit lui Chelaru, să transmită raportul Comisiei debuget, finanţe pentru a elabora un punct de vedere.

PotrivitRaportului Curţii de Conturi, peste 400 de instituţii controlate au angajat, înperioada 2008-2010, cheltuieli de 317,8 milioane de lei cu astfel de servicii.În raport se mai arată că toate aceste instituţii aveau structuri juridiceproprii, a căror funcţionare a costat, în total, în aceeaşi perioadă, 274,6milioane de lei. Curtea de Conturi menţionează printre instituţiile care auefectuat cele mai mari cheltuieli cu societăţile şi respectiv cabinetele deavocatură Ministerul Finanţelor Publice şi Compania Naţională de DrumuriNaţionale din România. "Urmare a verificărilor efectuate în perioada 2008-2009la unele instituţii publice, în actele de control încheiate s-au constatat canejustificată, neeconomicoasă şi ineficientă plata unor cheltuieli foarte maricu servicii de consultanţă, respectiv de reprezentare juridică, în condiţiileîn care obiectul contractelor încheiate şi prestaţiile efectuate constituiauatribuţii de serviciu ale angajaţilor din compartimentele juridice", semai arată în documentul citat.

Potrivitraportului, printre instituţiile unde controlorii financiari au constatatastfel de situaţii se numără Administraţia Lacuri, Parcuri şi AgrementBucureşti, Administraţia Străzilor, Opera Naţională Română. "Din datelecuprinse în prezentul Raport rezultă că ne aflăm în prezenţa unei cheltuielivădit ineficientă a banului public, care impune, pe viitor, măsuri deeliminare, înlăturare", apreciază preşedintele Curţii de Conturi, NicolaeVăcăroiu, semnatarul raportului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-02-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image