2018-05-22 17:08


De ce s-a SINUCIS fratele fostului şef al Poliţiei Române. Florin Despescu a fost găsit SPÂNZURAT

 |  11:30
De ce s-a SINUCIS fratele fostului şef al Poliţiei Române. Florin Despescu a fost găsit SPÂNZURAT

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că poliţiştii din Buzău au deschis un dosar penal, fiind făcute verificări pentru a se stabili condiţiile în care a survenit decesul lui Florin Despescu (47 ani), fratele fostului şef al Poliţiei Române. Bărbatul s-a spânzurat în propria casă din Nehoiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind găsit de soţie.

Florin Despescu nu a lăsat niciun bilet în care să-şi explice gestul.

Potrivit unor surse din apropierea familiei, Florin Despescu suferea în ultima vreme de o depresie gravă dar și de alte afecțiuni. În ultima vreme el trecea prin momente extrem de dificile, iar în seara fatidică a avut o discuție cu soția, după care a spus că merge la culcare. După ceva timp soția la găsit spânzurat pe scara din interiorul casei, femeia fiind și cea care a anunțat autoritățile. Cei doi aveau o fată care este în clasa a IX-a, la Liceul Teoretic ,,Radu Vlădescu"din Patîrlagele. Florin Despescu a lucrat o vreme la Poliția Locală Buzău dar a părăsit instituția.

Primarul din Nehoiu, Ionuţ Milea, a declarat că toată comunitatea a rămas surprinsă de gestul fratelui fostului şef al Poliţiei Române.

"Şi-a pus capăt zilelor. Dumnezeu ştie ce o fi fost. Am rămas suprins. Era o familie frumoasă, liniştită. Nu se aştepta nimeni. Are şi un copil clasa a IX-a, avea nevoie de el acum. Şi noi am rămas surprinşi", a declarat Milea.

Florin Despescu era fratele mai mare al lui Bogdan Despescu, care a fost eliberat din funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române în luna ianuarie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-17

TAGURI: florin despescu, seful politiei romane, buzau, bo





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
17 Apr 2018

dumnezeu are nevoie de lentile de contact, e clar ca a imbatranit si nu mai vede bine, ia la El -cam prea des, in ultimele mii de ani- mai degraba pe amarati, decat pe cei care ar trebui...
BABA MANDA
18 Apr 2018

"levst." = dobitoc, animal, magar din turma nemernicilor care nu au nici un Dumnezeu si totusi ... Dumnezeu Sa Te Ierte !
LEVST.
18 Apr 2018

hai siktir excrement triplu fermentat si gunoi superamputzit, mai behaie , rage si urla si pe sub alte mese! Pesemne ca ai premonitie( ca porcul la Ignat- sa nu uitam idiotii mor premarur!) ca acest dumnezeu te vrea la sanul sau, sa-ti dea sa sugi tzatza! Good Luck!
ANONIM
18 Apr 2018

hihihi...gresit! Idiotii traiesc MULT si BINE...vezi boii din Parlament si/sau presedinție ori Guvern....ca tot de-acolo vin, LA PACHET CU COnsilierii...care comenteaza la PUTEREA si care au, dupa initiale, doar PUNCT, nu tu virgula, punct si virgula! Si cu toate astea, dupa PUNCT, tot nu vrea sa puna PUNCT :)))) DECI, mergand pe un fir logic, este ILOGIC consilierul!
LEVST.
18 Apr 2018

Sunt sigur ca sunt alte cateva animale inferioare(viermi de hazna) care ranjesc tampi, citind atacurile de mai sus, insa adevaratii OAMENI( adica rationali) stiu ca aceste jivine sunt doar entitati vicioase, care nu sunt in stare sa comenteze ceva la continutul articolului, ci ataca alti comentatori care-si expun un punct de vedere (bun sau rau, depinde de cine il interpreteaza, in esenta este o speculatie, facuta despre o fantasmagorie niciodata dovedita)...Mai mult, acesti indivizi viciosi, sunt atat de viciosi si redusi mental, incat ei se cred aparatorii lui dumnezeu, cea ce este absurd, un dumnezeu atotputernic, etc., etc., se poate apara(si pedepsi) singur, nu derogheaza aceasta actiune la nivelul unor kk-tzi cu ochi si picioare, care odata semialfabetizati, se cred buricul universului...Intunecimea de pe fundul haznalei unde se tarasc, este clar, le-a patruns si "mintea"...
”CONSILIERE”, AI GURA PLI
18 Apr 2018

ca de obicei....de RESPECT :) Păi, bine LABĂ TRISTĂ - mania grandorii și mândria NU-ți dau pace, având ”ultimul cuvânt” pe-aicea și totuși, rămâi ”tânăr” și neliniștit! Nici la capitolul inteligență nu stai prea bine! Se spune ”că cel mai inteligent CEDEAZĂ întotdeauna”...tu, însă NU și NU! Pe lângă asta, ai senzația că-i cunoști pe toți cei care comentează...și, plin de SINE, îi faci entități....probabil ectoplasmatice care-ți bântuie neuronul TRUFAȘ :) îi faci vicioși pe toți de parcă le-ai numărat viciile și ai mâncat din aceeași strachină cu ei, eventual ați împărțit și perna :))))) Îi faci reduși pt.că iau apărarea lui Dumnezeu (cu ”D” mare, labă, niciodată cu literă mică, decât dacă te referi la ”dumnezeii” neamurilor care-s idoli, potrivit spusei proorocului David) ȘI, paradoxal, din cel care se ”trăgea” de șireturi cu Dumnezeu, făcându-L aproape nevăzător, indicându-I niște lentile de contact și cam bătrân ÎN ACȚIUNE ȘI GÂNDIRE...dintr-o dată, recunoști că este ATOTPUTERNIC! P.S. LABĂ, NICI MĂCAR CONSECVENT NU EȘTI ȘI-ȚI DAI CU TESLA-N COAIE SINGUR!
LEVST.
18 Apr 2018

Exact ce spuneam, LABA FOARTE VESELA, nefiind in stare sa-si apere nici macar un dumnezeu inexistent, ma ataca pe mine, pentru ca -se dovedeste din nou- ca este un gunoi superamputzit care face permanent spume , tocmai pentru ca simte si stie ca nu poate iesi din stadiul de animal inferior, vierme de hazna...(PS - pentru amatory, partia de la CLABUCET este inca deschisa!!!)
LEVST.
18 Apr 2018

si -ca deobicei- viermele de hazna, strivit de propria ineptie, incepe imediat-si la foc automat- sa posteze, la alte articole- comentarii dezlanate, poate-poate nu se va observa cat este de cretin, turbat si mizerabil...
LABĂ!
18 Apr 2018

EȘTI ȘI PARANOIC? Te ataci SINGUR....NU vrei să recunoști că-ți dai singur cu tesla UNDEVA :) Nu vezi că NEGI ceea ce-ai afirmat ADINEAURI și vice-versa?! Neuronul săracul....stingher și cam GAGA! P.S. Se pare că ai OBSESII în privința viermilor și-a kk-tului...te-a lepădat ”doamna” mă-ta când se ușura, pe buza haznalei fiind pescuit la timp de tac-tu sau, când era ea în chinurile facerii, s-a scăpat pe ea?! De scăldătoare nu-ți zic, că ești PĂGÂN....vorbești de Dumnezeu doar când îți vine pe scufie și ca să mai ataci pe cineva....
LABă, NU UITA!
18 Apr 2018

Bagă REPEDE un ”contra”comentariu ca să fii ULTIMUL și să ai somnul lin, nu zbuciumat :))))
LEVST.
18 Apr 2018

Uh si iarasi uh, cum gunoiul fierbe si turbeaza, nemaiputand sa se lupte cu mine incepe sa atace si mortii...desigur ca alte cateva gunoaie superamputzite ca si el jubileaza, insa OAMENII stiu ca individul-practic- isi insulta parintii, care este clar ca nu i-au dat niciun minim de educatie, iar el , saracul, nu va fi niciodata in stare sa se autoeduce...LUMINA din LUMINA, iar gunoiul ramane tot gunoi... Si la fel de imputzit...
AM AVUT DREPTATE....
18 Apr 2018

a nu știu câta oară! Geaba BAGI chestii auzite la Trinitas, luminița de la capătul tunelului, alături de cea din propriul cap, NICIODATĂ nu va lumina! Rămâne cum am mai spus cândva despre unul ca tine și care se potrivește ȚIE...mănușă, nu alta: Chamfort: Exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci foarte dichisiti.
P.S.
18 Apr 2018

Bagă repede ultimul comentariu, ca să nu faci AVC, bre! Niște xanax, fenobarbital...ceiuț de tei călduț, niște lapte...
LEVST.
18 Apr 2018

exista o gramada de lucruri si chestii, insa exista si gunoaie superamputite care nu pot sa respire de "raul" altora, EU Niciodata nu te-am bagat in seama(te-am balegat intotdeauna, insa!) tu esti ca un limbric, hemoroid sau oxiur, cu dintii infipti intre-sfintele- mele-buci, este evident cine are dreptate, chiar si in acest caz cu "contra-comentarii" eu am comentat primul(absolut la subiect, nicio aluzie la cineva), tu --excrementul triplu fermentat- imediat, sub cateva nume, ai inceput sa ma ataci si sa-ti vomiti ineptiile de mare crestin(cretin, da!), un adevarat crestin , habar-nu-ai ce inseamna, iar aceasta pentru ca -in esenta- esti un adevarat cretin...
LEVST.
18 Apr 2018

asa ca , labagiu vessel, foarte vesel, mai intai fa dovada ca exista acel dumnezeu, apoi ca ti-a derogat tie (un kkt cu ochi si picioare!) anumite responsabilitati si apoi stam de vorba...
LABă.....
18 Apr 2018

cine se SCUZĂ, se ACUZĂ! Vezi că încurci BORCANELE din frigider, precum utilizatorii forumului de pe PUTEREA! Te afli în gravă eroare, ca să nu zic ÎNDOIALĂ!
LEVST.
18 Apr 2018

nici nu ma intereseaza "utilizatorii", pentru mine si OAMENI, SUNT DOAR DOUA CATEGORII, IAR TU INTRI IN CEA A GUNOAIELOR SUPERFERMENTATE, ORICE 'CONVERSATIE" A TA, DOVEDSTE EXACT CE SPUN SI ACUM...
ATEISMUL
18 Apr 2018

21. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim. 22. Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane. 23. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa. 24. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce. 25. Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră. (Dumnezeu este SUBIECTUL universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu; deci Dumnezeu gândeşte lumea, iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu; când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte, de vreme ce-L face CEEA CE NU E: OBIECT). CREDINŢA 161. Credinţa e un risc al raţiunii; Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă, o iluminare a ei. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei. 162. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. 163. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. 164. Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. Grăuntele de credinţă este, de fapt, grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. 165. Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”, le-a spus cam aşa: să înceapă din a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fa
165. IISUS RăSPUNDE
18 Apr 2018

odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”, le-a spus cam aşa: să înceapă din a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt. 166. La temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe, în firea noastră apare modul divin de a fi, de a voi şi de a gândi. 167. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului, care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine, ca Dumnezeu în ordinea realului. 168. Credinţa este un risc: împotriva raţiunii, împotriva vieţii, împotriva limitelor omeneşti, câteodată şi împotriva normalului. De aceea, sfinţii se şi fereau de a face minuni, deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. Este un factor de purificare. CREŞTINISMUL 174. Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles, dacă n am considera şi realitatea personală a demonului, a îngerilor căzuţi. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă, dintr-o religie revelată, într-o doctrină umanitară, sau, în cazul cel mai bun, într-un raţionalism protestant, fără nimic supranatural şi personal. 175. Creştinismul e a doua creaţie a lumii, a doua creaţie a omului, o creaţie din nou a firii. 176. Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde şi se menţine.Acesta-i paradoxul. Creştinismul reînvie în raport invers proporţional cu încercările de a-l stinge.
POPORUL IUDEU
18 Apr 2018

488. Trebuia re-crearea acestei zidiri, povârnită iremediabil spre plata păcatului, spre neîndurata moarte. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină, cea din urmă strădanie a lui Dumnezeu în persoană, cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. Singura rezolvare, care face viaţa neamurilor cu putinţă, nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor, cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii. Crinul Bunei Vestiri, pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni, iudeii Îl răstigniră pe cruce. Cu fapta aceasta ucigaşă, ei ieşiră din destinul lor, pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme, şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului. 489. Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l au cerut în curtea lui Pilat:„Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri” (Matei 27, 25). De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că şi asta e ponosul blestemului, pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor, până la cel mai de pe urmă, pe care şi l vor pune rege. Le va sosi şi vremea aceea mult dorită, dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. Când se vor convinge de aceasta, vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină. 713. Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte, dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă).
CâND A FOST îNTREBAT
18 Apr 2018

Iisus ce să se spună mulțimii despre el, a spus: ”Spune-le ălora că EU SUNT CEL CE SUNT!” Punct...NU de la capăt , cum se dau alții cu curul de pământ!
LEVST.
18 Apr 2018

"nebunia se arata sub multe forme! cel mai rau este, insa, cand nebunia, prostia, rautatea si marlania salasuiesc in acelasi trup si minte!" (Maxima de ATEU)
LEVST.
18 Apr 2018

iar nebunia religioasa este cea mai grea, mai ales cand ii loveste pe cei mai idioti, precum in pololghiile de mai sus, unde balmajeala non-sens, este de domeniul ospiciilor de nebuni, sau a filmelor-comedie, cele mai tari...
LEVST.
19 Apr 2018

iar din nebunia expusa nu putea sa lipseasca manifestarea urii impotriva POPORULUI ALES (Izrael), numai ca acumeste cooptata intreaga omenire , lasul nu mai are nici curaj sa fie singur 9 alaturi de alti cativa descreierati), asa cum nu are nici curaj sa-si assume un nume oarecare, macar pentru acuratetea adresarilor...Total gunoi...
ANONIM
19 Apr 2018

N-ai avut somn, jidane ? Te-ai băgat în cârpe pe la 1 noaptea :) Pe voi, ”poporul ales” , vă va smeri chiar Antihristul, ca să vă săturați ! Voi NU mai sunteți evrei, sunteți SIONIȘTI ! N-aveți nicio legătură cu adevărații evrei ! Sunteți nație spuricată de khazari ! Iisus a fost evreu, dar voi nu-L recunoașteți ; chiar tu, care ”aperi” poporul ”ales” te răzvrătești împotriva unuia ca tine ! Un alt evreu (proorocul David) a spus despre NEBUNIA voastră : PSALMUL 13 : 1. Zis-a cel nebun in inima sa : " Nu este Dumnezeu ! " Stricatu-s-au oamenii si urati s-au facut intru indeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul.
LEVST.
19 Apr 2018

iar bati campii... Si nici macar cu gratie...Eu nu sunt evreu desi nu vad nicio diferenta daca s fi fost, eu ma consider OM si am aceiasi consideratie pentru POPORUL ALES, in mare, au si ei minus variantele lor, insa -in mare- sunt superiori pentru ca traiesc sub Lege, adica au scris legea bine si o aplica bine, fara "a cata la fata sau haina omului"...Asta defineste conditia umana, iar aceasta nu deriva decat din rational si acceptarea realitatilor imuabile, una din acestea fiind ca omul fara Lege (si corect folosita)este doar un alt biped chiar daca si cuvantator si semialfabetizat...
ANONIM
19 Apr 2018

BĂTRÂN LA MINTE, MINCINOS, SUCIT...ORDINAR ȘI RUPT DE REALITATE! SE VEDE CĂ DORMI PE CĂLCÂIE! N-AI CITIT DESPRE EVREI ȘI NICI DESPRE MODUL LOR DE A FACE ”AFACERI”....ORI EȘTI PROST, ORI TE PREFACI...INTENȚIONAT! Și-ntr-un caz, și-n altul....ORDINAR!
LEVST.
19 Apr 2018

oricine citeste de la inceput aceste comentarii(si la alte articole, dealtfel) noteaza ca tu esti doar un excrement triplu fermentat si gunoi superamputzit, care ai in misiune sa ma ataci pe mine, probabil ca esti platit 9ti se arunca firfiricii zilnici in scuipatoare), iar pe de alta parte, nu poti sustine nicio minima discutie principiala, pentru ca esti total incult...
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova