2018-12-15 15:54


Curtea de Apel București a pregătit KO pentru edilul favorit al lui Bădălău

 |  11:35
Curtea de Apel București a pregătit KO pentru edilul favorit al lui Bădălău

Curtea de Apel București urmează să se pronunțe, joi, într-un dosar care-l vizează direct pe unul dintre primarii favoriți ai baronului PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău.

Este vorba despre dosarul în care primarul comunei Ogrezeni-Giurgiu, Jean Jipa, care este în funcție de 14 ani, a fost condamnat, în prima instanță, la trei de ani închisoare cu suspendare pentru “săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu”. Practic, Curtea de Conturi a României a sesizat instanța pentru prejudicierea de către edilul Jean Jipa, în 2011, cu circa 300.000 de lei a bugetului local, “reprezentând contravaloarea serviciului de colectare a deșeurilor de la gospodăriile din cadrul comunei, precum și înregistarea în evidența contabilă și încasarea acesteia”. Imediat după condamnare, acesta și-a înaintat demisia către Prefectura Giurgiu ca „un gest de onoare față de toți locuitorii comunei”, dar ulterior a revenitt asupra demisiei pe motiv că „tristețea voastră (n.r. - a locuitorilor din Ogrezeni) purtată în tăcere m-a convins să nu abandonez lupta“

 

Jipa condamnat, dar prejudiciul încă nerecuperat

 

Câțiva ani s-a încercat mușamalizarea cazului și exonerarea primarului Jean Jipa de orice răspundere penală - atât de către Judecătoria Bolintin Vale, dar mai ales de către Parchetul de pe langă Judecătoria Bolintin Vale -, deși prejudiciul adus bugetului de stat a fost de circa de 300.000 de lei. Totodată trebuie precizat că acest prejudiciu a fost recunoscut în instanță de edilul comunei Ogrezeni, localitatea unde s-a născut baronul Niculae Bădălău, însă acesta nu a fost recuperat nici pană astăzi. Mai mult, Jean Jipa a contestat la Curtea de Apel București decizia de condamnare de către Judecătoria Bolintin Vale la 3 de ani închisoare cu suspendare pentru “săvarsirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu”, iar pe 19 noiembrie 2018 instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru joi, 22 noiembrie 2018, încuvințând „cererea de administrare a probei cu înscrisuri în circumstanțiere formulată de apelantul inculpat Jipa Jean, constând în actele depuse la dosarul cauzei, în copie, emise în dosarul nr.484/P/2016 al P.I.C.C.J – D.N.A”.

Jean Jipa, unul dintre edilii favoriți ai lui Bădălău, a ajuns în atenția presei naționale anul trecut, atunci când a afișat un banner uriaș pe sediul primăriei Ogrezeni pe care scria "În această instituție, în cabinetul primarului, se fumează oricând, oricât și orice (legale). Fuck UE! Fuck NATO! Fuck UȘĂ! și p-ăla de la București!". La ora actuală, edilul Jean Jipa mai are pe rolul instanțelor giurgiuvene incă vreo șase dosare penale, dintre care unul deschis tot ca urmare a unei plângeri a Curții de Conturi a României.    


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-21

TAGURI: jipa, badalau, ogrezeni
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
21 Noi 2018

NISTE TIGANI BORITI NENOROCITI BANDITI
Random image



Ultimele stiri






loading...