"Puieţii de mesteacăn au fost achiziţionaţi în perioada 2009-2010 cu preţuri cuprinse între 1.510 lei/bucată fără TVA şi 1.800 de lei/bucată fără TVA, în condiţiile în care preţul pe bucată pentru un astfel de produs practicat de comercianţii de profil (RNP Romsilva) era cuprins între 12 lei/bucată fără TVA şi 48 lei/bucată fără TVA, în funcţie de soi, înălţime şi circumferinţă - preţ supraevaluat de aproximativ 100 ori", se precizează în referatul întocmit de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DNA, citat de Agerpres. Conform aceleiaşi surse, edilul a aprobat şi alte achiziţii la preţuri cu mult mai mari decât cele ale pieţei. Este vorba de puieţi de salcie şi de tei la preţuri supraevaluate de 30 de ori, stingătoare de incendiu la preţuri supraevaluate de opt ori, sau coşuri de gunoi stradale la preţuri supraevaluate de trei ori. "În plus pentru a da aparenţa unor proceduri reale, s-au depus în anumite cazuri la dosarele de achiziţii înscrisuri false, respectiv oferte pretins a fi emise de comercianţi din respectivul domeniu", se menţionează în referat. Procurorii mai arată că, pentru a se justifica preţurile mari la care au fost achiziţionate unele produse, acestea au fost facturate pe părţi componente, astfel încât valoarea finală a fost cu mult peste preţul pieţei de la acel moment.
Dorel Toma a fost reţinut de procurorii anticorupţie pe 19 aprilie, pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, toate în formă continuată.