2016-12-05 04:28

DEZVALUIRI


Copilul torturat, violat şi lăsat să moară în 2004, posibilă victimă a reţelei

 |  19:48
Copilul torturat, violat şi lăsat să moară în 2004, posibilă victimă a reţelei
Cadavrul lui Ion Gabriel Dragomirescu,zis Iţă, în vârstă de 12 ani, a fost descoperit pe 2 februarie 2004, în jurulorei 7.00, la marginea drumului careleagă Complexul Snagov de Drumul Naţional 1, la nici 150 de metri de şoseauanaţională.

Procurorul Marian Gherman, cel care aavut iniţial dosarul, îşi aminteşte că “micuţulera aşezat pe spate, cu genunchii spre gură. Era dezbrăcat de cele două perechide pantaloni, iar chiloţii erau lăsaţi până în dreptul genunchilor. Nu avea unbocanc. Avea mâna dreaptă fracturată, iar mâna stângă era luxată”. Mediciilegişti au stabilit că a murit strangulat. În primul raport medico-legal searăta că "suspectul a murit prin asfixie mecanică, dar nu este cunoscutobiectul folosit pentru a-l strangula, putea fi un lanţ, un cordon sau ocurea". În plus, el fusese violat înainte de a fi ucis. Deşi multe probeau fost distruse până la sosirea anchetatorilor la faţa locului, ei au stabilitcă băiatul fusese ucis în altă parte. La o nouă expertiză medico-legală s-astabilit că băieţelul nu a murit acolo unde a fost găsit. El s-a târât sprestradă 15 metri, lăsând în urma lui dâre de sânge. A murit înainte de a figăsit. Pe pantalonii victimei, puţin mai sus de nasture, au fost găsite urmebiologice. Două profiluri ADN - saliva victimei şi lichid seminal aparţinândaltei persoane.

“Ultimaoară, băieţelul a fost văzut pe 30 ianuarie 2004 la ora 20.30, la 100 de metride casă. Din dosar lipsesc 30 de ore de la dispariţie până când a fost găsit.Nu ştim ce s-a întâmplat în acest timp. Conţinutul gastric a arătat că ultimamasă a micuţului a constat în hamburger şi cartofi prăjiţi. De altfel, lângăcadavru a fost găsit un calendar promoţional de la Mc Donald`s.Am sperat că imaginile surprinse de camerele de supraveghere din fast food-urine vor clarifica cu privire la cine la însoţit pe micuţ. Din păcate camereleerau montate doar de formă”, a spus procurorulMarian Gherman. A durat mai bine de două zile până când anchetatorii au aflatcine sunt, poliţiştii Secţiei 14 rătăciseră prin sertare sesizarea dedispariţie depusă de tatăl copilului cu două zile înainte de a fi găsit mort.

În 2004, Ion Gabriel Dragomirescu eraelev în clasa a patra la Şcoala „Mihai Eminescu“ din Bucureşti şi locuiaîmpreună cu tatăl său şi concubina acestuia, dar şi cu sora mai mare, elevă înclasa a cincea. Proba ADN despre care se presupune că îi aparţine autorului crimeinu i-a ajutat la rezolvarea cazului, deşi au avut peste 200 de suspecţi şi auaudiat peste 1.000 de persoane în dosar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-07-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image