2018-12-18 16:06


CNAIR, sabotată din interior în beneficiul unor constructori bine conectați la contracte publice. Metoda „consultanței”, sau cum să „scurgi” milioane de euro din firmele de stat (II)

 |  11:48
CNAIR, sabotată din interior în beneficiul unor constructori bine conectați la contracte publice. Metoda „consultanței”, sau cum să „scurgi” milioane de euro din firmele de stat (II)

Vom prezenta, pe larg, doar UNA din sutele de combinații de la nivelul CNADNR/CNAIR, în care prejudiciul este un „mizilic” de doar 25 milioane de euro!!! Repetăm, chiar cu riscul de a fi enervanți: ne referim doar la O SINGURĂ COMBINAȚIE pe partea de revendicări contractuale, „claimuri”, așa cum li se spune în limbaj tehnic, fără să luăm în calcul achizițiile publice, contractele de modernizare sau construire drumuri naționale și autostrăzi, cele pentru implementarea rovinietei sau altele asemenea, derulate de CNADNR.

Așa, veți putea realiza magnitudinea jafului din această companie de stat, pe care o puteți multiplica ușor la TOATE companiile de stat…

Iar cel mai grav este că, așa cum vom arăta în continuare, persoanele responsabile sunt bine-mersi ÎN FUNCȚII, sprijinite de actualul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, prietenul intim al constructorului Dorinel Umbrărescu, singurul „rege al asfaltului” rămas în activitate.

Ca un preambul, ne simțim datori să arătăm și contextul anului 2013, când ministrul Fondurilor europene de atunci, Eugen Teodorovici, explica la o televiziune cum se fac șmenurile în achiziții pubice: pui licitația într-o perioadă când lumea este mai puțin atentă, spre exemplu în perioadă sărbătorilor de Crăciun sau de Paște, și faci apoi o atribuire „cinstită”!

SCA Rațiu & Rațiu, adică firma la care, conform documentelor disponibile la Baroul București, a fost asociat un fost ministru al Transporturilor, a luat în DOAR un an de zile, de la CNADNR-ul condus de practic de fostul ministru - prin interpușii săi Mircea Pop și Narcis Neaga, secondați de Ionuț Masala și Andrei Filipescu -, peste 1,5 MILIOANE de euro pentru niște opinii juridice pe care le puteau formula și juriștii CNADNR, în număr de 56….

În ziua de 11 iulie 2013 probabil că a fost carnaval la SCA Rațiu & Rațiu, dar nu pentru că ar fi sărbătorit cu întârziere Ziua SUA, sau în avans Ziua Franței, ci pentru că au încasat de la fraierii din CNADNR peste 2 milioane de lei…din care 497.083,65 lei pentru doar 6 zile de muncă!!!

La fel de norocoasă a fost și ziua de 4 noiembrie 2013, când au mai jumulit alte 1,5 milioane de lei…Deh, noroc social-democrat, ar putea spune unii!!!

Iar spectacolul ăsta grotesc a continuat cu frenezie în 2014 și 2015…

Nu este însă prima dată când se aruncă cu bani pe diverse servicii de consultanță, dar, din păcate, memoria banilor este scurtă, iar a românilor la fel!

Într-un raport al Curții de Conturi se spunea explicit că „Remarcăm modul discreționar în care entitățile publice locale au înțeles să cheltuiască banul public prin angajarea serviciilor de avocatură externe. Angajarea unei societăți de avocatură NU DEMONSTREAZĂ, ca regulă, OPORTUNITATEA de a apela la asemenea servicii. Autoritățile publice nu au urmărit activitatea firmelor de avocatură și nu și-au exercitat propriile drepturi”. Cele 400 de firme de stat controlate de Curtea de Conturi cheltuiseră în ultimii doi ani 274,63 milioane de lei cu juriștii proprii și 317,85 milioane de lei cu firmele de avocatură externe. În total, 592,49 milioane de lei. Din păcate, așa cum spuneam, în România memoria este scurtă!!! Contractele de consultanță au revenit în actualitate…


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-31

TAGURI: cnadnr, neaga, filipescu, masala, ratiu, pop
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ROMA
31 Mai 2018

cnair cnir ccr cncd asf cna desfiintati.cei de la cnair trebuiau arestati .numai infractori peste tot.
Random image



Ultimele stiri






loading...