2019-01-23 20:31


CNAS plătește pentru diagnosticarea sistemului informatic mai mult decât înainte! Document

 |  21:01
CNAS plătește pentru diagnosticarea sistemului informatic mai mult decât înainte! Document
Robert Veress

PUTEREA a intrat în posesia unor documente care dovedesc, fără dubiu, că vom plăti mai scump funcționarea cardului de sănătate, deși, în aparență, cei care au câștigat licitația pentru mentenanța sistemului, au cerut un preț mai mic. Din aceste documente reiese un fapt simplu: HP a cerut pentru serviciile de diagnosticare completă a sistemelor din Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) mai puțin de 10.500 de euro, inclusiv TVA. Joi, 3 noiembrie, chiar înaintea celei de-a treia avarii majore a PIAS în decurs de trei săptămâni, președintele CNAS, Radu Țibichi, a aprobat o „Notă de determinare a valorii estimate”, prin care s-a stabilit un cost de 11.200 de euro plus TVA, pentru diagnosticarea erorilor PIAS.

În ediția de ieri am anunțat că situația cardului de sănătate nu se va rezolva ani de zile de acum înainte, dacă nu se vor lua măsuri radicale. Surse din CNAS ne-au informat că tocmai ieri, în timp ce redactam acel articol, la Casa de Sănătate se semna contractul de mentenanță a platformei care permite verificarea calității de asigurat a unei persoane în baza codului numeric personal, respectiv a sistemului informatic al cardului de sănătate (CEAS). Oficial, informația a fost dezmințită de purtătorul de cuvânt al CNAS, Augustus Costache. Acesta a precizat însă că „într-adevăr, suntem foarte aproape de semnarea contractului”.

Amintim că licitațiile cele două contracte au fost câștigate de Teamnet International, firmă controlată de deputatul PRU Sebastian Ghiță, la sfârșitul lunii iunie 2016. Teamnet a solicitat un preț de 22,3 milioane de lei, cu aproape cinci milioane sub cel estimat de CNAS. Cu această ofertă de preț, Teamnet a eliminat HP, firma care a realizat și întreținut sistemul.  Dar, Teamnet nu deține licențe pentru niciun produs HP dintre cele care au fost utilizate la realizarea platformei CEAS, nici cotațiile pentru produsele software, nu are nici personal calificat (certificat) pentru asemenea operațiuni și nici experiență de lucru cu sisteme similare.

Este ca și când îți cumperi un ceas japonez, după un timp se defectează și te duci să ți-l repare la o orologerie elvețiană. Elvețianul nu are expertiză în ceasuri japoneze, dar, politicos, nu te va refuza, fiindcă pe firma lui scrie „repar orice, ieftin”. Însă, va fi nevoit să se adreseze japonezilor. Aceștia îi vor furniza piesele de schimb, evident la un preț mare. Și uite așa, vei plăti dublu reparația, decât te-ar fi costat ducându-te la ceasornicăria japoneză.

800 de euro/om/zi este suma pentru care au fost incriminați doi foști președinți CNAS

Este limpede că oferta Teamnet este nerealistă, că firma lui Ghiță nu poate executa mentenanța unui sistem informatic realizat de o altă firmă (HP), la un preț mai mic decât aceasta. Iar „Nota” pe care o prezentăm azi este o dovadă concludentă în acest sens.

Augustus Costache susține că nu cunoștea conținutul Notei și nu este cert că aceasta va face parte din contractul cu Teamnet, fiind posibil să vizeze o operațiune de diagnosticare realizată separat, în afara contractului. Chiar și așa, este de reținut că CNAS a decis să plătească Teamnet cu 28% peste prețul solicitat de HP, pentru aceeași operațiune! Augustus Costache spune că, având în vedere costul diagnosticării, nu s-a impus organizarea unei licitații separate. Corect, dar oferta HP era, totuși, la îndemână… Și, dincolo de asta, rămâne ideea că, dacă pentru această operațiune, s-a achitat cu aproape o treime peste prețul HP, este cert că și celelalte operațiuni de mentenanță vor fi mai scumpe și se va depăși cu mult suma contractată inițial.

Nota pe care o prezentăm mai relevă un aspect important: dacă actuala conducere a CNAS are dreptate și 800 de euro/om/zi este prețul corect pentru munca de IT la PIAS, atunci DNA a incriminat degeaba fostele conduceri ale Casei. Amintim că, în luna mai a.c., DNA a declanșat urmărirea penală împotriva HP România și a nouă persoane care au ocupat sau mai ocupă (trei dintre ele) funcții de conducere în cadrul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Acuzația procurorilor DNA constă în faptul că, prin semnarea actelor adiționale între CNAS și HP s-ar fi produs „un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA, reprezentând diferenţa între valoarea serviciilor facturate de SC HP ROMÂNIA SRL (760 - 804 euro/zi/om - n.r.) şi costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om”.

Acum, una din două: fie este „săltat” și actualul director al CNAS, Radu Țibichi, fie sunt dezincriminați predecesorii săi, Irinel Popescu și Vasile Ciurchea.

Situația de la AEP

Teamnet și Siveco sunt cele două firme din IT care au lucrat pentru Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în perioada în care DNA spune că Ana Maria Pătru, președintele demisionar al instituției, arestată miercuri, este acuzată că a primit șpagă 275.000 de euro, pentru atribuirea unor contracte și pentru trafic de influență pe lângă ministrul Economiei din cabinetul Emil Boc 2 - Ion Ariton. Pătru a încasat 225.000 de euro de la una dintre firme și 50.000 de euro, de la cealaltă. DNA nu a formulat încă acuzații publice la adresa persoanelor juridice și nici nu le-a nominalizat, însă Teamnet și Siveco, respectiv Sebastian Ghiță și Irina Socol, sunt principalii suspecți. Atât Teamnet, cât și Siveco, sunt contractante și la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Siveco e implicată în informatizarea sistemului încă de la început, Teamnet a fost cooptată anul acesta.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-20

Documente:

TAGURI: cnas, diagnostic, sistemul informatic, document, ceas, cnas
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


UN BUCURESTEAN
18 Noi 2016

Cardul de sanatate este si va fi un esec. Trebuia dosarul medical si fisa, reteta electronica sa functioneze dupa CNP-ul fiecarei persoane. Apoi serverele alocate pe segmente mai mici de gestionare, la nivel de sectoare, zone arondate, dupa marimea demografica a oraselor. S-a pornit pompieristic, cu coruptie si bani platiti aiurea. Aruncam banii la firme de doi lei si apoi ne vaitam ca nu sunt bani pentru sanatate. Cei care au fost platiti pentru card si servere, softuri proaste sa dea banii inapoi cu penalitati.
Random image



Ultimele stiri





loading...