2018-12-16 20:20


Din secretele Justiţiei. SRI a făcut public protocolul SECRET încheiat cu ÎCCJ și Parchetul General

 |  13:24
Din secretele Justiţiei. SRI a făcut public protocolul SECRET încheiat cu ÎCCJ și Parchetul General

SRI a publicat luni, pe site-ul propriu, documentul secret (vezi FACSIMIL) semnat în 2009 cu ÎCCJ și Parchetul General, având drept principal obiectiv crearea unui sistem informatic pentru culegerea de informații „prin restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în condiţiile art.53 din Constituţia României, republicată”.

Iată ce prevede respectivul articol din legea fundamentală:

„(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.

Procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI și PÎCCJ, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a încheiat luni cu publicarea documentului.

„S-a avut în vedere faptul că protocolul nu mai conține niciun fel de date sau informații care să pună în pericol securitatea națională a României, așa cum este definită astăzi de legislația în vigoare și de recentele hotărâri în materie ale Curții Constituționale a României.

Principalul subiect tratat în cadrul protocolului se referea la crearea și operaționalizarea cadrului legal și organizatoric pentru acreditarea de securitate a sistemului informatic comun de gestionare a informațiilor clasificate vehiculate în procedurile de emitere a mandatelor de securitate națională.

Semnarea protocolului a fost făcută ca urmare a emiterii unei solicitări cu caracter obligatoriu din partea ORNISS (martie 2006), prin care se impunea celor două instituții încheierea unui acord reciproc de securitate, precum și dobândirea, de PICCJ, a unui certificat de acreditare de securitate.

În aplicarea dispozițiilor ORNISS, în anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI-PICCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020.

Astfel, scopul acordului fiind atins, acesta poate fi pus la dispoziția publicului. Protocolul declasificat poate fi consultat aici”, a anunțat SRI, într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.

Cum colaborau cele trei instituții

Redăm principalele prevederi ale protocolului pe care apar semnăturile celor care conduceau în 2009 SRI, PICCJ și ICCJ (George Maior, Laura Codruța Kovesi, respectiv Nicolae Popa):

„Art. 2 – Părţile cooperează, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, pentru:

a. Realizarea măsurilor ce vizează autorizarea desfăşurării unor activităţi de culegere de informaţii prin restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în condiţiile art.53 din Constituţia României, republicată;

b. Desfăşurarea altor activităţi circumscrise îndeplinirii responsabilităţilor ce revin părţilor, în conformitate cu prevederile legale ce le guvernează activitatea.

Art. 3 – Obiectivele cooperării sunt:

a. crearea unui sistem informatic sigur şi stabil, acreditat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, necesar gestionării în condiţii de securitate şi operativitate maximă a informaţiilor în format electronic vehiculate în scopul îndeplinirii măsurilor prevăzute la art.2”.

Dar partea interesantă se găsește la finalul documentului, unde se precizează că protocolul poate fi extins și în alte domenii, în cazul în care conducerile celor trei instituții (SRI, ÎCCJ și PÎCCJ) ar fi convenit acest lucru:

„Art. 16 – Conducerile Părților pot conveni și asupra altor domenii de cooperare, cu respectarea prevederilor prezentului Protocol;

Art. 17 – Protocolul poate fi modificat cu acordul Părţilor, prin acte adiţionale, care vor face parte integrantă din acesta”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-18

Documente:

TAGURI: sri, iccj, parchet, protocol, secret, dna
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...