2018-11-17 21:34


Cum se încearcă punerea pe butuci a Programului Național de Transplant. Cazul doctorului Zota și care este de fapt adevărul despre cum se distribuie organele prelevate de la donatori

 |  01:10
Cum se încearcă punerea pe butuci a Programului Național de Transplant. Cazul doctorului Zota și care este de fapt adevărul despre cum se distribuie organele prelevate de la donatori

Situația în domeniul transplantului în România este destul de albastră, dacă ar fi să ne luăm după numărul în continua scădere al operațiilor de acest tip realizate în ultimii ani.

Ca ordin de mărime, s-a ajuns ca de la sute de operații realizate anual, cu doar 5-6 ani în urmă, să fie efectuate doar câteva zeci anul acesta. Și nu este vorba de ceva care ar putea fi ușor trecut cu vedere. Operații mai puține înseamnă că foarte mulți pacienți, pentru care transplantul este singura șansă la viață, mor așteptând organul salvator. Conducerea Agenției Naționale de Transplant s-a schimbat în vara acestui an, însă nimic nu pare să indice o îmbunătățire a situației. Ba mai mult, Registrul Național de Transplant dă rateuri, nu în ultimul rând din cauza faptului că cineva din conducere și-a prins urechile în sistemul informatic.

Unul dintre foștii președinți ai Agenției Naționale de Transplant, doctorul Victor Zota, ajuns în atenția presei în scandalul traficului de ovule de la clinica Sabyc, este acum în lumina reflectoarelor într-un scandal cu privire la distribuirea de organe. Se pare însă că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere, iar vinovatul nu este căutat unde ar trebui.

Trebuie spus că Victor Zota a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare în cazul traficului de ovule. La momentul arestării, el spunea că instituția pe care a condus-o și Inspectia Sanitară de Stat au arătat că centrul Sabyc poate funcționa și că pentru elaborarea unui ordin de ministru pentru acreditare este nevoie de șapte-opt luni. Victor Zota preciza că personalul care a fost declarat de reprezentanții clinicii "nu avea nicio legătură" cu medicii care activau de fapt, în clinică.

Numele lui Zota a reapărut în spațiul publică acum, când cineva încearcă din răsputeri discreditarea unor reputați specialiști români care, în cariera lor, au obținut succese uriașe în profesie și datorită cărora mii de români, astăzi, trăiesc, scrie stirilekanald.ro. Pentru că acești medici s-au luptat, singuri, cu un sistem greoi și au reușit să pună pe roate un mecanism prin care și România să intre în rândul statelor în care se efectuează transplatul de organe. Fie că vorbim aici despre rinichi, despre ficat sau despre inimă.

Revenind la „cazul Zota”, medicului i se reproșează, mai nou, că s-ar fi erijat în unicul distribuitor de organe din România, că dispunea după bunul său plac, trimițând organul acolo unde avea chef domnia sa, în funcție de prieteniile pe care le avea, fără să respecte anumite protocoale.

Potrivit unor informații vehiculate recent în spațiul public, Corpul de Control al Ministerului Sănătății, care face verificări la Agenția Națională de Transplant, ar fi descoperit că, în instituție, nimeni nu ar fi știut exact câte persoane aveau nevoie de un organ, pentru că în Registrul Național de Transplant datele nu erau introduse în timp real. Surse din Ministerul Sănătății spun că, în urma verificărilor nu s-a putut constata câte perechi de rinichi și de plămâni au fost prelevate și transplantate, căci în ANT nu există nicio informație privind etapele lanțului de la donare la transplant, lucru care contravine directivelor europene, scrie site-ul stirilekanald.ro.

Aceleași surse din MS au susținut că întreaga activitate de transplant a fost coordonată în toți acești ani de o singură persoană, doctorul Victor Zota, și nu de Agenție, așa cum ar fi fost normal. Conform unui ordin intern al SABIF, Victor Zota primea informația privind existența donatorului, el contacta spitalele unde se aflau potențialii pacienți, tot el decidea când se prelevau organele și unde mergeau.

Surse mai mult decat implicate în fenomenul transplantului de organe din Romania, citate de stirilekanald.ro, au explicat că o fabulație mai mare ca aceasta nici că poate exista, pentru simplul motiv că medicul Victor Zota, nici dacă dorea, nu putea să trimită organele prelevate de la un donator în moarte cerebrală în altă parte decât  la centrul corespunzător zonei în care se afla pacientul. De ce? Pentru că sistemul a fost extrem de logic și de simplu gândit încă din primul moment. Însă cine nu cunoaște traseul pe care îl poate urma un organ din momentul în care apare donatorul și până este trimis centrului de transplant, poate face speculații și lansa ipoteze false, din neștiință. Fără să conștientizeze că acest neprofesionalism poate duce, într-un final, la distrugerea programului de transplant din Romania și, ulterior, la sacrificarea a mii de bolnavi care, în urma actului de donare a organelor, îți puteau recâștiga dreptul la viață.

Astfel, explica sursele citate: „Dacă donatorul aflat în moarte cerebrală, de la care se pot preleva rinichii, un ficat și inima, se află în Muntenia, atunci inima se duce la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Târgu Mureș, ficatul la Centrul de Transplant Hepatic de la Fundeni, iar rinichiul, la fel, tot în București. Dacă, în schimb, donatorul se află în Transilvania, atunci rinichii pleacă la Cluj (Centrul de Transplant Renal de acolo fiind mult mai aproape), inima la Târgu Mureș și ficatul la București. Dacă însă donatorul se află în Moldova, atunci un rinichi merge la Iași, unul la Bucuresti, inima tot la Târgu Mureș, iar ficatul se duce la Iași, acolo unde există al treilea centru acreditat de transplant hepatic din România, după Institutul Fundeni și Spitalul Sfânta Maria, ambele din Capitală”.

Criteriile nu erau neapărat unele de ordin geografic, însă în cazul în care, din varii motive, un centru de transplant refuza un organ, se făcea imediat direcționarea către un alt centru regional. Transplanturi de inimă s-au făcut, spre exemplu, mulți ani și la București, de către profesorul Șerban Brădișteanu. Însă, dacă din Capitală se refuza o inimă, din motive de incompatibilitate, să zicem, deși cauzele pot fi multiple, atunci organul pleca imediat la Târgu Mureș. Ori, dacă un ficat era refuzat de cele două centre de la București, din motive de supraaglomerare, cum s-a întâmplat în perioada 2013-2014, organul pleca imediat spre Iași. Toată această relocare se făcea prin consens, conform procedurilor agreate de Consiliul Științific al Agenției Naționale de Transplant.

În concluzie, cum putea dispune medicul Victor Zota după bunul său plac de organele prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală, câtă vreme traseul organelor era prestabilit de la bun început, din clipa în care a demarat programul național de transplant?!

Traseul organelor era unul clar prevăzut de Ordinul Ministrului Sănătății nr.183/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, a organigramei și a componenței Consiliului științific al Agenției Naționale de Transplant, publicat în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, ce coordona cu adevărat medicul Zota? Se pare că... echipele de medici specializați în prelevări de organe care se deplasau în toată țara. În sensul că dr. Victor Zota se îndeletnicea mai degrabă cu chestiuni administrative, cum ar fi achiziționarea biletelor de avion, găsirea zborurilor optime pentru ca timpul scurs din momentul recoltării unui organ și până când acesta ajunge la spitalul unde așteaptă potențialul pacient primitor să fie cât mai scurt, concluzionează stirilekanald.ro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-15

TAGURI: zota, transplant, organe, donator
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DNA
21 Oct 2018

Sa vina DNA-ul si la spitalul Fundeni la transplantul medular , sa vada ca nu se dau facturi dupa operatia de transplant , ca nu ai garantia a ceea ce ti s-a recoltat , facut , pus pe toata perioada , ca esti tratat ca un kkat chiar daca ai dat spaga mii de euro unor madame doctor pline de ele , pline de ifose care isi petrec saptamani in sir la conferinte in afara si congrese . Dialogul cu pacientul, mai nou , este pe whatApp si la fel retetele medicale. Si tot ei se plang de salarii si urla pe holuri ca la psihiatrie . O curatenie trebuie facuta si la fundeni asa cum a fost la Budimex, Malaxa.
Random image



Ultimele stiri






loading...