2018-04-24 19:39


DEZVĂLUIRI.Cum au scumpit tehnocrații de la Romsilva lemnul vândut populației

 |  12:32
DEZVĂLUIRI.Cum au scumpit tehnocrații de la Romsilva lemnul vândut populației

Conducerea tehnocrată a Regiei Naționale a Pădurilor (RNP)- Romsilva, impusă pe vremea lui Dacian Cioloș, adică directorul general Ciprian Dragoș Pahonțu și cei șapte membri ai Consiliului de Administrație, în frunte cu președintele Adrian Băban, au găsit o modalitate inedită de scumpirea a masei lemnoase vândută de Romsilva.

Din a doua jumătate a anului trecut, aproape că nu a fost ședință a CA în care să nu se aprobe “înființarea și înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului București a depozitului de material lemnos…conform propunerilor din Notă Departamentului Comercial…”. Astfel, numai în primele trei luni ale acestui an, s-a aprobat înființarea a 18 depozite de material lemnos pe raza a cinci direcții silvice din țară. Cele mai multe depozite, opt, au fost înființate de D.S. Gorj, 5 în Prahova, trei în Maramureș și câte unul în Iași și Argeș. Ce se ascunde în spatele înființării acestor depozite de material lemnos? 

Depozitul de material lemnos, o „căpușă” controlată de interese

Potrivit specialiștilor din silvicultură consulați de PUTEREA, înființarea acestor depozite este o manevră mascată de scumpire a masei lemnoase, dar totodată și o metodă de control asupra celor care răspund de aceste depozite. “Prin înființarea acestor depozite, RNP a creat o verigă intermediară în comercializarea masei lemnoase, care, automat, va conduce la scumpirea lemnului. Potrivit Legii nr. 46/2008, republicată la 12 august 2015, veniturile Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva se constituie și din “valorificarea produselor fondului forestier și din alte activități economice specific”. Ca atare, Romsilva a avut și are ca obiect de activitate și comercializarea directă a masei lemnoase. Astfel, Romsilva, în calitate de furnizor, vindea direct masă lemnoasă către beneficiari, atât persoane fizice cât și juridice. Acum, RNP aduce masă lemnoasă în depozit și de aici se vinde către beneficiar. Practic s-a mai creat o verigă intermediară și în acest mod, directorii direcțiilor silvice își impun oamenii de încredere la aceste depozite și, automat, îi controlează din toate punctele de vedere. „Rezultatul acestei inginerii va conduce la creșterea prețului de vânzare a masei lemnoase, care și așa a crescut enorm, mai ales lemnul de foc pentru populație, ca urmare a unei măsuri aberante a fostului premier Dacian Cioloș”, a precizat, pentru PUTEREA, un fost director general al Romsilva. Dar ce mai contează, bani să iasă, că deh, fiecare membru al CA de la RNP, încasează acum lunar suma de 6.024 de lei, iar directorul general are o remunerație de nabab. 

Nababii  la Romsilva

Consiliul de Administrație al Romsilvei, condus de către Adrian Băban, și a cărui componență ridică mari semne de incompatibilitate, a încheiat pe data de 7 iunie 2016, conform OUG 109/2011, contractul de mandat nr. 60 cu Ciprian Dragoș Pahonțu. Potrivit acestui contract, directorul general al Romsilva beneficiază de o remunerație lunară netă de 10.710 lei. Adică circa 2.400 de euro. Ulterior însă, pe 20 noiembrie 2016, când toată lumea era în campanie electorală, membrii Consiliului de Administrație de la Romsilva, în frunte cu președintele Adrian Băban, care sunt remunerați fiecare cu 2.497 de lei pentru fiecare sedintă, încheie un act adițional la contractul de mandat a lui Ciprian Pahonțu care vizează "îndeplinirea integrală a indicatorilor financiari şi nefinanciari stabiliţi prin contractul de mandat". Totodată, actul adiţional mai stipulează că „Remuneraţia brută anuală variabilă (n.r. - a directorul general Ciprian Pahonțu) nu poate depăşi maximum 12 remuneraţii fixe medii brute lunare în primul an, urmând ca, din al doilea an de mandat, remuneraţia brută anuală variabilă să se rezume la maxim 24 de remuneraţii lunare fixe".

În plus, preşedinte CA de la Romsilva, Adrian Băban, a precizat că şi membrii comitetelor consultative primesc o indemnizaţie de şedinţă: „Membrii comitetelor care au şi statut de angajaţi în cadrul RNP-Romsilva, primesc o indemnizaţie de şedinţă de 500 de lei, iar membrii comitetelor care nu au statut de angajaţi ai regiei, primesc o indemnizaţie de şedinţă de 600 de lei. Persoana care asigură secretariatul comitetului primeşte o indemnizaţie suplimentară de 100 de lei".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-13

TAGURI: romsilva, rnp, lemn, pahontu, baban





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


TOțI TEHNO-KK-țII
14 Apr 2018

trebuie ARESTAȚI, dacă NU....ÎMPUȘCAȚI! Au fost TAMPON bine-venit la acea vreme, pentru găștile politice, ca să mai calmeze poporul! De altfel, TUTUROR ”POLITICIENILOR”....tehno-kk-ți (mulți ”acoperiți”, plătiți și din alte părți...), cu f.f.f.mici excepții, ar trebui să li se confiște averile până la al țâșpelea neam și EXECUTAȚI! Majoritatea înjură NUMAI psd-știi, când de fapt, din celelalte tabere, ACEEAȘI MIZERIE UMANĂ, ”calitatea” infecției diferind....și MIROSUL! P.S. Proștilor care CONTESTĂ ceea ce-am scris, le transmit că, chiar dacă unii dintre ei n-au furat, prin faptul că au ȘTIUT de matrapazlâcurile celorlalți, se fac VINOVAȚI prin complicitate la furt, devalizat, mințit....
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova