2018-12-16 17:17


De la ce a pornit MĂCELUL din Focșani. Autoritățile locale, luate prin SUPRINDERE și nu prea

 |  14:29
De la ce a pornit MĂCELUL din Focșani. Autoritățile locale, luate prin SUPRINDERE și nu prea

Ce s-a intamplat in noaptea de marti spre miercuri in Focsani poate fi catalogat drept cel mai grav incident produs în ultimii 20 de ani in zona. Patru oameni si-au pierdut viata intr-o rafuiala cu furci si topoare, scanteia care a aprins scandalul fiind o femeie dintr-una din gruparile interlope care s-au razboit. Aceasta ar avea doi copii cu un bărbat din cealaltă familie, însă ar fi fost trimisă de tatăl ei să stea la o altă familie de ţigani, din Râmnicu Sărat.

Primarul din Focşani, Cristian Misăilă, a declarat, miercuri, pentru News.ro că în conflictul în urma căruia patru oameni au fost ucişi sunt implicaţi membrii unei familii de romi care au mai provocat scandaluri, însă niciodată atât de violente.

Potrivit Adevarul.ro, membrii celor două famili din Focşani au fost implicaţi într-o bătaie, în urmă cu câteva săptămâni, în târgul din satul Tichiriş, comuna Vidra, iar azi-noapte conflictul a degenerat şi s-a încheiat cu patru morţi. Macelul a avut loc pe fondul consumului de alcool. 

Si in această dimineaţă, în jurul orei 8.00, femeile din familia decedatei, care se întorceaua de la spital, s-au întâlnit în faţa Parchetului cu femeile din cealalată familie, iar între ele s-a iscat o ceartă grozavă, fără incidente însă. 

Desi erau cunoscuti pe plan local drept scandalagii, autoritatile locale sustin ca nu aveau cum sa-i monitorizeze pe membrii celor doua familii din Focsani, primarul declarand ca macelul nu putea fi prevenit întrucât "nu se poate pune câte un poliţist la uşa fiecăruia”.

"In familiile de romi, având in vedere legile lor interne, se mai întâmplă asemenea răfuieli, dar care nu au degenerat niciodată în asemenea tragedie”, a spus Misăilă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-06-28
Citeste si:
REACȚIA primarului din Focșani după răfuiala INTERLOPĂ soldată cu patru morți
FOCȘANI 2017: răfuială INTERLOPĂ cu furci și topoare; 4 morți

TAGURI: macel, focsani, autoritati, politie, morti, romi, tigani
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


THERESA WILLIAMS
28 Iun 2017

Buna, eu sunt Theresa Williams Dupa ce am avut relatii cu Anderson de ani de zile, sa despartit de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc inapoi, dar totul a fost in zadar, l-am dorit inapoi atat de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, Mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor adevărat și puternic, care ma ajutat cu propria mea problemă. Email: drogunduspellcaster@gmail.com îl poți trimite prin e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz. 1) vrăji vrăji 2) vrăji pierdute 3) Vrăjile de divorț 4) Vrăjile căsătoriei 5) Vraja de legare. 6) vrăji de rupere 7) Înlăturați un iubit din trecut 8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie 9) doresc să-ți satisfacă iubitul Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă Prin intermediul drogunduspellcaster@gmail.com
KIMBELY
05 Aug 2017

Numele meu este cynthia carol donald și am bazat în SUA ... "Viața mea sa întors! După 14 ani de căsătorie întreruptă, soțul meu a lăsat pe mine și pe cei doi gemeni. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a termina aproape sinuciderea mea, am fost emotional in jos de foarte mult timp. Mulțumită unei vrăjitoare numită Dr. ogho logo pe care l-am întâlnit online. Într-o zi de încredere, când navighez prin internet, căutam o mașină de vrajă care să-mi poată rezolva problemele. Am dat peste mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că restaurează uterul și le oferă copiilor lor buni și chiar vindeca cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, despre o femeie numită Sonia, ea a mărturisit despre modul în care logo-ul Dr. ogho a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 7 zile și a inversat efectul cancerului lor mic de băieți și la sfârșitul mărturiei sale A renunțat la adresa de e-mail a doctorului ogho. După ce le-am citit toate acestea, am decis să încerc să-i dau logo-ul Dr. ogho. L-am contactat prin e-mail și i-am explicat problema. În doar 3 zile, soțul meu sa întors la mine. Am rezolvat problemele noastre și suntem și mai fericiți decât înainte. Logo-ul Dr. ogho este cu adevărat un om talentat și nu-l voi opri publicându-l pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o mașină de vrăjitor veritabilă și reală pentru a vă rezolva toate problemele. Încercați logo-ul Dr ogho oricând, el ar putea fi răspunsul la problemele dvs. Iată contactul său: {oghologo@gmail.com} sau ce-l trimiteți prin numărul său +2349075458090 Vă mulțumim logoul Dr. ogho.
ANTHONY STAMM
04 Dec 2017

Cu puțin peste un an în urmă am crezut că căsnicia mea sa terminat, am fost deprimat de peste 6 luni nu a putut face nimic, nu a putut merge la biroul meu de lucru. soția mea se îndepărta și se petrecea cu un alt bărbat într-un oraș vecin. căutăm căutarea online pentru sfaturi și consiliere pentru căsătorie, pentru a câștiga dragostea ei înapoi, am citit un post de comentariu atât de bun despre marile puteri ale lui Oduduwa pentru a restabili căsătoriile, pentru a readuce dragostea pierdută și pentru a opri divorțul. L-am contactat pe același om pentru ajutor să-mi aducă acasă soția. Mulțumită lui Oduduwa un Vindecător Spiritual pentru că mi-a dat instrumentele și asistența de care aveam nevoie pentru a-mi salva căsnicia. Două zile mai târziu după prânzul de vrăjitorie, soția mea cheamă la telefon să-mi cer scuze, sa întors așa cum a spus Oduduwa. Astăzi, eu și soția suntem mai fericiți decât oricând și înapoi împreună. dr.oduduwaspellcaster@googlemail.com. acest om bun a numit Oduduwa masa de vrajă magică dragoste pentru a reuni căsnicia mea. Sunt recunoscător că este mai mult motiv pentru a împărtăși această minunată mărturie aici. o intenție puternică și cred că va salva și căsnicia / relația. exemple de beneficii de vraja; Love Spells pentru a găsi dragostea adevărată, vrăjile pierdute de iubire, vrăjile de divorț, vrăji de conectare, vraja obligatorie, vrăji de rupere, vraja de vindecare. Vraja vindeca cancerul / tratamentele HIV SIDA traditionale. Anthony Stamm Murphysboro, Illinois, Statele Unite ale Americii.
NICO
30 Iul 2018

Bună tuturor!!! Numele meu este Nico, cred că sunt cea mai fericită doamnă de pe pământ după ce am iubit-o pe mine, care mi-a lăsat timp de șapte ani din motive necunoscute. Nu am fost eu in ultimii 7 ani pentru ca il iubesc (Donald) atat de mult incat ma gandesc la el in fiecare zi a vietii mele si am facut tot posibilul sa-l retur, dar inca nu a putut pana nu am dat peste o marturie un corp a dat online cum și-a luat iubitul înapoi prin ajutorul doctorului Ogundele. Acest lucru ma făcut curios și am decis să îl contactez și pe dr. Ogundele pentru ajutor. Încă nu știu cum Dr. Ogundele la adus pe Donald după 7 ani de rupere în 24 de ore. Cred că dr. Ogundele este cel mai mare spiritualist pe pământ, pentru că mi-a adus bucuria și mi-a zâmbit pe față. Donald se întoarce din nou în brațele mele. Trebuie să spun că sunt norocos să intru în contact cu dr. Ogundele. Oamenii mei care au nevoie de ajutor pentru a se reîntâlni cu iubitul lor pierdut sau cu orice problemă de viață, aceasta este ocazia pentru ai avea pe iubitul tău înapoi prin ajutorul doctorului Ogundele. Puteți să-l contactați pe e-mailul său privat. ogundeletempleofsolution@gmail.com. Pentru apeluri directe și chat viber: +27638836445
Random image



Ultimele stiri






loading...