2018-05-23 21:38


DIICOT: 52 de persoane din Bucureşti, trimise în judecată pentru obţinerea ilegală de indemnizaţii de creştere a copilului

 |  11:03
DIICOT: 52 de persoane din Bucureşti, trimise în judecată pentru obţinerea ilegală de indemnizaţii de creştere a copilului

Procurorii DIICOT au trimis în judecată 52 de persoane, printre care se află un funcţionar bancar şi doi funcţionari de la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (APISMB), acuzate că au falsificat documente pentru a obţine indemnizaţii de creştere a copilului pentru persoane fără ocupaţie.

Potrivit unui comunicat al DIICOT remis marţi Agerpres, Valerica şi Adrian Şapera, persoane fără ocupaţie, Corina Doiniţa Cucerzan, funcţionar bancar şi Cornelia Cocoş şi Mioara Geantă, funcţionare la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti s-au constituit într-un grup infracţional organizat având drept scop inducerea în eroare a APISMB, sens în care au solicitat şi obţinut pe baza unor documente falsificate indemnizaţii de creştere a copilului, pentru persoane care nu realizau în fapt niciun venit.

Cele 52 de persoane sunt acuzate de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei 1.396.817 lei, pentru care APISMB se constituie parte civilă.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-30

TAGURI: DIICOT, persoane, judecata, indemnizatii, crestere, copil





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova