2018-12-16 08:02


Culmea RISIPEI: Pătuțuri pentru secția de pediatrie la 4.000 de lei/bucata

 |  22:04
Culmea RISIPEI: Pătuțuri pentru secția de pediatrie la 4.000 de lei/bucata

Pătuțuri cu 4.000 de lei bucata și birouri de 5.000 de lei fiecare. Aceste dotări la preț exorbitant au declanșat un scandal la spitalul din Piatra Neamț. Noua conducere a descoperit abia acum achiziția făcuta de foștii șefi ai spitalului. Dar și că o parte din mobilier nu e potrivit pentru Secția de Pediatrie și va fi transferat în alte saloane. Contractul ar fi fost semnat în urmă cu câțiva ani iar mobilierul era destinat Secției de Pediatrie aflate în proces de renovare.

Contractul pentru dotarea Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Neamț a fost semnat în anul 2015 de fostul manager, însă lucrările au fost finalizate de curând, iar mobilierul a fost livrat. Așa a descoperit actuala conducere a spitalului sumele uriașe alocate pentru achiziții.

Nu știe însă nimeni care au fost criteriile pentru alegerea unui pătuț care costă cât o piesă de mobilier de lux.

"Nu sunt conforme, câteva paturi sunt pentru adulți, incubatoarele nu sunt potrivite" – manager Spitalul Județean Neamț, Cristina Atănăsoaie Iacob.

Pătuțurile nu au doar un preț exorbitant, dar sunt nepotrivite și chiar pun în pericol viața copiilor, susțin reprezentnații spitalului. Iar restul mobilierului nu are legătură cu activitatea sectiei.

Un exemplu ar fi cele 47 de birouri, cu mult peste necesarul secției, cumpărate cu 5000 de lei bucata.

O comisie desemnată de conducerea spitalului analizează contractul din 2015 și încearcă să returneze mobilierul.

Reprezentanții firmei se apără și susțin că piesele de mobilier livrate respectă contractul.

Fostul manager al spitalului nu a dorit să comenteze acuzațiile care i se aduc.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-10

TAGURI: scandal, pediatrie, spital piatra neamt, patuturi, copii
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...