2018-10-19 19:15


Corpul de control al premierului verifică intervenţia de la Colectiv

 |  11:17
Corpul de control al premierului verifică intervenţia de la Colectiv

Corpul de Control al premierului verifică modul în care s-a intervenit în noaptea incendiului din clubul Colectiv, când 63 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite. Dacian Cioloş a cerut verificări la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi la spitalele care i-au primit şi tratat pe răniţi, transmite b1.ro.

Corpul de control al premierului face verificări la Ministeru de Interne, la Ambulanța București, la Inspectoratele pentru Situații de Urgență și la ministerul Sănătății.

Valentin Mircea, seful Corpului de Control, a declarat că nu rezultă că a fost „cea mai bună intervenţie” care se putea face la acel moment.

"In linii mari, nu rezulta ca a fost cea mai buna interventie care se putea face la acel moment. Nu dam inca un calificativ, pentru ca nu avem inca inchisa aceasta analiza, dar ca se putea mai bine, da, asta rezulta”, a precizat Valentin Mircea, potrivit stirileprotv.ro.

Şeful Corpului de Control a mai spus că autorităţile au fost luate prin surprindere de acel aveniment.

"Cu siguranta, ce pot sa va spune este ca nu a fost cea mai promta interventie. Au fost luati multi, totusi, prin surprindere de acel eveniment. De exemplu, planul rosu putea fi declansant mult mai devreme”, a subliniat Valentin Mircea. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-03

TAGURI: corup, control, premier, verifica, interventie, colectiv
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MANIX
02 Feb 2016

Cel mai usor lucru edte controlul !Tare as fi vrut sa-i vad pe astia de controleaza cum ar fi actionat in seara respectiva.Din birou este usor sa spui ca pg 47 din procedura "x" a fost partial interpretata gresit.Sictir golanilor cotrolori !
ANA
02 Feb 2016

Sa-i salveze de acum inainte "corpul de control"! Nu le iese cu 2 tururi la locale si turbeaza!
Random image



Ultimele stiri






loading...