2018-07-18 04:21


Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv. Decizia ICCJ, definitivă

 |  09:16
Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv. Decizia ICCJ, definitivă

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov va rămâne în arest preventiv, potrivit unei decizii definitive a ICCJ, care a admis contestaţia DNA la decizia din 6 mai a aceleiaşi instanţe de plasare a lui Vâlcov în arest la domiciliu.

Decizia de luni a ICCJ este definitivă.

Instanţa supremă a decis, pe 6 mai, cercetarea lui Darius Vâlcov în arest la domiciliu, însă luni a admis contestaţia procurorilor la această decizie, motiv pentru care fostul ministru rămâne în arest preventiv.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, ICCJ emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă.

Anchetatorii susţin că, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Darius Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-12

TAGURI: darius, valcov, ramane, arest, preventiv, decizie, iccj, definitiv, admite, contestatie, procuror, dna





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HAZNAUA COMUNA
12 Mai 2015

ARLO - SLATINA CU UDREA SPIOANA SI STOLOJAN , BASE , CIND SE TERMINA ANCHETA ? CIND O AUD PE NEVASTASA MARE ZIARIST POLITICIAN , I-MI VINE SA SPARG TELEVIZORUL . CE TUPEU POATE SA AIBA ACEASTA ASA ZISA FAMILIE DE MAFIOTI , DAR SI CEI DIN JURUL LOR .
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova