2018-07-23 20:40


Comisia de la Veneția, SOLICITARE URGENTĂ către autoritățile române, după modificarea Legilor justiției

 |  17:44
Comisia de la Veneția, SOLICITARE URGENTĂ către autoritățile române, după modificarea Legilor justiției

Comisia de la Veneţia a emis, vineri, o opinie preliminară în legătură cu modificările la cele trei legi ale justiţiei din România, formulând o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui României şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor. Exeperţii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi.

Comisia de la Veneţia a prezentat vineri avizul preliminar pe tema proiectelor de amendamente asupra a trei legi din România în domeniul justiţiei, după sesizări de evaluare făcute de preşedintele României şi de Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În conformitate cu procedura avizelor preliminare în cazurile urgente, Comisia de la Veneţia a autorizat transmiterea evaluării autorităţilor române. Comisia de la Veneţia urmează să susţină acest aviz, fără modificări, în sesiunea plenară din octombrie.

Potrivit raportului, Comisia de la Veneţia formulează următoarele recomandări adresate autorităţilor din România:

- "să reexamineze sistemul de numire / revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituţie, în perspectiva oferirii condiţiilor pentru un proces de numire / revocare neutru şi obiectiv, prin menţinerea rolului instituţiilor, precum preşedintele ţării şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului Justiţiei";

- "să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluţiile procurorilor pentru situaţiile de nefundamentare";

- "să elimine restricţiile propuse asupra libertăţii de exprimare a judecătorilor şi procurorilor".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-13

TAGURI: comisia de la venetia, legile justitiei





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
13 Iul 2018

Aceasta comisie de ce nu spune sa exite răspunderea magistratilor(INCLUSIV A Procurorilor care se consideră....magistrati)
APOLITIC
13 Iul 2018

Iata cum comisia intareste rolul presedintelui si al CSM inpropunerea de numire si revocare a procurorilor sefi. De un an si jumatate mafia psd distruge justitia romana creind legi pentru apararea HOTILOR SI BORFASILOR DIN ORGANIZATIA LOR MAFIOTA SI ANTIROMANEASCA.
PAUL SAARI
13 Iul 2018

ACESTE CREDITE APLICABILE TREBUIE SĂ CĂPUNEȚI DIN SUA, AICI ÎN STATELE UNITE 5.00% RATA DE DOBÂNZI. De asemenea, vă putem conecta la investitori cu o capacitate financiară foarte mare pentru a vă finanța proiectele cu capital intensiv. a lua legatura; creditingfund@gmail.com Paul Saari ..
ANONIM
13 Iul 2018

Mafia nu e nici a psd, nici a nus caraui partid, e colectiva
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova