2017-12-12 00:49


DNA a pus SECHESTRU asigurator pe averile inculpaților din dosarul TelDrum

 |  10:17
DNA a pus SECHESTRU asigurator pe averile inculpaților din dosarul TelDrum

Procurorii DNA au decis să pună sechestru asigurator pe averile inculpaților din dosarul TelDrum, potrivit Antena3. Surse juridice precizează pentru STIRIPESURSE.RO că marți, la sediul DNA, urmează audiari importante în acest dosar, încă de dimineață, nefiind exclus ca audierile să continue până seara, cu nume grele chemate în fața tinerei procuroare de caz Alexandra Lăncrănjan.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea, președintele CJ Teleorman la data faptelor, este cercetat pentru constituire de grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.

DNA precizează că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului european antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-11-21

TAGURI: dna, sechestru asigurator, averi, inculpati, teldrum, dragnea





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PRESS
21 Noi 2017

Romani fmi psd alde isarescu misa tudose dragnea boul de la consiliul concurentei tariceanu(nu exista casa regala a romaniei tu sa dai bani din buzunarul tau la paraziitii margareta si duda) s-au pus pe distrugerea voastra.este o actiune a acestor banditi sa termine pe romani.singura solutie iesirea masiva in strada si sa se intre peste ei in parlament si guvern.
USA
21 Noi 2017

Bai romanilor voi nu vedeti ca s-au pus pe saracirea voastra.este un atac violent la viata voastra.vine iarna si banditii astia au crescut preturile iresponsabil si sadic.totul a inceput de la fmi si de la supraaciza de la benzina.misa si tudose isarescu dragnea trebuiesc arsi in fata guvernului.v-au distrus .mai aveti presa in romania?
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova